„Noi, care păream nevrednici de pământ, astăzi ne-am înălțat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pământ, ne-am înălțat la împărăția cea de sus și am trecut peste ceruri și am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; și acea natură, care fusese alungată din rai de către heruvimi, astăzi s-a ridicat mai presus de heruvimi.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
În duh de rugăciune au fost obştea monahală și credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie praznicală de Sărbătoarea Înălţării Domnului.
Înălţarea Domnului Iisus Hristos este prăznuită la 40 de zile după Înviere, în Joia din săptămâna a VI-a după Paşti. În Sfânta Scriptură acest eveniment ne este descris astfel: după ce a dat ucenicilor Săi ultimele învățături, Mântuitorul „i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.” (Lc. 24, 50-52).
Cum putem explica această bucurie din sufletul Apostolilor? Cum este posibil ca ucenicii să se bucure atunci când ei s-au despărţit de Hristos? Ne răspunde PS Ignatie, Episcopul Hușilor: „Când Hristos se înalţă la ceruri, El, de fapt, coboară în adâncul fiinţei noastre. Odată cu Înălţarea Sa la cer, Hristos devine interior, se ascunde în intimitatea sufletelor Apostolilor. De aceea erau atât de bucuroşi. Despărţirea era una fizică. (…) Înălţându-Se la cer, El ne-a conferit tuturor adevărata demnitate care ni se cuvine şi pentru care am fost creaţi în această lume: să stăm lângă Dumnezeu”.
Înălțarea este sărbătoarea cerului deschis pentru om, a cerului ca noua și veșnica noastră locuință, a cerului ca adevărata noastră patrie. Mântuitorul Hristos se înalță de-a dreapta Tatălui, arătând că locul firii umane este aceasta: înălţată în binecuvântare de-a dreapta Tatălui.
„Dumnezeu a coborât pe pământ pentru ca noi să ne înălțăm la cer. Iată sensul praznicului Înălțării. Acolo este lumina, bucuria de negrăit. Dacă Hristos este în cer, iar noi credem în El și Îl iubim, atunci noi suntem acolo cu El, la masa Lui, în Împărăția Lui. Dacă în El omul se ridică în loc să cadă, atunci această ascensiune la care eu sunt chemat îmi este revelată și mie: acolo îmi sunt manifestate scopul, sensul, bucuria ultimă a vieții mele. Tot ce ne înconjoară ne atrage în jos. Însă îmi este îndeajuns să contemplu Trupul Dumnezeiesc Care urcă la cer, pe Hristos Care Se înalță „în sunetul trâmbiței”, și îmi spun, strig lumii: acolo se găsește adevărul despre lume și om, acolo se află acel ceva la care Dumnezeu ne invită din veșnicie”, menționează părintele Alexander Schmemann.
Înălțarea Domnului reprezintă încununarea tuturor sărbătorilor împărătești, desăvârșirea la tot ce a facut Mântuitorul Hristos pentru noi, prin lucrarea sfintei iconomii. Aceasta Sărbătoare ne cheamă spre desăvârșire duhovnicească și împlinire, spre împărtașirea din Înălțarea Domnului și trairea propriei noastre înălțări.