Archives

„Ia să mă rog la îngerul păzitor, care este cu mine de la botez!”

Părinţilor, am fost – iertaţi-mă că vă spun – mi-e frică să spun în pustie, că eram destul de slab. „Doamne, zic, sunt aici din ascultare! Nu sunt dintr-o mare vitejie!” Şi rezistam cu asta. Că nu era de glumă cu dracul! Şi a venit o ispită mare pe capul meu. O ispită pe care nu puteam să o accept cu nici un chip.

Continuare …

Cum să petrecem o zi după voia Domnului?

Dimineața, când încă dormim, lângă noi stă un înger și un diavol. Aceștia așteaptă să vadă cui vom sluji în acea zi. Ziua trebuie începută astfel: să ne închinăm cu semnul crucii imediat ce ne-am trezit și să sărim repede din pat, pentru ca lenea să rămână sub plapumă. Să mergem într-un colț sfânt, să facem trei metanii și să zicem: „Doamne, îți mulțumesc pentru noaptea care a trecut, binecuvântează și ziua care vine pentru a o petrece în rugăciune, fapte bune și păzesște-mă de orice dușman văzut și nevăzut”.

Continuare …

În zădar nu recurgi la ajutorul îngerului pazitor!

În zădar nu recurgi la ajutorul îngerului pazitor! Pe el îl poți deranja oricând ca pe un sfânt drag, ca pe cel mai apropiat prieten: „Ajută-mă, te rog, ajută-mă, păzitorul și acoperitorul sufletului și al trupului meu, ajută-mă să îndeplinesc această lucrare, care nu-mi place, ajută-mă să nu gândesc, să nu spun, să nu fac – ceea nu e spre folosul meu !… ” Și așa cu toate ocaziile.

Continuare …