Orice patimă care apare şi ne supără este un medicament benefic. Alungă imaginea oricărei persoane sau problemă care te tulbură şi care te duce în ispită. Scapă de imaginea oricărei persoane din imaginaţia ta, iar gura să spună rugăciunea neîncetat şi de îndată vei vedea beneficiul acestei metode. Luptă ca nu cumva să-ţi câştige inima şi mintea imaginea acelei persoane. De obicei, la începutul vieţii monahale, diavolul aduce în mintea omului prieteni dragi pentru a slăbi tăria sufletului şi pentru a zdrobi lupta sufletului nostru, aducând astfel o înfrângere cu consecinţe nesigure.

Prin urmare, nu trebuie să luăm lucrurile uşor, ci trebuie să rezistăm eroic ispitei de la început alungând chipurile oamenilor din imaginaţia noastră, spunând rugăciunea şi înfrânându-ne de la mâncare. Atunci cu o sinceră şi permanentă spovedanie şi cu harul lui Dumnezeu drept aliat, nădăjduim că vrăjmaşul se va retrage.

Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, pp. 264-265

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.