Oricât veți căuta preotul cu har, comunitatea perfectă, nu îl veți găsi… așa cum nu veți găsi nici căsătoria impecabilă, nici copilul ideal.În Biserică nu intri ca într-un partid în care începi să judeci și să împarți dreptatea. În Biserică ești într-o corabie cu oameni bolnavi, care s-au salvat din mare.

Nu suntem sfinți! Nici preotul, nici mirenii, toți avem patimi și neputințe, dar vrem să rămânem până la sfârșit aici, pentru că ne-am asumat unul pe celălalt și vrem să ducem lucrarea aceasta până la capăt, cu iubire și răbdare, până ne vom sfinți unul pe celălalt.

Tot timpul, oriunde ne-am afla, vom avea de împlinit o Lucrare lăuntrică, va trebui să ne asumăm viața și oamenii din jur.

Dacă vezi într-un om o cădere, o patimă, nu te depărta de el, oamenii nu-s de lepădat. E un eșec total al unui mesaj hristic să ai pretenția nebună ca oamenii să fie sfinți, să fie fără greșeală.

Când judeci, când cârcotești împotriva celorlalți, de dimineața până seara, când îi consideri pe ceilalți veșnic vinovați de nefericirea ta, evoluția ta spirituală s-a închis.

Omule, dă-ți seama că stăm în fața celei mai puternice Ființe din univers și de dincolo de El.

Priviți la Iisus, la felul Lui de a viețui, de a gândi, de a mânca, de a respira… lăsați-L să vă umple de bucuria Lui.

O trăsătură a dragostei celei mari către Hristos este aceea că nu poate coexista cu desfătările trupeşti în general şi, mai întâi de toate, cu cele mai puternice decât toate, cele erotice.

Mintea omului, sub acţiunea dragostei celei către Dumnezeu, se desprinde de pământ şi renunţă la orice imagine pământească, în timp ce legătura trupească răneşte profund sufletul tocmai prin aceste imagini.

Cunoaştem că mulţi abordează acest subiect într-un mod cu totul diferit. Dar oare cuvântul Scripturii: „Nu va rămâne Duhul meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup” nu se referă la ei?

Pentru ca cineva să facă misiune în mod ortodox trebuie să aibă înăuntrul lui pe Duhul Sfânt. Dar trebuie să deţină şi cultura locului în care se găseşte. Atunci se poate dărui celorlalţi.

Nu există scrieri ale sfintelor femei. Asta nu se întâmplă pentru că ele ar fi sfinte mai mici decât bărbaţii, şi sunt chiar mai multe, însă femeile sfinte au o viaţă ascunsă, îşi pot păstra viaţa lor tainică.

Maica Domnului a primit un mare har de la Dumnezeu.

Nu avem nicio descoperire care să provină de la Maica Domnului, dar ştim că are un mare har, şi Biserica îl simte, ea şi toţi cei ce i se roagă.

Sfântul Sofronie de la Essex

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.