Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Pr. Iosif Vatopedinul
Spovedania este smerenia care dezrădăcinează puterea diavolului
Ascultarea! Atunci când faceți ascultare, îi surpați puterea diavolului. Cel ce nu face ascultare, are viu înlăuntrul său ego-ul. Ego-ul este firea diavolului, este firea pierzării. Este începutul iadului și al nihilismului. Exista „Eu”? Nu a spus Dumnezeu: „Eu”! Priviți la Iisus, Care este adevăratul Creator și Susținător al tuturor făpturilor! Când a mărturisit despre cum au fost nimiciți demonii, a spus: „Am văzut pe satana ca un fulger cazând din cer”. Preabunule, ai spus minciuni? L-ai văzut sau l-ai ars? De vreme ce Tu l-ai ars? Nu spune: „Eu l-am ars”. Ca să nu spună: „Eu!”. Eul ni l-a lăsat nouă! Să ne fie rușine! Însuși Dumnezeu se ferește să pronunțe: „Eu!”. Lui i se cuvine, Chivernisitorul și Creatorul întregii lumi!
De ce să ne pierdem curajul? Greșim într-adevăr, dar există oameni fără de păcat?!
Să ținem departe de noi descurajarea! Dacă nu ne vom lupta cu descurajarea, va veni întristarea adâncă. Si dacă monahul nu se îngrijește și rămâne descurajat, după aceasta va veni deznădejdea. Și dacă aceasta predomină, atunci încep problemele psihologice. De aici se nasc problemele psihologice! Pentru că, prin deznădejde, se destramă universul duhovnicesc al omului. Se destramă logica omenească. Si atunci mergem la psihologi să ne dea pastile de calmare.
„Măicuţa mea, ajută-mă, dă-mi ceea ce-mi este de folos sufletului, precum ştii!”
Puterea întregului suflet stă în rugăciune. Şi după cum trupul se împuterniceşte prin mâncăruri şi prin diferitele îngrijiri pe care i le dăm, tot astfel şi sufletul vrea mai întâi de toate rugăciune, citire, cuvânt duhovnicesc, pildă duhovnicească să vadă, şi astfel, încetul cu încetul se deşteaptă. Pentru că dacă îl vei lăsa să doarmă, atunci îl va stăpâni uitarea şi nesimţirea.
Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască?
Niciodată nu îl vedeam pe Stareţ să întreprindă ceva fără ca mai înainte să facă rugăciune. Noi îl întrebam despre ceva referitor la viitor sau la ziua următoare, iar el ne răspundea că ne va spune a doua zi. Însă scopul era ca să premeargă rugăciunea.
Dorinţa noastră se îndrepta către cunoaşterea voii dumnezeieşti. Cum poate cineva recunoaşte voia dumnezeiască? Ne spunea:
Dumnezeu S-a milostivit de tine și te-a miluit
Era în luna august a anului 1949. Seceratul se terminase și părintele Iosif [Vatopedinul] se întorsese la Sfânta Ana Mica pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. In sfârșit, putea acum să se desfăteze din nou de rânduială după care tânjea inima sa.
Într-o zi, pe 19 august, la amiază, după trapeză, s-a pregătit să meargă la chilia sa, potrivit tipicului. Starețul [Gheron Iosif] însă l-a oprit, i-a strâns mâna și i-a spus zâmbind:
– Diseară o să-ți trimit un pachețel. Ia aminte să nu-l pierzi!
Rugăciunea este zid împotriva necazurilor și punte către Dumnezeu
Și pe când se ruga Iisus într-un loc, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii Lui[1].
Starețul Iosif Vatopedinul: Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Dumnezeu nu a făcut creația în mod necesar, sau fiind forțat și obligat. Ci, din toată iubirea Sa i-a făcut pe oameni buni, sănătoși, luminoși și drepți, și i-a așezat pe pământ ca să se bucure. Noi am pervertit totul! Am stricat tot planul dumnezeiesc, căci Dumnezeu nu ne-a creat să fim nefericiți, blestemați și vrednici de milă. Noi am făcut acest lucru!
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi…
Citim în Psalmii lui David: ,,Iar peste durerea rănilor mele au adăugat şi altă durere” (Psalm 68, 27). Acest lucru se potriveşte foarte bine cu ceea ce noi denumim conştiinţă, fiindcă aceasta, numai durere şi chin aduce în viaţa omului. S-ar părea că ,,pedeapsa” aceasta i-a fost dată omului ca să se chinuiască fără nici un motiv pe această cale fără întoarcere, în dificilele împrejurări ale vieţii lui.
În iad omul va fi chinuit de aceleași patimi pe care le-a cultivat în această viață
Evanghelistul Luca ne-a transmis pilda bogatului și a săracului Lazăr. Ceea ce ne atrage în mod special interesul nu este atât punctul eshatologic la care se referă, foarte înfricoșător, cu adevărat, cât nenorocirea care îl însoțește pe cel osândit.
Omul care nu are răbdare, nici tihnă nu va găsi vreodată…
Să nu vă grăbiţi să faceţi imediat ce vă spune gândul, fără multă răbdare şi încercare. Omul care nu are răbdare şi se grăbeşte nu poate cunoaşte niciodată voia dumnezeiască şi, de aceea, nici tihnă nu va găsi vreodată. Aşa se face că e nevoie de atenţie şi răbdare.
Prin virtuți se desăvârșește caracterul și în general viața în Hristos
Scopul principal al monahului și întreaga luptă a asprei lui vieți de nevoință țintește îndumnezeirea cea în Hristos, primind cercarea personală a împărtășirii în Duhul Sfânt cu harul îndumnezeitor al lui Hristos. Firea omenească îndumnezeită prin asumarea ei de către Cuvântul dumnezeiesc a arătat, la dumnezeiasca Schimbare la Față, posibilitatea de a cuprinde lumina nădăjduitei îndumnezeiri, și prin urmare Împărăția lui Dumnezeu este deja cunoscută și înfăptuită încă de aici.
Cu cât oamenii uită sensul Crucii, cu atât mai mult acesta sporeşte şi se generalizează
Fiicei mele celei adevărate, urări de bine părinteşti.
Crucea de viață dătătoare – (Predică la Înălțarea Sfintei Cruci)
Pentru noi, monahii, sensul Crucii este centrul vieții noastre, mândria noastră, nădejdea și așteptarea mântuirii noastre. Când vedem cu câtă sălbăticie ne atacă vrăjmașul, când vedem multiplele slăbiciuni ale firii noastre, când vedem patimile și poftele care ne asediază și ne amenință existența, atunci nu ne rămâne decât să ne punem nădejdea în Crucea lui Hristos și să prindem curaj pentru a ne continua lupta, pentru a ieși învingători.
Cele ce la noi par omenește cu neputință la Dumnezeu sunt cu putință
Nu numai răii demoni se luptă împotriva progresului creștinilor, ci sunt și alți factori și felurite alte pricini având prilejurile fie din legile firii, fie din deprinderile cele împotriva firii – patimile și poftele omului celui vechi –, care îl silesc.
Iubirea aceasta este canonul şi legea necesară a vieţii, a unităţii, a armoniei
Mântuirea noastră nu este o idee abstractă…
Să vă împotriviți oricărui lucru aflat sub stăpânirea vrăjmașului și, dacă din greșeală se întâmplă să cădeți, să vă spovediți, ca să dați dovadă de smerenie.