Rugăciunea de mijlocire a preotului, la care trebuie să se unească în sufletul său și creștinul care se pocăiește, este invocarea îndurării și al iertării divine. Aceste rugăciuni au darul de a deștepta în același timp nădejdea creștinului și de a deschide în sufletul său perspective și aspirații pentru o viață nouă.

Molitfele pentru spovedanie sunt, metaforic vorbind, primele bătăi la poarta cerului pentru fiul duhovnicesc, în prezența, cu asentimentul și cu participarea sa psihologică. Preotul se face înterpretul nostru, urcă, cu puterea pe care i-a dat-o Biserica, în apropierea porților cerești și bate acolo: „Doamne, am venit cu cineva. Nu-l trimit singur, ci vin și eu cu el. Nu știu dacă face parte din cele 99 de oi care au rămas laolaltă, nu știu dacă este cea de-a suta oaie pierdută. Nu știu asta, nu sunt chemat eu să fac astfel de constatări și judecăți. Știu însă cu siguranță că am venit cu el la poarta Ta!” Rugăciunea prin aceste molitfe, rugăciunea spre o astfel de stare ne orientează, ne înalță și ne menține.

Alcătuirea acestor rugăciuni este așa de minunată, de impresionantă și de răscolitoare, încât rostirea lor cu simțire, ritmic și grav este imposibil să nu zguduie sufletul, să nu facă încă o dată actuală și vie acea zdrobire a inimii.

După ce duhovnicul a mijlocit prin aceste rugăciuni, în conștiința creștinului, infuzia de speranță în ajutorul de sus, va trebui să susțină și să dirijeze eforturile acestuia de descătușare a sufletului, de eliminare a balastului păcatelor, precum și revelația zorilor de liniște și iertare.

„Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilință. Deci, nu te rușina, nici nu te teme ca să ascunzi de mine vreun păcat, ci fără sfială spune toate câte ai făcut, ca să iei iertare de la Domnul nostru Iisus Hristos. Iată și sfânta Lui icoană înaintea noastră este. Și eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte îmi vei spune mie, iar de vei ascunde de mine ceva, să știi că toate păcatele îndoite le vei avea. Ia seama dar, de vreme ce ai venit la doctor, să nu te întorci nevindecat”. Ce bază și ce sprijin în actul spovedaniei!

Extras din conferința Pr. Mihai Iosu, Preotul, duhovnic, prieten sau judecător?, Sibiu 2007

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.