Păcatele noastre sunt ca praful pe geamul de la fereastră. Printr-o singură mișcare ștergem praful și fereastra devine curată.
În ziua Cincizeicimii, în cea mai mare zi, în care Dumnezeu descoperă etosul vieții Sale pe pământ, paradoxul, desăvârșirea, și îmbată pe Apostoli și pe credincioși cu Harul Sfântului Duh, în această zi, când prăznuim Cincizecimea, aveam acele rugăciuni ale plecării genunchilor la Vecernia Mare care se săvârșește împreună cu Liturghia. Ce spune una din aceste rugăciuni, poate cea mai frumoasă dintre toate? Spune lui Hristos: „Ție Ți-am păcătuit, Hristoase, Dumnezeul nostru, dar numai Ție ne și închinăm!”.
Adică, păcatele noastre nu ne împiedică… Ajunge să ne căim și să aducem închinare adevărată lui Hristos. Această închinare a noastră înghite păcatele noastre. Pocăința poate începe acasă, în spațiul privat al omului, dar trebuie să o aducă la biserică și reprezentantul, secretarul lui Dumnezeu, care este preotul, va certifica această pocăință prin rugăciunea de iertare. Va primi mărturisirea, va certifica pocăința, și atunci credinciosul este mădular pecetluit al lui Hristos, și nu-l mai împiedică nimic să trăiască și să se poarte în casa lui Dumnezeu ca fiu al lui Dumnezeu, copil al lui Dumnezeu.
Arhim. Zaharia Zaharou, corortodox.blogspot.com