Odată Stareţul Efrem Katunakiotul ne-a mărturisit: „La fiecare patru-cinci ani Dumnezeu îngăduie să vină peste mine un val de tristeţe. Gânduri de descurajare, de deznădejde înconjoară sufletul. Atunci este nevoie de răbdare până trece valul. Dar este bine ca nimeni să nu te observe. Să rămâi şi în bucurie şi în întristare acelaşi, liniştit şi cuviincios în afară şi netulburat înlăuntru.
M-am adăpat din destul din cele mai dulci izvoare ale Raiului, dar am avut grijă să nu mă mândresc. Am băut şi din apele amare ale iadului, dar am avut grijă să nu fiu înghiţit de deznădejde”.
Ierom. Iosif Agioritul, Stareţul Efrem Katunakiotul, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2004, p. 52.
Amin ❤️