Aţi auzit astăzi pericopa evanghelică referitoare la una dinte marile minuni ale lui Hristos – vindecarea orbului din naştere.
Cum a spus însuşi orbul din naştere, din veac nu s-a văzut ca cineva să deschidă ochii unui om născut orb. V-a atras atenţia modul în care acest om vindecat le răspundea fariseilor? V-a atras atenţia uimitorul curaj şi nobleţea răspunsurilor lui?
El nu se ruşina deloc în faţa fariseilor, care aveau putere să îl excludă din sinagogă. Vorbea cu dânşii fără frică, ba chiar îi demască.

Sunt, oare, mulţi printre noi cei care, având de dat răspuns în faţa celor care au putere asupra lor, să răspundă aşa cum răspundea acest orb din naştere? Majoritatea dintre voi, nu. În faţa celor puternici aceştia stau cu frică şi răspund cu laşitate. Se străduiesc să ascundă adevărul şi chiar îi calomniază pe apropiaţii lor, iar pe sine se îndreptăţesc. Sunt mulţi astfel de oameni printre noi, iar cei cu suflet nobil sunt puţini.
Ce este nobleţea sufletească? Prin ce calităţi se deosebeşte omul cu suflet nobil?
Prin faptul că este mereu concentrat, tăcut, niciodată nu vicleneşte, are un suflet deschis şi curajos, nu se teme să mărturisească în faţa mai-marilor lumii acesteia adevărul curat. Se poartă faţă de apropiaţii săi cu nobleţe şi mărinimie; nu se preaînaltă în faţa nimănui, niciodată nu înjoseşte demnitatea celorlalţi, faţă de toţi este paşnic şi respectuos, îi sunt străine viclenia, făţărnicia, şi laşitatea.
Oamenii cu suflet josnic nu sunt deloc aşa. Ei niciodată nu sunt serioşi, mereu sunt agitaţi, permanent îi supără pe apropiaţii lor, la fiecare pas viclenesc, sunt în stare să-i distrugă pe fraţii lor doar ca să trăiască ei mai bine.
Vom urma întotdeauna exemplul nobil al orbului din naştere, vom respecta orice suflet nobil şi cu repulsie vom trata defăimarea aproapelui, laşitatea, nedreptatea? Iată ce ne învaţă exemplul nobil al orbului din naştere vindecat de Domnul Iisus Hristos! Pericopa evanghelică despre această uimitoare minune se încheie cu câteva cuvinte extrem de profunde şi de importante ale lui Hristos: “Spre judecată am venit în lumea aceasta, pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei ce văd să fie orbi “.
Fariseii care erau de faţă au întrebat indignaţi: “Nu cumva şi noi suntem orbi?“
Domnul le-a răspuns: “Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat; dar pentru că ziceţi că vedeţi, păcatul rămâne asupra voastră “(Ioan 9, 39-41).
Despre ce fel de orbire vorbeşte aici Domnul Iisus Hristos? Desigur, nu despre orbirea trupească, ci despre cea duhovnicească. El a venit în lumea aceasta spre judecată, ca să îi facă să vadă pe cei care nu văd, iar pe cei care văd să-i orbească.
Ce înseamnă aceasta? Cum nevăzătorii vor deveni văzători, iar cei văzători orbi? Ce este orbirea duhovnicească?
Este boala de care suferă majoritatea oamenilor. Sunt orbi cei care nu văd lumina – această orbire este trupească. De orbire duhovnicească suferă cei care nu vor să vadă lumina adevărată.
Dar unde este această lumină adevărată?
Ne răspunde la această întrebare Sfântul Apostol Ioan Teologul: “Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. În lume era şi lumea printr-Însul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar şi ai Săi nu L-au primit “(Ioan 1, 9-11).
Domnul nostru Iisus Hristos este strălucirea slavei Tatălui, este lumina lină a sfintei slave a Tatălui Ceresc. Sunt orbi cei care, după cuvântul aceluiaşi sfânt, nu L-au primit pe El, ci care au refuzat să vadă în Hristos adevărata lumină. Sunt orbi cei care îşi închid ochii la lumina cereştii Evanghelii a lui Hristos. Sunt orbi cei care vor cu mintea lor, cu cunoştinţele lor, să găsească adevărata lumină. Sunt orbi cei care cred că, dacă dispun de cunoaştere ştiinţifică şi de gândirea filosofică, au cunoscut deja adevărata lumină şi nu mai vor să cunoască vreo alta.
Pentru acei iudei şi farisei pe care i-a demascat Domnul Iisus Hristos, singura lumină erau cărţile Vechiului Testament. Ei ştiau doar acea lumină care a strălucit de la marele Proroc Moise, respingeau lumina lui Hristos, Îl prigoneau pe Domnul Iisus, L-au răstignit pe Cruce şi gândeau că au stins această lumină adevărată. Dar lumina străluceşte în întuneric, şi întunericul n-a cuprins-o.
Oare cine sunt acei nevăzători pe care Domnul Iisus Hristos, cu venirea Sa, i-a făcut văzători?
Amintiţi-vă de Sfinţii Apostoli. Erau oameni simpli, care nu aveau nici o legătură cu ştiinţa. Aceşti modeşti pescari erau nevăzători în ochii mai-marilor preoţilor şi fariseilor celor care se mândreau cu cunoştinţele lor.
Şi spune-mi: cine a văzut şi a cunoscut adevărul lui Hristos, cine a primit lumina lui Hristos într-o măsură mai mare decât Sfinţii Apostoli, care au luminat toată lumea cu lumina învăţăturii Evangheliei? Ei era mai înainte nevăzători, dar apoi s-au umplut de lumina duhovnicească. Există şi astăzi mulţi oameni întunecați la suflet, care nu sunt luminaţi de nici o ştiinţă şi care nu ştiu filosofie. Aceştia sunt nevăzători. Dar câţi dintre aceşti nevăzători au devenit văzători, care înţeleg totul, care au cunoscut esenţa tuturor lucrurilor, care au cunoscut adevăratele scopuri ale vieţii omeneşti în lumina adevărului lui Hristos?
Cum au devenit ei văzători din nevăzători?
Pe ei i-a luminat lumina lui Hristos, lumina-adevărată, care a venit în lume. Ei au fost cei cărora Domnul Iisus Hristos le-a dat putere asupra fiilor lui Dumnezeu. Dar oare fiii lui Dumnezeu pot fi orbi? Nu! Ei sunt văzători, cunosc mai mult decât oricine adevărul, au primit lumina autentică, adevărată.
Domnul a venit să astupe cu lumina Sa dumnezeiască orice înţelepciune omenească deşartă, orice lumină artificială, care fumega înălţată de oamenii plini de mândrie, de părere de sine. Ei consideră că pot cuprinde cu mintea lor adevărul întreg. Pe aceştia, care se consideră văzători, Domnul i-a făcut nevăzători, iar pe oamenii simpli, cu inima curată, care au primit Sfânta Evanghelie cu credinţa deplină, precum copiii mici primesc cuvintele părinţilor lor, i-a făcut văzători.
Voi vă credeţi învăţători ai poporului şi nu vă consideraţi orbi. Vai vouă, pentru că nu înţelegeţi că sunteţi orbi! Ascultaţi cuvântul lui Dumnezeu către Sfântul Proroc Iezechiel: “Fiul omului! Tu locuieşti în mijlocul casei răzvrătirii; ei au ochi să vadă şi nu văd; ei au urechi să audă şi nu aud; fiindcă ei sunt o casă a răzvrătirii” (Iezechiel 12, 2).
La cine se refereau aceste cuvinte? Pe cine a numit Domnul prin gura prorocului “casa răzvrătirii”?
Aceste cuvinte se refereau la poporul lui Israel, care făcea ce făcea şi se lepăda de adevărata închinare, şi pornea pe căile strâmbe ale păgânismului. Evreii se răzvrăteau împotriva lui Dumnezeu, se ridicau împotriva Acelui Dumnezeu Care i-a făcut popor ales, Care i-a scos din robia Egiptului. L-au părăsit pe Dumnezeul lor şi se închinau baalilor şi astartelor. De aceea au asurzit şi au orbit, nu înţelegeau dreptatea, erau surzi la cuvintele adevărului. De aceea, văzând nu vedeau şi auzind nu auzeau.
Dar oare sunt puţini astăzi între oameni astfel de răzvrătiți? Aceştia sunt toţi cei care nu doresc să cunoască lumina adevărată, preferă să meargă nu pe calea lui Hristos, ci pe propriile căi. Iar Domnul vorbeşte prin prorocul că toţi răzvrătiţii sunt orbi și surzi față de adevăr.
Iată ce spune Sfântul Proroc Isaia despre cei orbi duhovniceşte: “Şi vor duce orbii pe o cale pe care nu o ştiau şi îi vor face să umble pe cărări pe care nu le-au cunoscut; întunericul lor îl vor face lumină şi pe cele colţuroase le vor face netede: acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu şi pe ei nu îi voi părăsi” (Isaia 42, 16).
Domnul îi va conduce pe cei orbi duhovniceşte pe acea cale pe care ei nu o cunosc, considerându-se pe sine văzători. El îi va conduce pe căi necunoscute, la care nici măcar n-au gândit, şi va face întunericul care îi înconjoară lumină, şi căile lor strâmbe le va face căi drepte.
La care întuneric, se referă prorocul?
La acel întuneric în care trăiesc oamenii care nu au sprijin duhovnicesc în credinţa profundă în Dumnezeu. Ştiţi cât de mulți oameni, care au uitat de Dumnezeu, se istovesc într-o apăsătoare tristețe duhovnicească, nu văd sensul în viață și sfârșesc prin a se sinucide?
Sufletul lor este întunecat. Ei trăiesc într-un întuneric profund. Şi iată, acest întuneric, după cuvântul Prorocului Isaia, Domnul îl face lumină. Şi de pe căile strâmbe îi aduce pe căile drepte: “Acestea sunt lucrurile pe care le voi face Eu și pe ei nu îi voi părăsi“.
Iată care este sensul acestui răspuns profund al lui Hristos dat fariseilor, care se revoltau pentru că Domnul îi considera orbi!
Să înţelegem și noi aceste cuvinte ale lui Hristos și să ne temem de orbirea duhovnicească, să tindem cu toată ființa spre Lumina cea adevărată! Doar această se cere de la noi – să renunţăm la căile proprii, să încetăm să ne aranjăm viaţa aşa cum ne place, să recunoaştem că suntem orbi și cu toată inima să ne îndreptăm spre Lumina cea adevărată, Domnul nostru Iisus Hristos!
Această lumină adevărată, această strălucire a slavei Tatălui să lumineze inimile noastre întunecate!”

                                                                                                                                                      Sfântul Luca al Crimeei

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.