Păstraţi aducerea-aminte de Dumnezeu şi aducerea-aminte de moarte. Acestea dau putere fricii de Dumnezeu. Frica de Dumnezeu naşte în om luarea-aminte la sine însuşi şi la toate faptele, gândurile şi simţămintele sale. De aici – viaţa cucernică, în trezvie. De aici – înăbuşirea patimilor. De aici – curăţia. Din curăţie – petrecerea cu Dumnezeu nu doar cu gândurile, ci şi cu simţirile.
Osteniţi-vă! Osteneala învinge totul cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Boala și moartea, traducere din lb. rusă de Adrian și Xenia Tănăsescu, ed. a 2-a, Editura Sophia, București, 2007, p. 59