Să urmărim un rezultat, o înnobilare sufletească. Fără înnobilare sufletească, degeaba ne numărăm zilele de post. Bineînțeles că nu-i vorba de zilele de post pe care trebuie să le ţină toată lumea, toţi creştinii: miercurea şi vinerea, plus posturile Bisericii, ci mă gândesc la un post special pe care l-ar face cineva. Degeaba-şi numără zilele de post, dacă nu urmăreşte un rezultat anume, adică îmbunătăţirea sufletească.
Noi suntem chemaţi să fim ascultători cu Bunul Dumnezeu, căci dacă suntem răi, ne asemănăm cu cel rău, iar dacă suntem buni, ne asemănăm cu Bunul Dumnezeu. Trebuie să ne silim să ne îmbunătăţim viaţa, iar îmbunătăţirea vieţii se face prin astfel de metode: prin rugăciune, prin postire, prin rugăciunea minţii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”, prin retragere, adică nu te duci totdeauna acolo unde-s pricinile patimilor, acolo unde-s cine ştie ce lucruri care după aceea te duc în ispită, ci cauţi să-ţi simplifici viaţa.
Noi de aceea nu avem timp pentru Dumnezeu, pentru că prea complicăm viaţa, prea ne trebuie multe, prea vrem lux, prea vrem lucruri care, de fapt, nu ţin de o viaţă duhovnicească. Toate-s bune şi la locul lor, dar dacă pierzi prea multă vreme care I s-ar cuveni lui Dumnezeu, şi o pierzi în loc să-ţi faci datoriile, atunci nu-i bine! Zicea Părintele Serafim Popescu că atunci când s-a dus la Sfântul Munte a întâlnit acolo un părinte care zicea că „e mai bun peştele decât cartoafele, dar pierzi prea multă vreme de pravilă pentru pescuit”. Deci el avea ceva mai important de făcut decât să pescuiască. Prefera să mănânce cartofi şi să nu mănânce peşte, decât să-şi piardă vremea care-i hotărâtă pentru pravilă, pentru rugăciune.
Arhimandritul Teofil Părăian, Cum putem să devenim buni, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006, p. 52