Pr. Gheorghe Calciu

Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii – Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina

Dacă revedem cu ochii minţii Evangheliile şi Epistolele care se citesc în Biserică la slujbele din decursul unui an liturgic, vom vedea că adeseori problema bogaţilor şi a bogăţiei revine adesea în învăţătura lui Iisus. În Evanghelie avem pilda despre bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr, avem întâlnirea lui Iisus cu tânărul bogat, iar în Epistola Sfântului Iacov găsim o adevărată izbucnire împotriva celor bogaţi, nemilostivi şi snobi.

Continuare …

O sfântă prietenie – Sfinții Mucenici Galaction și Epistimia

Aceşti mucenici se prăznuiesc în a 5-a zi a lunii Noiembrie, iar viaţa şi pătimirea lor a fost scrisă de Eutolmie monahul, servitorul Sf. Epistimia. Citeam mai zilele trecute Vieţile Sfinţilor tipărită de Preacuviosul Părintele Ioanichie Bălan de la Sihăstria, cel cu binecuvântare de la Dumnezeu spre înţelepţirea noastră duhovnicească, prin cărţile de duh publicate de-a lungul vieţii lui. Dumnezeu să-i lungească zilele.

Continuare …

Noi avem haină de nuntă?

Împăratul acesta despre care e vorba în parabolă a pregătit o nuntă pentru fiul său şi a invitat dinainte persoane care erau vrednice să vină la ospăţ. Şi a venit vremea nunţii fiului său şi a trimis pe slujitori la cei care fuseseră chemaţi. Şi ei i-au răspuns: “Nu putem veni!”. Erau prinşi cu griji lumeşti, cu cumpărări de terenuri în loc de ţarine, erau cu maşini frumoase în loc de boi, şi n-au venit. Aceştia suntem noi.

Continuare …

Relația ta cu Dumnezeu este o relație specială, care nu poate fi explicată

Relația ta cu Dumnezeu – dacă ai simțit că ți-a răspuns Dumnezeu – este o relație specială, care nu poate fi explicată. Oricât aș încerca să definesc credința, rugăciunea, mila lui Dumnezeu, n-aș putea folosi decât cuvinte umane, raționale, care n-au nimic de-a face cu supra-raționalitatea lui Dumnezeu. Dumnezeu e în afara lumii, Dumnezeu este numai în dragoste. Nu încerc să vă explic toate aceste lucruri, pentru că nu se pot explica.

Continuare …

Nu ne supără atât de mult fratele nostru, cât Îl supărăm noi pe Dumnezeu

De multe ori aversiunea noastră împotriva aproapelui nu izvorăşte dintr-un fapt obiectiv, dintr-o atitudine pe care semenul nostru a avut-o, ci adeseori izvorăşte dintr-o atitudine pe care noi numai ne închipuim că a avut-o. Câteodată spui câte un cuvânt fără să ai o intenţie rea, dar cel care se ştie puţin vinovat se simte insultat şi dezvoltă pe nedrept o ură împotriva aproapelui său. Iertaţi primii, şi dacă păcatul este al semenului, şi dacă este al vostru; chiar și atunci când vi se pare că numai semenul vostru a greşit.

Continuare …

„Mama vorbea cu Dumnezeu așa cum vorbea cu tata…”

De când eram copil, mama ne ducea la biserică. Eram unsprezece copii și ea ne ducea pe toți la biserică. Copii fiind, îi spuneam că ne dor picioarele, că vrem să ieșim afară. Și mama ne zicea: „Mă, voi nu știți ce înseamnă rugăciunea și nu știți să vă rugați lui Hristos, dar durerea picioarelor voastre este rugăciunea voastră către Dumnezeu. Asta-i rugăciunea voastră, când te dor picioarele pentru Hristos. Să-ți obosească trupul pentru Hristos, că nu știi să te rogi, că ești copil”.

Continuare …

Pr. Gheorghe Calciu – Cuvânt la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Biserica numără printre Sfinţi şi Mucenici o serie întreagă de Sfinţi militari care au făcut parte din armata romană. Creştinismul se răspândise foarte mult, iar împotriva persecuţiilor impotriva creştinilor, ei au preferat în locul gloriei militare lumeşti slava veşnică, cununa cea neveştejită a martirajului, mărturisind în faţa tuturor credinţa în Hristos şi nerenunţând la ea, cu preţul vieţii lor. […]

Continuare …

Diavolul turbează atunci când cineva se roagă

În momentul când te așezi la rugăciune, diavolul te atacă și după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îți pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumești. Până și curiozitatea de a ști cât e ceasul lucrează în mintea ta sau curiozitatea de a ști dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca niște acțiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.

Continuare …

Nici averea nu te aruncă in iad, nici sărăcia nu te aruncă in rai, ci modul în care le administrezi… (Predică la Duminica a XXI-a după Cincizecime)

Lazăr n-a făcut nici un bine, pentru că n-a putut să facă bine. El doar a stat cu umilinţă la poarta bogatului rugând pe Dumnezeu şi acceptând toată suferinţa sa fără să cârtească. Bogatul n-a făcut nici un rău, dar nici bine n-a făcut. El mânca şi se veselea, dar din fărâmăturile de la masă lui nu dădea săracului Lazăr.

Continuare …

Dumnezeu a venit în lume să umple suferinţa umană de prezenţa Lui

Dumneavoastră ne-aţi vorbit de suferinţă. Poate suferinţa să înnobileze sufletul uman? Spuneţi-ne câteva gânduri despre rugăciunea inimii.
Înainte de a vă spune despre rugăciunea inimii, vreau să vă spun despre suferinţă. Cred că la Teologie am spus lucrul acesta, la Seminar. Noi am fost în închisoare.

Continuare …

Roagă-te cu mine!

Preotul trebuie să se roage pentru toţi. Rugăciunea mea este de mijlocire. De aceea îmi daţi pomelnice şi eu mă rog pentru dumneavoastră. Dar să ştiţi că dacă nu vă rugaţi cu mine, degeaba! Pentru că preotul nu este „mama Omida”, care spune nu ştiu ce chestii acolo, în timp ce tu poţi să o iei razna! Rugăciunea mea să fie împreună cu a voastră, şi atunci Dumnezeu face minunea.

Continuare …

Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă

Niciodată să nu deznădăjduiţi, pentru că în cea mai grea împrejurare Dumnezeu te scapă. Aş putea să vă spun sute de cazuri din viaţa mea personală, când în momentul în care tot orizontul părea închis, când nimic nu se mai deschidea pentru mine, în clipa aceea Dumnezeu deschidea o poartă. De zeci de ori în viaţa mea, în special în închisoare, Dumnezeu m-a scos din păcat şi din lumea aceasta.

Continuare …

Libertatea este în Iisus Hristos, şi nu în stăpânii lumii acesteia

Cercetaţi Sfânta Scriptură, unde totul este mântuitor. Citiţi mai mult Noul Testament decât Vechiul Testament, pentru că prin el ne vorbeşte Hristos, care a înlocuit Legea cea veche prin una nouă, Legea harului. Dar nu renunţaţi nici la profeţi şi nici la psalmi, care sunt de o frumuseţe extraordinară.

Continuare …

Rugăciunea are atâta putere încât poate schimba voinţa neschimbabilă a lui Dumnezeu

Nu-mi plac definiţiile, dar despre rugăciune trebuie să spun că este fără îndoială o lucrare pornind de la Dumnezeu şi care se întoarce la Dumnezeu. Duhul rugăciunii este un dar pe care Duhul Sfânt îl pune în fiecare dintre noi, mai mult sau mai puţin. Noi îl facem mai activ sau mai puţin activ. Şi în acelaşi timp rugăciunea rupe o barieră care se pune între noi şi Dumnezeu.

Continuare …