După toate acestea, poate că cineva să spună: „După ce am exersat trezvia un timp îndelungat, e ușor să tăcem și să ne întoarcem mintea la Dumnezeu. Cum se poate însă la început să ne oprim mintea aflată pururea în mișcare și să ne gândim neîncetat la Dumnezeu? Nu vom obosi?”
Pentru început, e o minciună să spui că mintea este neîncetat în mișcare. Noi o trimitem, legată cu o sforicică, încolo și încoace. Mintea, partea conducătoare, este elementul din om pe care Dumnezeu îl insuflă primul. Este lucrul cel mai simțitor. După cum când vreau să mă încălzesc, mai întâi îmi încălzesc picioarele și îndată mă încălzesc tot, la fel și mintea încălzește întreaga inimă, întreaga existență a omului.
Prin urmare, de îndată ce voi vrea să-mi adun mintea o voi face foarte ușor. Numai dacă cineva are probleme psihice va întâmpina greutăți. Dacă mă revolt împotriva bolii mele înseamnă că Îl lovesc cu pumnul pe Dumnezeu.
Dacă însă spun: Fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov.1, 21), îndată mă aflu în Dumnezeu. Mintea mea poate să fie neîncetat în Dumnezeu. Nu e greu deloc.
Gândul, cu siguranță, este foarte rapid și pleacă. Dar putem cu ajutorul voinței să-l ținem cu tărie, să-l legăm. Da fapt, din acest motiv asceza nu e fa fel pentru toți, nici ca timp, nici ca mod, fiindcă fiecare încercăm să ajungem încet- încet la desăvârșire.
Noi să simțim că am pus început, iar continuarea și întregirea va fi săvârșită de Dumnezeu, o ia asupra lui Dumnezeu. Nu o faci tu. Nu e problema ta mintea pururea mișcătoare, așa cum zici. Acest gând e de la satana, este fărădelegea ascunsă, lucrarea ascunsă ca un simplu gând viclean.
Satana ne prezintă lucrurile grele și de neîmplinit, în timp ce ele sunt foarte ușoare.
Prin urmare, tu vei lucra pe cât poți trezvia, iar celelalte ore ți le vei consacra slujirii tale, dar vei avea grijă să nu discuți.
Dacă cineva te stârnește, îi vei spune: „Iartă-mă aici este slujirea mea”.
Făcându-ți lucrul, poți să spui și „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!”
Dacă nu poți, nu zice! Fă-ți lucrarea ta, slujirea, pentru că ți-a dat-o Hristos, dar dedică-te ei fără să te gândești la la alte lucruri.
Dacă totuși te vei gândi la altceva, întoarceți mintea iarăși La Hristos, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!” de fiecare dată când îți amintești s-o zici, chiar dacă îți amintești după douăzeci și patru de ore.
La slujirea ta poți, desigur, să te gândești la tot ce e legat de acea muncă. De exemplu, cum să faci un plan mai bun. Aceasta nu este grijă, fiindcă este slujirea ta. Ceasurile de slujire și de citire sunt o pauză, fiindcă obosești să ai tot timpul atenția îndreptată către Dumnezeu. Acestea două sunt pentru noi plimbarea pe care o facem pentru odihnă. Ele sunt podoaba rugăciunii noastre.
După cum în rai pomii și animalele nu-l împiedicau pe cel întâi-zidit de la contemplarea lui Dumnezeu și din convorbirea cu El, tot așa toate slujirile noastre sunt pomii și animalele pe care le-a rânduit Dumnezeu ca să le păzim, este grădina pe care a dat-o ca s-o cultivăm.
Când Adam cultiva raiul, nu păcătuia, nu făcea nici un rău. Era o poruncă a lui Dumnezeu cuprinsă de iubirea lui Dumnezeu. Același lucru e valabil și pentru slujire. Prin urmare, e foarte frumos și ușor să vorbim cu Dumnezeu și să cultivăm în paralel și pomișorul, pentru că ajută la aceasta ușurința de mișcare a gândului.
Gândul este folositor pentru slujire, dar poate să meargă și acolo unde este mintea, la Hristos. Știe Dumnezeu ce face. Totul este bun, dacă nu-l folosim noi rău. Gândul, fiindcă este rapid, ne slujește să ne unim mai repede cu Dumnezeu. Dumnezeu le-a făcut pe toate bune foarte (Fc. 1, 31).
Sfântul Isihie – Cuvânt despre trezvie – Arhim. Emilianos Simonopetritul – Editura Sf. Nectarie