Trecând de vârsta când omul pierde încrederea în tot cuvântul ce vine spre el, acesta învață, mai ales în zilele noastre că duplicitatea este la ea acasă în societate, că minciuna este o cutumă a societății, că există minciuni elegante și necesare, că uneori a ascunde adevărul poate fi chiar salvator pentru cineva, iar în mediul în care îmi desfășor activitatea remarc adesea o obișnuință a medicului sau a familiei de a ascunde gravitatea bolii acelui ce zilele îi sunt numărate, chipurile pentru a nu-l demoraliza.
Mai grav este că această minciună, această nevoie de aparență, se strecoară acolo unde nu trebuie să existe minciună. Ne mințim că odată cu strecurarea bănuțului în pomelnice pentru iertarea păcatelor, pentru sănătate, ajutor sau a cîștigului la loto, am rezolvat problemele noastre și ne ducem liniștiți la culcare în pătuțurile noastre, pentru că urmează o zi în care să ne mulțumim pe noi înșine că existăm.
Seara o petrecem uitându-ne la televizor, minunându-ne de cât de rea poate fi lumea, dar poate că vecinul nostru nu are painea pe care noi o aruncăm la coș. Dacă am fi atenți la unele semne, ne putem da seama că, mieroșenia, sau dorință de a plăcea neapărat, falsa prietenie și umilința, ne duce la asemănarea cu Iuda.
Ne place să fim considerați mai buni decât lingușitorul de lângă noi, îi tolerăm mincinosului minciuna pentru că nu reușim în propria noastră existență să ne rupem de ea. Îi tolerăm prostului prostia, ca să părem noi mai deștepți. Îi tolerăm ticălosului ticăloșia ca nu cumva să ne murdărim de ea.
Noi ne raportăm la propria noastră suficiență găsind justificări pentru a nu lua atitudine, dînd poate zeciuială ca fariseii, lăsând dreptatea și iubirea de Dumnezeu. (Luca 11,42)
Să nu ne mințim, că ne mințim singuri și fără nici un fel de scuză, să deschidem ochii inimii pentru a vedea și a ne alătura celui care poartă pe Hristos, să alergăm la Siloamul care este Hristos, rugându-L să ne dea credință curată și sinceră, să prindem îndrăzneală sfântă pentru ca și nepoții noștri să poată săruta fără sfială acest pământ plin de sfinte rămășițe ale strămoșilor.
Epifania, Revistă de Dialog Ortodox, Nr.18 (extas din ,, Arta divagației și cît de ușor se lasă prostit omul,,)