Dumnezeu adesea nu răspunde rugăciunilor noastre. Tace. Tăcerea Lui multora le este dovadă că „Dumnezeu nu există”, că „a murit”. Dar dacă noi am gândi în ce stare Îl punem pe Dumnezeu cu patimile noastre, am vedea că nu are altă cale decât a tăcea.
Noi așteptăm ca El să fie de partea noastră în nedreptățile noastre. El nu ne învinuiește fățiș, ne lasă să urmăm căilor noastre rele și să secerăm roadele propriilor noastre greșeli. Însă dacă ne întoarcem către El cu pocăință, degrab răspunde, mai iute decât ne-am aștepta.
A te ruga, adesea înseamnă a-I grăi lui Dumnezeu despre starea noastră dezastruoasă: neputință, mâhnire, îndoială, frică, tristețe, deznădejde – într-un cuvânt: despre tot ceea ce ține de condițiile existenței noastre. Să ne exprimăm fără a căuta expresii elegante sau chiar fără o succesiune logică.
“Din viaţă şi din Duh”, Arhimandrit Sofronie Saharov, traducere din limba franceză de Ierom. Rafail (Noica), – Ed. a 2-a, rev. -Alba Iulia, Reîntregirea, 2014