Acatiste și paraclise

Acatistul Înălţării Domnului

Condacul 1:

Ţie Domnului şi Împărat al cerului şi al pământului, ca unui biruitor al mortii îti aducem cântare de laudă, că după prealuminata Înviere din morţi cu slavă la ceruri Te-ai înălţat şi cu Preacinstit Trupul Tău ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, ca şi firea noastră cea căzută să o înalţi împreună cu Tine şi să ne slobozeşti de patimi din veşnica moarte. Noi, însă, prăznuind Dumnezeiasca Ta Înălţare, din sufIet, împreună cu ucenicii Tăi, cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai înălţat de la noi la cer, nu ne lăsa pe noi singuri.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Acachie

Troparul Sfântului Mucenic Acachie, glasul al 4-lea:

Mucenicul Tău, Doamne, Acachie, întru nevoinţa sa, cununa nesctricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina

Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina, glasul al 4-lea:

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.

Continuare …

Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

Condacul 1

Strălucitu-ne-ai tuturor ca o nouă stea, când s-au descoperit sfintele tale moaște, Părinte, iar cu strălucirea minunilor tale luminezi întreaga lume. Prin mila și smerenia ta, plinește cererile celor care se apropie cu credințăși care îți strigă ție: Bucură-te, Sfinte Părinte Efrem, de-a pururi fericite!

Continuare …

Acatistul Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov

Condacul 1

Cel ce ai fost ales de împăratul Ceresc şi proslăvit de El, părinte Ierarhe Ignatie, prăznuind acum preacinstita pomenirea ta, cu osârdie te rugăm: călăuzeşte-ne la calea mântuirii, izbăveşte-ne de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de scârbe şi de dureri pe cei ce cu dragoste strigăm ţie: Bucură-te, Ierarhe Ignatie, al pocăinţei şi rugăciunii lucrător şi dascăl prea ales!

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei

Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Vasilevs, Episcopul Amasiei, glasul al 4-lea:

Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Vasilevs, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu

Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Marcu, glasul al 3-lea:

Învăţat fiind de Apostolul Petru, te-ai făcut Apostol al lui Hristos şi ca un soare ai strălucit marginilor, podoaba alexandri­nilor ai fost, fericite, căci prin tine Egiptul s-a eliberat de înşelăciune şi ca un stâlp al Bisericii, prin învăţătura ta cea Evanghelică pe toţi ai luminat. Pentru aceasta luminat cinstind, pomenirea ta prăznuim, de Dumnezeu grăitorule Sfinte Apostole Marcu; roagă pe Dumnezeu Cel Înduple­cat prin tine, să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Continuare …

Acatistul Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

Troparul Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, glasul al 8-lea:

Învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu, povățuitorule al călugărilor, propovăduitorule al harului, dascălul rugăciunii minții celei cu trezvie lucrate, Părinte Cuvioase Vasile, roagă pururea pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Acatistul Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova

Condacul 1

Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția duhovnicească de la Dumnezeu primind, cu darul înainte-vederii și al minunilor te-ai îmbogățit. Pentru aceasta și noi, cu mulțumire, cunună de laudă îți aducem, cântând: Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul

Troparul Sfântului Cuvios Ioan, ucenicul Sfântului Grigorie Decapolitul, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Ioan, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Continuare …

Acatistul Sfântului Alexandru din Svir

Condacul 1:

Plăcutule ales al lui Hristos şi făcătorule de minuni, Cuvioase Părinte Alexandre, pe tine, cel ce ca o stea luminoasă a lui Dumnezeu lumea ai luminat şi vieţuirea ta cu virtutea şi cu mulţimea facerilor de minuni ai împodobit, cu dragoste în cântări duhovniceşti te lăudăm: iar tu, îndrăzneala către Domnul având, cu rugăciunile tale de toate nenorocirile ne slobozeşte, ca să-ţi cântăm: Bucură-te, Cuvioase Alexandre, făcătorule de minuni al Svirului!

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei

Troparul Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei,glasul al 4-lea:
Îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânârii te-a arătat pe tine, turmei tale, adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai dobândit cu smerenia cele înalte şi cu sărăcia cele bogate; Părinte Ierarhe Martin, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Ierarh Martin Mărturisitorul, Episcopul Romei, Glasul 4, Cel Ce Te-ai Înălţat…

Continuare …

Acatistul Izvorului Tămăduirilor Născătoarei de Dumnezeu

Condacul 1

  Pe fântâna cea pururea curgătoare şi de viaţă dătătoare, pe izvorul cel dumnezeiesc care izvorăşte apele darului, mai presus de cuvânt, cu un glas să-l lăudăm cei ce cerem lui dar, ca cel ce izvorăşte tămăduiri în toate zilele. Pentru aceasta, după datorie apropiindu-ne cu dragoste, să scoatem apă cu credinţă şi să zicem rugămu-ne rourează-ne cu darul tău, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Continuare …

Canon de rugăciune către Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat

Troparul Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, glasul al 4-lea:

Strălucit voievod al adevăratei Oşti a Împăratului Ceresc ai ajuns, Fericite Teodor, purtătorule de biruinţă; că înţelepţeşte te-ai luptat cu armele credinţei şi mulţimile demonilor le-ai biruit şi adevărat biruitor te-ai arătat. Pentru aceasta pe tine cu credinţă pururea te fericim.

Continuare …