Nimic nu trebuie făcut în exces. De pildă, nu avem dreptul să mâncăm decât atât cât e bine să mâncăm, nici mai mult, nici mai puţin, răul fiind şi-n ispitele de-a dreapta, şi-n cele de-a stânga. Dar simţurile nu au limită, ci limita trebuie să o pună conştiinţa. Patimile şi păcatele trebuie frânate. La început se vor înfrâna patimile săvârşite cu fapta, apoi cele săvârşite cu limba, iar în cele din urmă trebuie smulsă însăşi rădăcina patimilor din gând, până la curăţirea minţii şi a imaginaţiei. Bătălia trebuie dată zilnic, prin cercetarea atentă a conştiinţei şi prin hotărârea fermă de înfrânare.

Armele sunt multe şi variate. Postul subţiază mădularele trupului până ce devin transparente şi mintea le poate citi adevărata rostuire. Dar postul are rigorile şi primejdiile lui, deci trebuie practicat disciplinat. Rugăciunea ajută mintea să vadă voia lui Dumnezeu, rostul vieţii şi raţiunile lucrurilor. Ea este irigarea cu har a oamenilor. Privegherea e necesară, căci prin ea ne smulgem din preocupările cotidiene şi cugetăm la cele înalte, dumnezeieşti şi veşnice. Lectura Sfintei Scripturi are şi ea o uriaşă înrâurire asupra oamenilor, iar relaţiile cu ceilalţi se cer şi ele a fi bine orânduite. Cadrul exterior, în general, îl influenţează pe om şi acesta trebuie să ştie să-şi afle mediul prielnic.

Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos, Editura Christiana, București, 2006, pp. 460-461

Leave a reply

required