– Ce sa facem să scăpăm de împietrirea inimii?

– Astea sunt lucruri care nu depind de un ajutor din afară. Astea depind de tine. Eu v-am dat o soluție. Nu să vă mângâiați cu faptul că le auziți. V-am dat un sfat: să fiți veseli.

– La inima asta cum ajungem?

– Este foarte ușor. Bagă-ți mintea acolo și zi: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!” Deci, dacă ai o stare de veselie, de descongestionare, de dispoziție, inima se desface și ea.

Ce înseamnă asta: “Eu sunt amărât”? Cum ești amărât, când Hristos a înviat, când suntem înțelegători în ceea ce privește crucea pe care trebuie să o ducem și noi. Un om care crede în Hristos este vesel, e plin de nădejde, că Hristos nu-l lasă cu nici un chip. Și această stare continuă de veselie pe unde trăiești, este și o stare de rugăciune și o trăire creștină și de inimă prezentă la Dumnezeu. Pentru că ăsta este secretul: să ai inima prezentă. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de cunoștințele tale, știe ce vrei. Are nevoie de cererea ta, de atenția ta. Vezi, niște părinți, mama și tata, când văd pe copilul lor că-și pune toată nădejdea în ei, mor de dragul lui și nu știu ce să-i mai dea.

Există la Psalmul 130: Doamne, n-am umblat la cele înalte nici la cele mai minunate decât mine, dar sunt ca un copil înțărcat, care se uită cu jind la sânul maicii sale. Pentru că-i înțărcat și nu mai vine laptele, care e un aliment complet, adică harul lui Dumnezeu Eu asta fac: să curgă harul lui Dumnezeu, dar să fiu cu gura cascată.

Hristos este Dumnezeu, a luat chip de om, de vierme, ca noi, nemultumiți și nesătui și în tot felul răi. Ce cinste pe neamul omenesc! N-a venit să spună altceva decât ceea ce a spus pentru mântuirea noastră. Nu te teme turmă mică, îndrăzniți, Eu am biruit lumea! Și noi putem să biruim lumea, nu cu puterea noastră, ci cu puterea Lui. Vă dați seama câtă putere avem noi. Dracul e un tolerat, nu este o putere. Nu trebuie să țineți cont că vă schimbă gândurile. Luptă din răsputeri, dar luptă ca un hoț, fără putere.

Noi, prin Botez, am primit haruri deosebite, avem și inger păzitor. De ce nu dați atenție mai multă la îngerul păzitor? Știți, frățiile voastre, ce spune într-un loc: “Este cu neputință să nu mori dacă vezi un înger în adevărata lui lumină!” Îngerul este cu noi, ne păzește. Hristos s-a întrupat în chip de om (de vierme), în adâncul mizeriei omenești, nu ca să anihilize ființa omenească, ci s-o transfigureze.

Ați văzut ce scrie la Canonul îngerului păzitor: “Sfinte îngere, fă rugăciuni de obște cu îngerii toți pentru mine păcătosul!” Și îngerul păzitor se roagă cu toți îngerii, că nu-l refuză, nu-i răspunde: “Nu vreau!” Adică este o unitate nemaipomenită, îi place lui Dumnezeu să fie rugăciune, și îngerii toți sunt una cu plăcerile lui Dumnezeu. Dar mai spune într-un loc așa: “Dacă diavolul ar fi întruchipat în om, cu degetul mic poate răsturna pământul, dacă ar avea puterea de la început”.

Da, dar nu mai are putere, decât numai vârful cozii mișcă, restul nu mai are, i-a omorât-o Hristos. Dar îi este îngăduit să ne ispitească pe noi, ca, ispi-tindu-ne, noi să ne încununăm, să ne trezim, să vedem cine suntem.

Dracul joaca un rol de mântuire indirect. Suferințele îți aduc niște înțelepciuni adânci și te fac să te gândești serios la mântuirea ta. Dar, vă dați seama cine ne păzește pe noi? Îngerul păzitor îl face praf și țăndări pe drac, care nu mai are nici o misiune, este un apostat. Îngerul păzitor este în misiune. Lupta este între ei și câștigă acela de partea căruia suntem noi cu faptele noastre. Și nu ne-ar fi rușine să-l părăsim pe îngerul păzitor, să-i dăm câștig de cauza diavolului, dușmanul îngerului, dușmanul nostru, cu nepăsarea, ba și cu căderi directe? Și totuși, Dumnezeu, în mila Lui, ne-a dat putință să ne ridicăm prin spovedanie Va să zică e o îngăduință continuă pentru salvarea fiilor Lui, oamenii.

Așa că, pentru faptul că sunt împietrit cu inima, nu mai merit nimic. Inima trebuie să fie flexibilă continuu, nu piatră! Inima caldă, fierbinte.

Nu permiteți gândurilor rele să vă cuprindă. Dacă vin, goniți-le cu rugăciunea, fără meditații prea multe la rugăciune. Unul împingea în ușă și dracul împingea și el pe partea cealaltă să intre la el. Iar ăsta zicea: “Doamne, miluiește!”, cu jumătate de gură, superficial. În sfârșit, dracul deschidea mai mult ușa să intre la el. Daca a văzut că intra dracul, a suspinat din adânc: “Doamne, nu mă lăsa!”, și îndată a dispărut dracul. Și plângea. Și a apărut Mântuitorul: “Doamne, de ce nu m-ai ajutat?” “Când m-ai chemat cu adevărat, te-am ajutat!”

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot. Te rogi încet, te rogi tainic, dar roagă-te din inimă, că altfel este numai spoială, nu rugăciune.

Va urma…

Arhimandrit Arsenie Papacioc, din “Ne vorbește Părintele Arsenie” Vol.3

Leave a reply

required