Dumnezeul meu, cred întru Tine şi mă rog Ţie, întăreşte-mi credinţa! Te iubesc, dar sporeşte-mi dragostea! Mă pocăiesc, dar fă-mi căinţa să prisosească! Te slăvesc ca pe întâiul meu Început! Te doresc ca pe cea mai înaltă dorinţă a mea! Îţi mulţumesc, ca Binefăcătorului meu celui veşnic! Te chem ca pe puternicul meu Apărător. Dumnezeul meu, binevoieşte şi povăţuieşte-mă cu înţelepciunea Ta, călăuzeşte-mă cu dreptatea Ta, mângâie-mă cu milostivirea Ta, apără-mă cu puterea Ta. Îţi închin, o, Dumnezeule, gândurile, faptele, suferinţele mele, ca în viitor să mă gândesc la Tine, să grăiesc de Tine, să lucrez după voia Ta, să sufăr pentru Tine. Doamne, eu voiesc ceea ce voieşti Tu, pentru că Tu voieşti să mă supun voii Tale şi făgăduiesc să fac tot ceea ce voieşti Tu. Te rog, cu umilinţă, luminează-mi mintea, oţeleşte-mi voia, curăţeşte-mi trupul şi sfinţeşte-mi sufletul! Dumnezeule Preabun, ajută-mă să mă curăţesc de greşelile trecute, să biruiesc ispitele viitoare şi să lucrez cuvenitele virtuţi.

Umple inima mea de dragoste pentru bunătatea Ta, de ură pentru greşelile mele, de râvnă pentru binele aproapelui şi de defăimare pentru deşertăciunile lumii. Fă-mă să fiu supus mai-marilor mei şi cu dragoste către cei mai mici, credincios prietenilor şi iertător vrăjmaşilor mei. Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca să biruiesc cele şapte păcate de căpetenie, care sunt pricina tuturor păcatelor. Să biruiesc adică: mândria, prin smerenie creştinească; iubirea de argint, prin milostenie; invidia, prin dragoste şi bucurie pentru binele aproapelui; desfrânarea, prin înfrânare şi curăţie; lăcomia, prin cumpătare; mânia, prin răbdare; lenea, prin bărbăţie creştinească. Asemenea să biruiesc şi toate celelalte păcate şi patimi ce izvorăsc din acestea. Şi-mi dă virtuţile creştineşti: credinţa, nădejdea şi dragostea. Dumnezeul meu, fă-mă înţelept întru lucrările mele, curajos în primejdii, răbdător în nenorociri şi smerit în propăşire. Nu mă lăsa să uit vreodată a fi cu luare aminte la rugăciuni şi în biserică, cumpătat la masă, repede la împlinirea datoriilor şi statornic în hotărâri. Doamne, insuflă-mi grija să am totdeauna conştiinţă dreaptă, înfăţişare cuviincioasă, vorbire folositoare şi purtare în bună rânduială. Dă-mi harul Tău, ca să mă deprind a-mi stăpâni totdeauna patimile, a mă învrednici de darurile Tale, a păzi legea Ta şi a dobândi mântuirea. Dumnezeul meu, fă să cunosc cât de mici sunt bunătăţile pământeşti şi cât de mari sunt cele cereşti, cât de scurt este timpul acestei vieţi şi cât de nemărginită este veşnicia. Ajută-mi să fiu întotdeauna gata de moarte şi să mă cutremur de judecata Ta, să scap de chinurile cele veşnice şi să dobândesc raiul prin Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.