La începutul Dumnezeieștii Liturghii, atunci când clerul este deja pregătit să înceapă slujba, când poporul binecredincios s-a adunat, când s-a săvârșit Proscomidia — partea pregătitoare a Liturghiei, adică atunci când și pâinea, și vinul sunt gata, și preotul este pregătit să rostească primul cuvânt liturgic: „Binecuvântată este Împărăția…”, el, poate, în necoacerea sa duhovnicească, în naivitatea sa, ar putea gândi: „Acum voi săvârși cea mai mare minune de pe pământ: voi preface această pâine în Trupul lui Hristos, acest vin – în Sângele lui Hristos.”
Dar atunci diaconul îi spune cuvinte grăitoare, pe care în traducerea slavonă fie le înțelegem abia, fie le înțelegem greșit: „Vremea este a lucra Domnului, stăpâne, binecuvintează.” Dacă ne întoarcem la textul grecesc, înțelesul este pe deplin limpede: a sosit vremea ca Dumnezeu să lucreze. Ceea ce trebuia săvârșit omenește s-a făcut — materia este aici; dar minunea, preote, nu tu o vei face, ci Duhul Sfânt va fi Cel ce va săvârși această taină a prefacerii Sfintelor Daruri.
Și trebuie să avem conștiința aceasta — și preotul, și arhiereul, și diaconul, și mireanul, și paraclisierul, cu toții — că ne aflăm înaintea a ceva negrăit de mare, uimitor, de nepătruns; că nu este un lucru pe care omul îl poate împlini prin puterea sa, ca și cum i s-ar fi dat o stăpânire de a face aceasta, ci că el va rosti cuvintele sfinte și va săvârși lucrările rânduite, dar Tainic-Slujitorul, Singurul Preot adevărat al Bisericii lui Hristos, este Însuși Hristos Mântuitorul, Cel care, așa cum se spune în Liturghie, este și Cel ce aduce, și Cel ce Se aduce.
Mitropolitul Antonie de Suroj