Ilie, în adevăr va veni şi va aşeza la loc toate (Matei 17, 11)
Iubiţi credincioşi,
Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare prăznuieşte pe sfântul, slăvitul şi marele prooroc al lui Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, pe marele râvnitor al adevărului, pe mustrătorul împăraţilor celor fără de lege. Astăzi cinstim pe cel mai râvnitor prooroc al Legii Vechi, pe învăţătorul poporului celui depărtat de Dumnezeu, pe pedepsitorul proorocilor mincinoşi, pe marele făcător de minuni Ilie, căruia stihiile i s-au supus şi s-a învrednicit să vorbească cu Dumnezeu pe muntele Horeb şi cu Iisus Hristos pe Tabor.
Patria acestui mare prooroc a fost ţara Galaadului, de cealaltă parte de Iordan care se mărgineşte cu Arabia şi cu cetatea Tezvi, după care s-a chemat şi Tesviteanul. Acest prooroc era din seminţia lui Aaron şi, încă de la naştere, s-a arătat că va sufla cu focul dumnezeirii şi va arde pe cei fără de lege cu foc. La naştere, tatăl său, cu numele de Sovac, a văzut nişte bărbaţi îmbrăcaţi în haine albe vorbind cu pruncul şi învelindu-l cu foc şi băgându-i foc în gură să mănânce.
Acestea văzându-le tatăl său, s-a dus la Ierusalim şi a spus preoţilor vedenia aceea, iar unul dintre preoţi, bărbat înainte văzător, i-a zis: „Nu te teme, omule, că vedenia pe care ai văzut-o pentru pruncul tău este spre slava lui Dumnezeu, căci acest prunc va fi locaş al luminii darului lui Dumnezeu şi cuvântul lui va fi ca focul de puternic şi lucrător. Râvna lui către Dumnezeu va fi fierbinte şi el va judeca pe Israel cu sabia şi cu focul”. Deci, crescând pruncul şi ajungând în vârsta desăvârşită, a devenit un mare prooroc şi propovăduitor al dreptei credinţe în Dumnezeu şi un prea râvnitor al poruncilor Lui.
Pe vremea aceea împărăţea peste Israel împăratul Ahab. Acesta, urmând în răutate celorlalţi împăraţi închinători la idoli care au fost de la Ieroboam, a ascultat de soţia sa, Izabela, şi a silit poporul să se închine idolului Baal adus de ea din Sidon, nelăsându-l să se închine adevăratului Dumnezeu, în templul din Ierusalim. Văzând Ilie atâta rătăcire de la credinţă a poporului Israel şi atâta orbire şi întunecare, umplându-se de râvnă dumnezeiască, s-a dus înaintea lui Ahab şi, după ce l-a mustrat pentru nebunia şi idolatria lui, l-a ameninţat, atât pe el, cât şi pe tot poporul cel orbit şi înşelat de el, că vor fi pedepsiţi cu mare pedeapsă de Dumnezeu.
Apoi i-a zis: Viu este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea Căruia slujesc eu; în aceşti ani nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât numai când voi zice eu! (III Regi 17, 1). Acestea zicând, a plecat dinaintea lui Ahab.
Dar, o dată cu cuvântul proorocului, s-a încuiat cerul şi s-a făcut mare secetă, încât nici o picătură de ploaie sau de rouă n-a picat de sus pe pământ, timp de trei ani şi jumătate. Apoi a urmat nerodirea pământului, lipsa de hrană şi foamete în tot poporul, încât sufereau şi oamenii şi animalele. S-a împlinit atunci cuvântul marelui prooroc Moise către Israel, care zicea: „Va fi cerul deasupra capului tău de aramă şi pământul sub tine, de fier”.
În timpul acestei cumplite secete Domnul a zis lui Ilie: Du-te de aici, îndreptează-te către răsărit şi te ascunde la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Apă vei bea din acel pârâu, iar mâncare am poruncit corbilor să-ţi aducă acolo (III Regi 17, 3-4). Domnul a făcut aceasta cu robul său cel iubit, pentru două lucruri: ca să-l păzească de răzbunarea Izabelei şi, pe de altă parte, ca să-l cruţe de foamete şi sete. Dar, Preabunul Dumnezeu care Se milostiveşte pururea spre cei păcătoşi şi nu voieşte să-i piardă, când s-a împlinit vremea pedepsei celei drepte, a început a-l trage pe Ilie râvnitorul spre milă, ca să se roage Lui şi cu cuvântul său să se deschidă cerul spre ploaie. Apoi a secat pârâul din care bea apă Ilie şi corbii nu-i mai aduceau de mâncare. Văzându-se strâmtorat de foame şi de sete, a fost trimis de Dumnezeu la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă şi săracă, spre a cunoaşte câtă lipsă este pe pământ din cauza secetei, nu numai asupra celor bogaţi, ci şi asupra celor săraci şi astfel să-l întoarcă spre milă.
Proorocul şi râvnitorul lui Dumnezeu, Ilie, ascultând porunca, s-a dus la acea văduvă să-i ceară de mâncare. Şi fiind foarte flămând şi însetat, a chemat-o şi i-a zis: Adu-mi puţină apă ca să beau! Apoi a strigat-o din nou şi i-a zis: Adu-mi şi o bucată de pâine să mănânc! Şi a răspuns femeia: Viu este Domnul Dumnezeul tău, n-am nici o fărâmitură de pâine, ci numai o mână de făină, într-un vas şi puţin untdelemn într-un urcior. Şi iată, am adunat câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru fiul meu şi apoi să mâncăm şi să murim! Atunci i-a zis Ilie: Nu te teme, ci du-te şi fă cum ai zis; dar fă mai întâi de acolo o turtă pentru mine, şi adu-mi-o, iar pentru tine şi fiul tău vei face mai pe urmă. Căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina, până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ! Şi s-a dus ea şi a făcut aşa, cum i-a zis Ilie; şi s-a hrănit ea şi el şi casa ei o bucată de vreme. Deci s-a împlinit cuvântul lui Ilie care l-a spus către văduvă: Căci făina din vas n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul Domnului grăit prin gura lui Ilie (III Regi 17, 10-16).
Apoi s-a îmbolnăvit copilul văduvei şi a murit. Şi a zis văduva către Ilie: Ce ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu! Ai venit la mine ca să-mi pomeneşti păcatele mele şi să-mi omori fiul! Iar Ilie i-a zis: Dă-mi pe fiul tău! Şi l-a luat din braţele ei şi l-a suit în foişor unde şedea el şi l-a pus pe patul său. Apoi a strigat Ilie către Domnul şi a zis: Doamne Dumnezeul meu, să se întoarcă sufletul acestui copil în el! Şi suflând de trei ori peste copil l-a înviat şi l-a dat mamei sale, zicând: Iată, copilul tău este viu! (III Regi 17, 18-24).
Vedeţi, fraţilor, că şi moartea copilului văduvei la care găzduia Ilie era o rânduială plină de înţelepciune a lui Dumnezeu, ca să-l silească pe râvnitorul Ilie spre milă şi să dezlege Cerul cu cuvântul său, ca să dea Domnul ploaie pe pământ. După aceea a zis Dumnezeu lui Ilie: Mergi şi spune lui Ahab că voi da ploaie pe pământ. (III Regi 18, 1).
Iubiţi credincioşi,
Vedeţi cât iubeşte Dumnezeu pe cei ce Îl iubesc pe El? Vedeţi cât ascultă Preabunul Dumnezeu pe cei ce Îl ascultă pe El? Vedeţi că Dumnezeu face voia celor ce se tem de El şi se nevoiesc cu mare râvnă pentru dragostea Lui? Nu voia să-l mâhnească pe Ilie pentru râvna sa cea sfântă. Dar, cu înţelepciunea Sa cea nemărginită, îl aduce încet, încet spre milă, ca el de bunăvoie să dezlege Cerul pe care îl legase cu limba sa. Şi astfel, pe lângă credinţa lui cea înfocată şi râvna lui cea fierbinte pentru adevăr, îl învaţă să fie şi milostiv spre a se asemăna după a sa putere cu Cel Preaînalt şi Preamilostiv, cu adevăratul nostru Dumnezeu. Să vedem acum în ce fel a dezlegat Ilie cerul ca să plouă pe pământ şi ce minuni a mai făcut Dumnezeu prin el, până l-a luat la cer cu căruţa de foc.
După ce Ahab s-a smerit din cauza mâniei Domnului, a fost trimis la el Ilie, pe care mustrându-l proorocul, i-a poruncit să adune pe cei 850 de prooroci mincinoşi ai Izabelei pe muntele Carmel, dimpreună cu tot poporul. Şi, stând Sfântul Ilie înaintea lor, le-a zis cu asprime: Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu urmaţi-I Lui, iar dacă este Baal, urmaţi acestuia! (III Regi 18, 21). Şi a poruncit Ilie să-i aducă doi viţei din care unul să fie jertfit de închinătorii lui Baal, iar celălalt să fie jertfit de Ilie adevăratului Dumnezeu. Deci, care dintre ei va reuşi să pogoare foc din cer peste jertfa sa, aceluia să se închine, că Dumnezeul Care va răspunde cu foc, Acela este Dumnezeu (III Regi 18, 24). Şi au făcut aşa.
Deci, mai întâi jertfind proorocii lui Baal, nu au putut pogorî foc pentru jertfa lor, căci ei se închinau la idoli şi nu credeau în adevăratul Dumnezeu. Apoi s-a pregătit Ilie să aducă jertfă. Deci a poruncit să-i aducă 12 pietre, din care a zidit altar Domnului Savaot. Peste el a pus lemne, iar deasupra, viţelul înjunghiat. Împrejurul altarului a săpat un şanţ ca de două măsuri de sămânţă. Apoi a poruncit să umple patru vase cu apă şi să le toarne peste jertfă, o dată, de două ori, până a treia oară, încât tot jertfelnicul s-a udat şi şanţul dimprejur s-a umplut cu apă până sus.
Altarul făcut de Sfântul Ilie pe muntele Carmel închipuia altarul Bisericii creştine întemeiate de Hristos prin jertfa Sa de pe Golgota. Astfel, cele 12 pietre ale altarului simbolizau pe cei 12 Apostoli, care stau la temelia Bisericii. Lemnele de pe jertfelnic simbolizau mulţimea mucenicilor ucişi pentru Evanghelie. Viţelul de jertfă este Însuşi Hristos care se jertfeşte pe altarele sfintelor biserici în timpul Liturghiei pentru mântuirea lumii. Şanţul săpat împrejurul altarului este valea acestei lumi în care încape sămânţa învăţăturii Vechiului şi Noului Testament. Cele patru vase în care se căra apă peste jertfelnic, sunt cei patru evanghelişti. Cele trei turnări arată cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Apa care a umplut şanţurile este învăţătura Evangheliei, iar focul ce s-a pogorât din cer şi a mistuit altarul şi jertfa, închipuieşte revărsarea Duhului Sfânt care sfinţeşte, luminează şi înnoieşte toate.
La urmă s-a rugat Ilie, zicând: Auzi-mă, Doamne, auzi-mă acum cu foc, ca să cunoască astăzi poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt slujitorul Tău (III Regi 18, 36). Deci, pogorându-se foc din cer, a mistuit toate: jertfa, pietrele şi apa, încât tot poporul căzând la pământ, a strigat: Domnul este Dumnezeul meu! Domnul este Dumnezeu! (III Regi 18, 39). Apoi poporul a prins pe proorocii mincinoşi şi i-a ucis la râul Chişon. Iar Ilie, suindu-se pe vârful muntelui Carmel, s-a rugat lui Dumnezeu să dea ploaie şi îndată a venit un vifor mare şi a plouat pe faţa a tot pământul.
Auzind Izabela de uciderea proorocilor ei, s-a mâniat foarte tare pe Ilie şi căuta să-l omoare, iar el de frică, căci şi el „era om neputincios”, a fugit în Iudeea şi se ruga să-i trimită Dumnezeu moarte, ca să nu mai vadă fărădelegile poporului închinător de idoli. După ce a fost hrănit de un înger, a mers 40 de zile şi 40 de nopţi, până la muntele lui Dumnezeu, Horeb (III Regi 19, 8). Acolo i s-a arătat Domnul, în adiere de vânt subţire (III Regi 19, 12). Apoi a luat poruncă să se întoarcă şi să ungă pe Elisei prooroc în locul său.
Ascultând Sfântul Ilie pe Dumnezeu, s-a întors în Samaria, a uns pe Elisei prooroc în locul său, a mustrat din nou pe Ahab şi pe Izabela pentru că au omorât pe un om sărac, anume Nabot şi i-a luat via. A mustrat, de asemenea, pe Ohozia pentru închinarea la idoli, apoi, luând pe Elisei, ucenicul său, s-a dus în părţile Iordanului şi, despărţind apa în două cu cojocul său, a trecut de cealaltă parte şi i-a zis lui Elisei: Cere de la mine ce să-ţi fac, înainte de a fi luat de la tine. Duhul care este în tine, să fie îndoit în mine, a răspuns Elisei. Şi, pe când vorbeau, iată, căruţă de foc şi cai de foc au răpit pe Ilie şi l-au ridicat spre cer. Iar Elisei, privind, a strigat: Părinte, părinte, caii şi căruţele lui Israel! (IV Regi 2, 12). Deci, luând cojocul care căzuse de la Ilie, a despărţit Iordanul în două şi s-a dus către muntele Carmel.
Aşa s-a urcat dumnezeiescul Ilie cu trup cu tot la locaşurile cereşti, fără a gusta moartea, de unde apoi va fi trimis în vremea de pe urmă, să vestească lumii apropierea judecăţii de apoi şi va găti calea venirii lui Hristos la judecată, ca un al doilea Înaintemergător. Atunci va fi omorât Ilie de sabia lui Antihrist, împreună cu Enoh. Nu după mulţi ani ticălosul Ahab a murit într-un război, al cărui sânge i l-au lins câinii. La fel şi femeia sa, Izabela, care de atâtea ori a voit să omoare pe marele prooroc, căzând dintr-un turn, a murit, iar trupul ei i l-au mâncat câinii înaintea cetăţii, după proorocia Sfântului Ilie.
Iubiţi credincioşi,
Iată ce mare prooroc a fost Sfântul Ilie Tesviteanul. Cel mai râvnitor prooroc şi sfânt al lui Dumnezeu din Vechiul şi Noul Testament. El a combătut mai întâi idolatria din Samaria, adusă de regele Ahab şi soţia sa. Că nu putea răbda proorocul să se închine poporul idolului Baal, în locul lui Dumnezeu. Nu putea să vadă cum piere un popor de la mic până la mare, din cauza necredinţei unui împărat. De aceea a stat Ilie înaintea regelui Ahab de mai multe ori şi îl mustra pentru închinarea la idoli, îndemnându-l să lase poporul să se închine adevăratului Dumnezeu. Dar, văzând împietrirea inimii împăratului şi soţiei sale, Ilie s-a rugat lui Dumnezeu să nu plouă pe pământ până nu se va întoarce poporul din nou la Dumnezeu. Căci foametea, seceta, boala, sărăcia şi suferinţa sunt „toiagul şi varga” lui Dumnezeu, cu care ceartă şi întoarce la adevăr pe cei răi şi necredincioşi.
Aşa a făcut şi Sfântul Ilie. A folosit toiagul secetei şi varga foametei ca să smerească pe cei răi şi închinători la idoli. Că este firesc la Dumnezeu să-i îmblânzească pe neascultători şi necredincioşi cu frâul foametei şi cu zăbala suferinţei. Astfel, după trei ani şi şase luni de secetă, s-a smerit Ahab şi s-a milostivit Dumnezeu spre poporul cel amăgit de el, dând ploaie pe faţa pământului.
Vedeţi, fraţilor, râvna lui Ilie pentru credinţă, pentru adevăr şi pentru mântuirea oamenilor? Cine dintre noi are măcar o picătură din credinţa Sfântului Ilie, din sfinţenia vieţii lui şi din râvna lui pentru cele sfinte? Cine dintre noi are atâta râvnă cât aveau părinţii şi sfinţii noştri pentru Biserică, pentru rugăciune, pentru cinstirea cărţilor sfinte şi pentru ajutorarea aproapelui? Să nu slăbim cu totul în credinţă şi râvnă, că fără acestea nu ne putem mântui. Dacă nu mergem mai des la biserică, să avem râvnă măcar o dată pe săptămână să luăm parte. Să avem râvnă şi pentru dreapta credinţă, pentru buna creştere a copiilor şi pentru milostenie la cei lipsiţi. Dacă pierdem râvna rugăciunii, îndată slăbim şi în credinţă, la biserică ne ducem tot mai rar şi lucrul nostru nu este cu spor, pentru că ne-am depărtat de calea pocăinţei. Deci să apărăm această virtute de sectanţii care caută să ne jefuiască râvna pentru a deveni goi sufleteşte, plictisiţi la rugăciune, leneşi la biserică, greoi la citit şi fără spor la cele bune.
Să învăţăm astăzi de la Sfântul Ilie cât de mare este puterea rugăciunii, precum şi puterea de a lega şi dezlega, dată de Dumnezeu oamenilor sfinţi şi preoţilor. Ilie a legat cerul să nu plouă, iar Dumnezeu nu voia să dezlege legătura proorocului, ci a respectat legătura şi canonul dat de el samarinenilor. Iar când Ilie a dezlegat norii pentru ploaie, prin cuvântul gurii sale, îndată s-au adunat nori pe cer cu vifor mare şi a udat faţa pământului.
Vedeţi puterea cuvântului la prooroc? Vedeţi cât de mare este puterea, pe care o avea Ilie, de a lega şi dezlega cerul? Însă proorocii Vechiului Testament aveau acest har prin voia lui Dumnezeu, dar până la Hristos nimeni nu putea să lege şi să dezlege păcatele oamenilor. Căci puterea de a dezlega păcatele este cu mult mai mare decât aceea de a dezlega cerul. Iată, deci, că mai mult decât Ilie este preotul Legii Noi, care leagă cerul şi adâncul şi dezleagă raiul şi iadul prin Taina Sfintei Spovedanii. Ilie leagă cerul să nu plouă, iar preotul leagă raiul ca să nu intre păcătoşii în el fără pocăinţă. Ilie dezleagă norii să plouă, iar preotul dezleagă, nu norii cerului, ci păcatele oamenilor, ca să poată intra în împărăţia lui Dumnezeu. Iată, deci, că mult mai mare este puterea şi harul dat preotului, decât puterea dată proorocului Ilie. Să ascultaţi, fraţilor, de preoţii şi duhovnicii voştri, că fără ei nimeni nu ne poate dezlega păcatele, nici chiar îngerii din cer. Primiţi canonul dat la spovedanie şi-l faceţi, ca să nu rămâneţi sub legătură nedezlegată. Dacă vă este canonul greu, cereţi altul mai uşor şi nimic să nu faceţi fără sfatul şi dezlegarea duhovnicului.
Aţi înţeles încă din predica de astăzi că Ilie a adus jertfă sângeroasă pe muntele Carmel, ca semn de împăcare a samarinenilor cu Dumnezeu, adică a sfârşit în chip simbolic liturghie de împăcare pe Carmel, ca să ne amintească nouă cât de mare este puterea Sfintei Liturghii. Să preţuim jertfa lui Hristos, adică dumnezeiasca Liturghie, pe care numai preoţii pot să o săvârşească. Să nu uitaţi că nu este mântuire pe pământ fără Sfânta Liturghie. Ea a fost simbolizată chiar de la începutul creaţiei, prin jertfa lui Abel şi a lui Avraam, care a adus jertfă pe însuşi fiul său, Isaac, precum şi prin celelalte jertfe de mulţumire aduse de Moise, de Aaron, de Isus Navi, de David şi de toţi drepţii Legii Vechi.
Să preţuim Sfânta Liturghie, ascultând-o cu mare evlavie, căci ea repetă jertfa Domnului de pe cruce şi ne menţine în strânsă legătură cu Dumnezeu prin Sfânta Împărtăşanie. De aceea, fără jertfă liturgică nimeni nu se poate mântui. Când auzim clopotele bisericii să mergem la slujbă, că Hristos rămâne cu noi mai ales prin Sfânta Liturghie. Mare păcat fac acei creştini care stau sărbătoarea acasă şi nu vin la biserică să asculte Sfânta Liturghie.
Altă învăţătură folositoare de suflet ne dă Sfântul Ilie astăzi prin cuvintele adresate poporului pe muntele Carmel, când le-a zis: Până când veţi şchiopăta cu amândouă picioarele? (III Regi 18, 21). Care sunt cele două picioare cu care mergem la Dumnezeu? Sunt credinţa şi faptele bune. Şi precum nu putem merge într-un picior, tot aşa nu putem merge la Dumnezeu numai prin credinţă, fără fapte bune. Să ne silim a păstra cu sfinţenie dreapta credinţă şi a lucra după putere faptele bune. Una fără alta ne împiedică mântuirea. Fără amândouă, şchiopătăm de ambele picioare şi nu putem urca scara mântuirii care ne duce la împărăţia lui Dumnezeu.
Aţi văzut apoi soarta proorocilor mincinoşi care au înşelat poporul şi l-au atras la închinarea de idoli? Pe toţi aceştia i-au prins oamenii şi i-au ucis pe Carmel. Iată soarta profeţilor şi învăţătorilor mincinoşi din zilele noastre, care caută să amăgească pe credincioşi, să-i rupă de Biserică, de Tradiţie, de icoane, de Maica Domnului, de Sfintele Taine, de dreapta credinţă şi de tot ce avem noi mai scump pe lume, răstălmăcind Sfânta Evanghelie după capul lor. Să nu-i ascultaţi, nici să-i primiţi în casă, nici să vă duceţi la adunările lor, ca să nu vă înşele şi să vă ajungă pedeapsa lui Dumnezeu.
Să rămânem în Biserică cu Hristos şi cu toţi sfinţii Lui. Aici este mântuirea, bucuria, pacea şi speranţa noastră. Iar afară de Biserică, sunt cei căzuţi din credinţă, apostaţii, necredincioşii, ereticii, proorocii mincinoşi, trădătorii, beţivii, desfrânaţii şi toţi cei ce sunt stăpâniţi de patimi şi nu vor să se pocăiască. Soarta lor o aminteşte cel mai bine Sfântul Apostol Pavel, care zice: Nu vă amăgiţi. Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli (adică cei robiţi de patimi), nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici hulitorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 9-10).
În ţara noastră Sfântul Ilie este foarte cinstit de credincioşi. Avem biserici şi mănăstiri cu hramul lui şi creştini care-i poartă numele. Însă nu avem destui păstori, monahi şi credincioşi care să-i urmeze viaţa şi râvna lui Ilie pentru Hristos şi pentru Evanghelie. Dar „întru smerenia noastră ne va pomeni şi pe noi Domnul”.
Să-l rugăm pe Sfântul Prooroc Ilie, să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru noi şi pentru toată lumea, ca să ne dea Domnul pace, ploaie timpurie şi târzie, să sporească credinţa noastră, dragostea, rugăciunea şi râvna noastră pentru Biserică şi pentru faptele bune, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea sufletelor noastre. Amin.

Leave a reply

required