Deodată, arătând către splendoarea munţilor şi a pădurilor din jurul nostru, spuse: „Vezi toată această frumuseţe?

Şi acei munţi de acolo – au fost aici de atât de mult vreme… şi se pare că vor fi aici pentru totdeauna, nu-i aşa? Dar nu este adevărat. Chiar acei munţi vor trece într-o zi”. Era clar ce voia să spună: de ce să te enervezi de la o problemă trecătoare, de la o maşină împotmolită, care până la urmă va fi urnită, când chiar aceşti munţi impunători se vor duce într-o zi? A fost primul din numeroasele momente când liniştea inimii părintelui Serafim se revărsa şi către mine.

M-am simţit deodată împăciuit, odihnit, toată agitaţia dispăruse, aşa cum urma să se întâmple de multe ori în prezenţa lui de-a lungul anilor ce au urmat.

Ne vorbește părintele Serafim Rose – Scrisori, Editura Egumenița, Galați, 2003, p. 82

Leave a reply

required