Viața duhovnicească se câștigă luptând cu noblețe cu mărime de suflet, cu multă bucurie și cu atenția îndreptată spre Hristosul cu care ne împărtășim. Avem nevoie ca prin împărtășire să facem părtășie cu Hristos Dumnezeul nostru astfel încât să aibă loc comunicarea însușirilor dumnezeiești către sufletul și trupul nostru. Dacă ne vom concentra atenția numai pe dobândirea lui Hristos, pe urmarea lui Hristos, pe dorința acerbă de a pune umărul sub Crucea Sa atunci vom reuși în fața ispitelor care conjunctura vieții ni le oferă prin pronia divină. Părintele Gheron Iosif ne supune atenției câteva repere de maximă importanță în lupta duhovnicească, ne aduce pilde din viața și experiențele sale astfel încât să fim încredințați de veridicitatea soluțiilor folosite de el și înaintașii săi. Și ne spune adresându-se unui ucenic care i-a scirs:
Am primit chiar acum scrisoarea ta și am citit cele ce îmi scrii. Mă bucur de sănătatea ta și mă întristez de necazurile tale. Ceea ce îmi scrii ți se întâmplă, fiul meu, pentru că nu ai răbdare.
Tu, fiul meu, cauți pe Hristos, vrei să intri în cetatea cerească. Se roagă pentru aceasta duhovnicul tău, se roagă părinții toți, mă rog și eu sărmanul aici, între stânci. Domnul ne aude pe toți, dar pentru înfrângerea semeției sufletului tău ca să se smerească acesta, pentru a lupta împotriva mâniei, furiei, fierbințelii patimilor, egoismului, ți-a trimis un ghimpe – această mică ispită – să te înghiontească, să înduri, să te deranjeze continuu, să înveți îndelunga răbdare. Și încet-încet să îmblânzești mânia, furia și tulburarea, înăbușindu-le înlăuntrul tău și neîngăduind să iasă afară vreun cuvânt greu.
Atunci, puterea Satanei, care este înăbușită o dată, de două ori, de multe ori, pleacă și lasă omul ca eu un miel blând și liniștit.
Ascultă un lucru care mi s-a întâmplat mie. Când eram în lume, cu mulți mă certam. Aveam inimă de leu. Dar iubirea lui Hristos m-a înmuiat. Dacă ar fi să povestesc câte am primit în fiecare zi din cauza acestei patimi, at trebui să scriu o carte întreagă. Vrând să mă slobozească din legăturile patimii, Dumnezeu a adus asupra mea toate relele: ocări, batjocură, ispitiri, osândiri pe nedrept. Și nu așa, numai de încercare, ci în stare să ucidă. Dar îndurând și înăbușind înlăuntrul meu pe Satana cu nemărginită răbdare, am primit eliberarea de rău.
Într-o iarnă grea, m-a păzit ispititorul și a ridicat asupra mea toate năpăstuirile, așa cum știe el să ispitească și cum Domnul îl lasă să încerce. Și dacă a încercat de două-trei ori și atacurile lui au rămas fără rezultat, iată că un vânt puternic a pătuns deodată pe ușă, care a cutremurat acoperișul casei cu toți cei de față, ridicând acoperișul acela de piatră în aer ca și când ar fi fost un avion și făcându-l să se sfărâme de stâncă în fața noastră, în zăpadă. Dacă vei auzi și felurile ispitelor, nu te poți să te ții fără să te vatămi, judecând pe cei vinovați. Cu toate acestea însă, îndurând toate încercările tale, vei primi ca răsplată atâta har pe măsura ispitelor, care sunt fără de măsură. Să nu crezi că dacă fugi de o ispită nu va veni alta. Va veni oricum.
Și dacă te arăți fără de curaj în fața uneia, așa vei fi în fața tuturor ispitelor.
Pentru că ispita este înlăuntrul nostru. Nu o vezi, fiul meu? Ia, fii atent!
O aprinde pe aceasta, înfierbântă sângele și urcă spre gât, ajunge la cap, întunecă mintea. Stă ca un nod în gâtul nostru și împiedică chiar și răsuflarea, făcând pe om să se înăbușe. Poate să fie celălalt care ațâță cel mai rău om, sau poate ispita îl pune și pe acela să te tulbure li să te întunece pe tine.
Domnul îl lasă însă pentru ca tu să devii, de fiecare dată, mai încercat și să ajungi la nepătimire. Deoarece, atunci când tu ești pregătit și îl aștepți, nu te tulburi, nu te pierzi, nu-ți ieși din fire.
Îmi scrii că, dacă ai fi cunoscut că aveai să primești har, ai fi suferit o mie de astfel de ispite.
De unde știi tu că, dacă ai răbdat, n-ai fi primit har? Eu îți spun ție și tuturor fraților că nu cunosc alt drum mai scurt ca acela de a suporta ispitele care-ți vin, orcare ar fi felul în care vin.
Starea duhovnicească a omului și harul pe care îl are din răbdare se văd.
Cum de vă rabdă pe toți duhovnicul? Pentru că are răbdare. Aceasta dovedește că are har. Are virtute. Virtutea nu are clopoțel, ca să o cunoști după sunatul clopoțelului. Clopoțelul virtuții, dacă crezi, este îngăduința, îndelunga răbdare, suferința. Acestea sunt podoabele monahului și ale oricărui creștin.
Dacă are în vedere răsplata de sus și harul pe care îl va lua de la Domnul, cel ce se luptă toate le va îndura.
Gheron Iosif, Mărturii din viața monahală, Editura Bizantină București – 1995
♥️