Dumnezeu primește pe om la pocăință pînă la ultima lui suflare, dacă se întoarce din toată inima și cinstește pe Maica Domnului. Să aveți mare evlavie către ea, că fericită este casa și familia care are în casă icoana Maicii Domnului. În fiecare zi să citiți acatistul și paralicul ei. Dacă nu ar fi Maica Domnului în ceruri, lumea asta s-ar fi pierdut de două mii de ani. Ea pururea stă în genunchi și se roagă Prea Sfintei Treimi. Ea este a patra față duhovnicească în ceruri.

Știți oare cine este Maica Domnului? Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasa a toată făptura, cămara întrupării lui Dumnezeu, ușa luminii, ușa vieții, ușa cea încuiată prin care n-a trecut nimeni decît Domnul nostru Iisus Hristos. Ea este scara către cer, cădelniță dumnezeiască, biserică a Preasfântului Duh. Maica Domnului este mireasma Tatălui, Maica Cuvântului și biserica dumnezeiescului Duh.

Cîtă milă o să aibă Maica lui Dumnezeu de cei ce o cinstesc pe ea și au lăudat-o! Și cîtă urgie o să vină peste cei ce n-au crezut în sfințenia ei! Ce-o să facă sectele care hulesc pe Maica Domnului? La icoana Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, vezi cerul și pământul. Domnul reprezintă cerul, este mai presus de ceruri, și Maica Domnului reprezintă pamântul. Ea este din neamul nostru. Brațele Maicii Domnului sunt mult mai puternice decît umerii Heruvimilor și ai Serafimilor.

Ea ține pe cel ce a făcut cerul și pământul și toate cele văzute și nevăzute. Ea este mama noastră care are milă și de săraci și de văduve. Pururea se roagă Mântuitorului pentru iertarea păcatelor noastre.

Mari Duhovnici Români despre Maica Domnului – Edit. Eikon – pag. 37,38

Leave a reply

required