Fraţilor, învaţă Sfântul Antioh, când ne atacă deznădejdea, să nu cedăm ci, întăriţi şi înconjuraţi de lumina credinţei, să-i spunem cu mult curaj duhului viclean: „Ce legătură există între noi, înstrăinatule de Dumnezeu, căzutule din cer, robule viclean? Nu ne poţi face nimic. Peste noi, ca de altfel peste toate făpturile, are putere doar Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Înaintea Lui am păcătuit, înaintea Lui vom fi judecaţi. Tu, mizerabilule, fugi departe de noi! Luând putere de la Sfânta Cruce a Lui îţi vom zdrobi capul cu chip de şarpe!”.
Să ne rugăm cu evlavie.
„Stăpâne, Doamne al cerurilor şi al pământului, Împărate veşnice, binevoieşte să mi se deschidă şi mie uşile pocăinţei, încât cu durere în inimă să mă rog Ţie, singurului Dumnezeu adevărat, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, lumina lumii. Primeşte, Preamilostive, rugăciunea mea. N-o depărta de la Tine. Iartă nenumăratele mele păcate. Auzi rugăciunea mea şi iartă-mi orice rău pe care l-am săvârşit. Îţi cer odihnă şi nu o aflu, căci conştiinţa mă mustră. Tânjesc după pace, dar pace nu am din pricina mulţimii fărădelegilor mele.
Auzi-mă, Doamme, căci am căzut în deznădejde. Pierzând toată nădejdea şi tot gândul îndreptării mele, scap la îndurările Tale. Miluieşte-mă pe mine, cel căzut şi osândit pentru păcatele mele. Fie-Ţi milă de mine, Stâpâne, căci plin sunt de mulţimea fărădelegilor şi legat sunt ca şi cu nişte lanţuri de acestea. Numai Tu mă poţi elibera şi tămădui!”
Un serafim printre oameni – Sfântul Serafim de Sarov, Editura Egumeniţa, 2005, p. 352-353