Nu știu dacă ați văzut vreun om pe moarte: cum strigă, cum îi vede pe îngeri, pe demoni, pe Arhanghelul Mihail cu sabia; cum își rotește privirea, cum bea „paharul amărăciunii”! Toate la care se face referință la slujba înmormântării, dar și în învățăturile Părinților, sunt mai mult decât adevărate. Pentru fiecare om, și în special pentru fiecare creștin va urma acest lucru. Noi am văzut multe, am văzut multe morți și semnăm, adeverim cu sângele inimii noastre că este adevărat.
Așadar, să ne îngrijim mai înainte de a sosi acest ceas, înainte de a veni moartea, înainte de a-i vedea pe demoni înconjurând patul, vrând să ne răpească sufletul și să ne ducă în iad. Atunci îngerii cei buni, frații noștri mai mari, aceste făpturi sfinte, se îngrijesc și se străduiesc să ne scape sufletul din mâinile dracilor. Atât de mare este iubirea acestor frați ai noștri sfinți și a îngerului păzitor al nostru.
Pentru aceasta și trebuie să-l rugăm pe îngerul păzitor al sufletului nostru să ne ajute și să ne ocrotească. Când noi ne rugăm și el se roagă împreună cu noi. Când noi păcătuim, el stă și plânge. O să vă povestesc o foarte frumoasă istorisire de la Sfinții Părinți.
Un ascet sfânt se pogora să meargă în cetate, să vadă un episcop pentru o oarecare problemă a schitului. Acolo a văzut un tânăr, lângă o casă, plângând și tânguindu-se. Prin darul său străvăzător a înțeles, deschizându-i-se ochii sufletului, că cel care plânge nu este om, ci un înger al lui Dumnezeu. S-a apropiat de el și i-a zis:
-Pentru numele lui Dumnezeu, spune-mi cine ești?
Și îngerul a răspuns:
-Eu nu sunt om, robule al lui Dumnezeu; sunt îngerul păzitor al unui suflet care se află în această casă și acum desfrânează, iar eu stau afară, căci nu pot intra în această necurăție și mizerie. De aceea stau afară și plâng, rugându-L pe Dumnezeu să-l lumineze, să se pocăiască și să nu mai continue păcatul.
Îngerul plângea pentru că omul își vânduse sufletul nemuritor diavolului, pentru un blid de linte, precum zice Scriptura.
Trebuie ca noi toți, iar eu, cel dintâi, să ne gândim serios la acestea și să nu fim păcăliți de diavol și de păcat. Trebuie să ne îngrijim de sufletul nostru nemuritor, să ne îndreptăm, să fim atenți, căci știm foarte bine că diavolii, care ne provoacă și ne împing la păcat, în același timp urmăresc căderile noastre și le însemnează cu toate amănuntele legate de timp, de persoană și de lucru. Nu este închipuire, nu este minciună, nu este o joacă faptul că vom avea de înfruntat înfricoșătoarea moarte!
Ne vorbeşte Stareţul Efrem Filotheitul. Meşteşugul mântuirii, Editura Egumeniţa, p. 44-45