Fericit beteagul pe care Dumnezeu îl ridică din boală, şi care îşi ridică inima plină de mulţumire spre Dumnezeu ca spre singurul său neaşteptat Binefăcător. O, cum se văd de bine lucrurile lui Dumnezeu în fiecare zi, în viaţa fiecăruia dintre noi! O, bucurie a tuturor celor cărora prin aceste lucrări Dumnezeu le deschide ochii duhovniceşti, ca să-L vadă pe El! Vai de cei care, cu mâinile şiroind de darurile lui Dumnezeu, îi întorc spatele şi merg orbeşte pe drumurile lor întunecate! (Sfantul Nicolae Velimirovici)

În Duminica a șasea după Învierea Domnului, la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de slujitorii așezământului monahal în prezența obștii  și a credincioşilor care au venit să participe la sfânta slujbă. Evanghelia acestei Duminici continuă şirul pericopelor evanghelice care prezintă vindecările săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, pentru ca să înţelegem puterea Lui mântuitoare şi dătătoare de viaţă.

„Învăţătorule, cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a năs­cut orb?”, –  întrebarea apostolilor ridică o problemă imensă, care îi preocupă pe oameni până în zilele noastre.  Hristos oferă un răspuns minunat, surprinzător: nu este vorba de păcat, ci se cuvine să arăt lumii că sunt Fiul lui Dumnezeu, Lumina lumii.

Noi, însă, am orbit și nu mai căutăm spre Lumină. „Suntem relaxați cu o spovedanie, cu o Dumnezeiască Împărtășanie și cu un șirag de metanii, fără să vrem înlăuntrul nostru să ne limpezim ce vrem exact să fim: oameni religioși îndrăgostiți de Lege și de forme, sau oameni care trăim în comuniune, în relație cu Dumnezeu”, ne spune pr. Varnava Iankos.

Hristos ne dă putere să vedem, cu mintea noastră, lucrurile care sunt cu adevărat esenţiale, vindecându-ne de orbirea minţii. „Dumnezeu este Lumină, iar absența Luminii provoacă întuneric, atunci când mintea nu este luminată de Dumnezeu, ea este întunecată, adică înnegrită. Care e diagnosticul? Este că inima omului s-a înnegrit; din pricina căderii a pierdut pomenirea lui Dumnezeu, și pomenirea aceasta a lui Dumnezeu trebuie să revină. Există o analogie între minte și lentilele unui telescop. Când lentilele telescopului au o problemă, lumina nu poate trece prin ele și omul nu poate vedea. Tot astfel, când mintea omului este înnegrită, omul nu-L poate vedea pe Dumnezeu,” ne explică IPS Hierotheos Vlachos.

Cine îşi dă seama de orbirea sa duhovnicească încetează a mai nădăjdui în sine şi în dreptatea sa şi, asemenea Prorocului David, strigă: „Doamne! Deschide ochii mei şi voi pricepe minunile din legea Ta” (Psalmul 118, 18).

Păcatul ne lipsește de vederea de Dumnezeu, iar Dumnezeu, potrivit curăției şi sfinţeniei Sale, nu Se lasă văzut de cei necuraţi, cât timp aceştia nu se curăţesc: numai cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

 

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.