Raiul și iadul nu sunt două locuri diferite. Și nici preotul nu este cel ce dă bilete pentru Rai. Pentru că toți vom vedea slava lui Dumnezeu, independent de preoți și vlădici. Treaba preotului, și-a vlădicii, și a clerului, și-a duhovnicului este tămăduirea, astfel încât, atunci când vom vedea slava, să vedem Lumină, Lumină, Lumină, iar nu foc. Tămăduirea aceasta, asta-i treaba lor. Vasăzică, treaba preotului nu e să slujească Tainele iar tămăduirea s-o lase pe seama lui Dumnezeu pe lumea cealaltă.
E ca și cum te-ai duce la doctor și i-ai spune că te doare ceva, iar doctorul îți citește o rugăciune ca să te faci bine pe lumea ailaltă. Păi acolo ne vindecă doctorul? Nici vorbă. Și părinții spun că aici trebuie să ne vindecăm. După moarte nu mai este pocăință. Acum este. Ori ne vom tămădui aici, ori nu. Când o să te duci dincolo, o să-L vezi pe Dumnezeu ca foc, care e tot un fel de mântuire, pentru că omul nu piere; totuși, nu este îndumnezeire.
Și am spus și la alte cursuri, că după Părinții Bisericii, Raiul și Iadul sunt unul și același lucru. Raiul e Slava lui Dumnezeu, Iadul e Slava lui Dumnezeu, dar îndumnezeiții văd slava ca slavă, iar osândiții, aceeași slavă o văd ca foc veșnic și întunericul cel mai din afară. Foc veșnic și întunericul cel mai din afară. Vasăzică, aceeași lumină, și luminează, dar și arde. E și „foc mistuitor” și lumină care luminează pe „tot omul ce vine în lume” (In. 1,9).
Deosebirea este următoarea: că orice ajunge și vede Slava lui Dumnezeu, și a trecut prin curățirea inimii, și a ajuns la luminare, luminatul acesta, când vede Slava lui Dumnezeu, o vede ca Lumină. Iar cine nu a ajuns la luminare, cine nu are luminarea întru sine, înseamnă că, atunci când vede Lumina aceasta, o vede ca foc mistuitor. Adică, în loc să-L vadă pe Dumnezeu ca Lumină, îl vede pe Dumnezeu ca foc mistuitor.
IPS Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului, Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis, Volumul II, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 540-541