Domnul, Cel Ce slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe Dânsul, adăpost te-a dat pe tine credincioşilor, care izbăveşti de ispite pe cei ce aleargă la acoperământul tău, Sfinte Nicolae, şi te cheamă cu credinţă şi cu dragoste, preamărite. (Canonul Sfântului Ierarh Nicolae)
De Sărbătorea Aducerii moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae din Mira Lichiei în oraşul Bari, obștea monahală și credincioșii prezenți au înălțat rugăciuni comune către Bunul Dumnezeu și Sfântul Nicolae. Sfânta Liturghie a fost oficiată în Biserica mare a așezământului monahal, care este ridicată în cinstea Sfântului Ierarh. Atmosfera de rugăciune a fost înfrumuseţată de corul mănăstirii. Cu ocazia Sărbătorii, credincioșii au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sfântului Nicolae, păstrate în Biserica așezământului monahal.
Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul de Mira Lichiei, prin viața sa, prin asumarea adevărurilor evanghelice și prin felul în care L-a trăit pe Hristos, rămâne un model viu de credință. Ce a însemnat pentru Sfântul Nicolae credința în Hristos? A însemnat dragoste față de Dumnezeu și oameni, acea dragoste care i-a luminat întreaga viață.
Viața Sfântului Nicolae adeverește descrierea părintelui Dumitru Stăniloae făcută celui care trăiește o viață sfântă: „Din persoana sfântului se revarsă mereu un duh de generozitate, de autojertfire, de atenție, de participare, fără nici o grijă față de sine, o căldură care îi încălzește pe ceilalți și care le dă sentimentul că au dobândit putere și îi face să simtă bucuria de a nu fi singuri. Sfântul este mielul nevinovat, totdeauna gata să se jertfeasca, să ia asupra sa durerile celorlalți, dar și un zid neclintit pe care toți se pot sprijini. El este chipul restabilit al Absolutului viu și personal devenit om, un pisc al unei înălțimi amețitoare, dar și al unei apropieri extrem de familiare prin umanitatea sa desăvârșită în Dumnezeu. Este persoana angajată într-un dialog pe deplin deschis și neîncetat cu Dumnezeu și cu oamenii. Este reflexul maxim al umanității lui Hristos.”
Sfântul Ierarh Nicolae întruchipează în sine tot ce ne-am dori noi să fim, însă nu reușim din pricina iubirii de sine. El a dovedit că este posibil să împlinești Binele așa cum își dorește Mântuitorul Hristos, Cel Care îi descoperă dregătorului bogat că numai Dumnezeu este Bun. Dar Care ni-l oferă și pe samarineanul milostiv, icoana omului doritor de a lucra binele. În Biserica Ortodoxă nimeni nu este îndepărtat de la chemarea vieții sfinte, care se arată în felurite chipuri și măsuri ale viețuirii. Dumnezeu ne cheamă pe toți la sfințenie, însă este necesar să ne lepădăm de omul cel vechi împreună cu patimile şi poftele lui și să urmăm calea cea strâmtă şi îngustă, ca să intrăm pe poarta Raiului.
Adevăratul țel al omului este sfințirea, adică unirea și împărtășirea de harul lui Dumnezeu prin curăția inimii și luminarea minții. Sfințenia nu este doar o simplă împlinire morală, ci viața omului trăită în comuniune cu Dumnezeu. De aceea, Domnul ne cheamă pe toți: „Fiți sfinți, precum Eu sunt sfânt” (I Pt. 1, 16).
Până la sfârșitul veacurilor vor exista oameni care, asemenea Sfântului Ierarh Nicolae, vor aduce peste lume harul lui Dumnezeu prin rugăciune, iubire și jertfelnicie. Faptul că lumea încă dăinuiește este și semnul că sfințenia nu a dispărut dintre oameni. Așa cum scria Siluan Athonitul: „Îţi spun că atunci când nu vor mai fi rugători pe pământ, lumea se va sfârşi”.
Cinstindu-l pe Sfântul Nicolae și înălțându-i rugăciuni, să învățăm și noi ce înseamnă blândețea lucrătoare, dragostea față de cei săraci și nedreptățiți, milostivirea și statornicia în dreapta credință. Viața sa ne descoperă câtă lumină poate aduce în lume un om care trăiește cu adevărat în Hristos și ne arată, în chip viu, cum arată o Biserică în care Dumnezeu lucrează neîncetat prin oameni sfinți.
Sărbătoarea s-a încheiat cu un Te Deum de mulțumire și cu o agapă creștină, prilej de comuniune și bucurie duhovnicească pentru toți cei prezenți.
