Din Duminica Vameșului și a Fariseului începe Triodul. Iată, începe să adie a post! Trebuie să ne pregătim de întâmpinarea lui – şi nu doar de întâmpinare, ci mai ales pentru scopul în vederea căruia a fost rânduit Postul: pentru pocăinţă şi îndreptarea vieţii celei neîndreptate. Şi iată că auziţi cântarea umilincioasă: „uşile pocăinţei deschide-mi, Dătătorule de viaţă!” Uşile pocăinţei deschide-mi mie! – Dar cine le-a închis? Ele au fost deschise prin cruce: stau şi vor sta deschise pentru toţi oamenii, atâta vreme cât va dăinui lumea, şi pentru fiecare dintre noi, atâta vreme cât mai este suflare de viaţă în nările noastre.
Bun; uşile milostivirii lui Dumnezeu sunt deschise – şi cine le-a închis? Să ştiţi că la aceste uşi se ajunge prin altele – uşile îndurerării şi frângerii inimii. Trebuie să trecem mai întâi prin acestea ca să ajungem la uşile milostivirii. Îndurerează-te şi frânge-ţi inima, şi Domnul te va primi!
„Frânge-ţi inima”- iar inima nu se frânge: „îndurerează-te”- dar ea nu vrea să se îndurereze. Şi iată că omul este zăvorât în sine prin împietrirea inimii – şi neavând putere să se biruie pe sine, strigă către Milostivul Dumnezeu: „uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă!” Uşa ta este întotdeauna deschisă, Doamne; a mea, însă, este închisă, şi nu am pe unde să ies! Deschide-mi mie, prin această frângere, uşa inimii mele împietrite, ca să ies la Tine şi să intru prin ușile milostivirii Tale! (Sfântul Teofan Zăvorâtul, Pregătirea pentru spovedanie şi Sfânta Împărtăşanie. Predici la Triod, Editura Sophia)
Ce este Triodul?
Triodul este perioada liturgică a anului bisericesc cuprinzând patru duminici pregătitoare înaintea intrării Bisericii în Sfântul și Marele Post al Paștilor, la care se adaugă cele șase duminici ale Postului Mare. Triodul începe cu Duminica Vameșului și a Fariseului, continuă cu Duminica Fiului Risipitor, Duminica Înfricoșatei Judecăți – numită și a lăsatului sec de carne, Duminica Izgonirii lui Adam din rai – numită și Duminica iertării sau Duminica lăsatului sec de brânză. Acestora li se adaugă duminicile Postului Mare: Duminica Ortodoxiei; Duminica Sfântului Grigorie Palama; Duminica Sfintei Cruci; Duminica Sfântului Ioan Scărarul; Duminica Sfintei Maria Egipteanca și Duminica Floriilor.
“Moment unic al Bisericii răsăritene, sinteză a liturgicii și asceticii ortodoxe, asimilare practică teologiei Părinților și reflex al experienței spiritualității monahale, Triodul îl inițiază concret pe credinciosul ortodox în imitarea lui Iisus Hristos, invitându-l la actualizarea mistagogică a Botezului său aflat în inima tainei Paștelui. Crucea și Învierea lui Iisus Hristos devin astfel experiența concretă în cultul și în spiritualitatea Bisericii, ajung taina mântuitoare a răstignirii și învierii noastre.” (Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Editura Deisis)
Denumirea și cântările Triodului
Etimologic, cuvântul „triod“ provine din grecescul triodion , format din cuvintele „tria“ (), trei, şi „odi“ (), odă, adică cântare în trei ode/strofe. Așadar, numele de Triod dat atât perioadei liturgice menționate, cât și cărții folosite la strană în acest răstimp, își are originea și explicația în cele trei cântări/canoane de la rânduiala slujbei Utreniei. În restul anului bisericesc la Utrenie se cântă opt sau nouă stihiri/cântări cuprinse în cărțile numite Octoih și Minei. Compunerea celor mai multe canoane ale Triodului a fost făcută de Sfântul Teodor Studitul (†826) şi de fratele acestuia Iosif Studitul (†830), care au completat cântările mai vechi ale Sfinţilor Cosma al Maiumei şi Andrei Criteanul, din secolul al VIII-lea.
Reducerea numărului cântărilor de la opt la trei nu simplifică rânduiala Utreniei, ci accentuează caracteristica Postului Mare: pocăința. Prin urmare, nu întâmplător Biserica a rânduit ca la slujba Utreniei de duminica să se cânte, în Triod, acel triptic de stihiri cunoscut sub numele generic de „Ușile pocăinței”:
„Ușile pocăinței deschide-mi mie, Dătătorule de viață, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului cu totul spurcat. Ci ca un Îndurat curățește-l cu mila milostivirii Tale!
În cărările mântuirii îndreptează-mă, Născătoare de Dumnezeu, căci cu păcate grozave mi-am spurcat sufletul și cu lenevire mi-am cheltuit toată viața mea; ci cu rugăciunile tale spală-mă de toată necurăția.
La mulțimea păcatelor mele celor rele, cugetând eu, ticălosul, mă cutremur de înfricoşata zi a judecății, ci îndrăznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Ție: Miluiește-mă Dumnezeule după mare mila Ta”.
Din imnografia Triodului face parte și Psalmul 136, La râul Babilonului. „La râul Babilonului, acolo am șezut și am plâns când ne-am adus aminte de Sion”. Tânguirea poporului evreu aflat în robia Babilonului ilustrează acum omul căzut în robia păcatului. Cel subjugat de patimi este înstrăinat de cetatea bucuriei – Sionul: este dus departe, ca și fiul risipitor, în Babilonul cel întunecat și în robie. Mesajul psalmului este asociat cu cel al Evangheliei Fiului Risipitor. Astfel, din ultimele versete ale imnului reiese ca singura cale ce duce la casa părinteasca (la cetatea Sionului) este aceea de a hotărî ieșirea din întunericul păcatelor și întoarcerea la Tatăl ceresc .
Nu numai cuvintele cântărilor Triodului trimit spre pocăință și urmarea lui Hristos prin Cruce spre Înviere, ci și melodicitatea lor extraordinară prin utilizarea modulațiilor și contrastelor de genuri melodice. În lumina acestor cântări ne vedem sufletul întinat de mulţimea faptelor celor rele și avem în fața ochilor minții ziua Înfricoşatei Judecăţi. „De bucate postind, suflete al meu, şi de pofte necurăţindu-te, în deşert te lauzi cu nemâncarea; că de nu ţi se va face ţie pricină de îndreptare, ca un mincinos vei fi neplăcut Domnului, şi demonilor celor răi te vei asemăna, care niciodată nu mănâncă. Deci caută să nu faci netrebnic postul păcătuind; ci nemişcat să rămâi faţă de pornirile cele fără de cale, părându-ţi că stai înaintea Mântuitorului Celui ce S-a răstignit. Ci mai ales să te răstigneşti împreună cu Cel ce S-a răstignit pentru tine, strigând către El: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta.”
DuminicileTriodului – scurtă semnificație
Duminica Vameşului şi Fariseului ne învaţă că temelia urcuşului duhovnicesc este virtutea smereniei însoțite de pocăință: „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă, că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaş al trupului cu totul întinat; ci, ca un Îndurat, curăţeşte-mă cu mila milostivirii Tale“.
Duminica Fiului risipitor, a doua a Triodului, sporeşte încrederea în bunătatea lui Dumnezeu, care aşteaptă întoarcerea acasă a fiecărui fiu rătăcit. Condacul acestei zile spune: De la părinteasca slava Ta depărtându-mă neînţelepţeşte, întru răutăţi am risipit bogăţia pe care mi-ai dat-o. Pentru aceasta glasul celui risipitor aduc Ţie: Greşit-am înaintea Ta, Părinte Îndurate! Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, şi mă fă ca pe unul din slujitorii Tăi. În acelaşi spirit, la Utrenia acestei duminici se cânta Psalmul 136 – La râul Babilonului, al înstrăinării, cântat de evrei în captivitatea babilonică, pe când se gândeau la oraşul sfânt al Ierusalimului. Acest psalm exprimă plânsul omului depărtat de casa Tatălui ceresc, pus în faţa luptei decisive cu păcatul şi cu patimile. El va fi cântat şi în ultimele două duminici dinaintea Postului.
Sâmbăta pomenirii morţilor este menită să ne aducă aminte de cugetarea la moarte. Sfinţii Părinţi ne cheamă să ne rugăm Dreptului Judecător pentru veşnica fericire a tuturor celor adormiţi din veac în dreapta credinţă, pregătindu-ne astfel pentru tema duminicii care urmează, a înfricoşătoarei judecăţi.
Duminica lăsatului sec de carne ne pregăteşte spre dobândirea fricii de Dumnezeu, care este începutul înţelepciunii, punându-ne înainte priveliştea Judecăţii de Apoi. Urmează Săptămâna brânzei, care este o pregătire liturgică şi duhovnicească pentru Postul Mare. Miercuri şi vineri în această săptămână se pune slujba Postului, cu rânduiala tricântărilor (triodia) şi cu metaniile mari, însoţind rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Gustăm deja din atmosfera Păresimilor. Această săptămână se încheie cu Sâmbăta asceţilor, în care cerem rugăciunile tuturor Sfinţilor Cuvioşi şi ale Cuvioaselor Maici care sunt exemple vii de nevoinţă trupească şi spirituală, ca să ne învrednicim şi noi a urma vieţii lor iubitoare de osteneli.
Duminica lăsatului sec de brânză ne aminteşte de izgonirea lui Adam din rai. Motivul căderii protopărinţilor în păcat este, în principal, nepăzirea poruncii postului, iar noi, prin contraexemplul lor, suntem chemaţi să ne întoarcem la comuniunea cu Dumnezeu prin postul care tocmai urmează să înceapă. Imnografia acestei Duminici se întemeiază pe imaginea lui Adam tânguindu-se înaintea porţilor raiului. Această rânduială explică prezenţa picturilor reprezentând izgonirea şi plângerea lui Adam în proximitatea locului unde penitenţii îşi imitau protopărintele în străpungere şi lacrimi, adică în afara bisericii, pe suprafaţa exterioară a zidurilor ei, sau, uneori, în pronaosul acesteia. Sfântul Simeon Noul Teolog scrie, referindu-se la tema acestei duminici: „Să luăm aminte că, aşa cum Adam, după călcarea poruncii, a fost izgonit din rai şi din desfătarea, şi din petrecerea împreună cu îngerii şi a ajuns gol şi departe de faţa lui Dumnezeu, aşa şi noi, păcătuind, ne despărţim de Biserica robilor Săi Sfinţi şi dezbrăcăm prin păcat veşmântul dumnezeiesc pe care l-am îmbrăcat botezându-ne şi care, precum credem, este Hristos (Galateni 3, 27)“.
Vecernia Iertării. Cu Duminica izgonirii lui Adam din rai se încheie perioada pregătitoare, a doua zi, luni, începând Postul Mare. Vecernia din seara acestei Duminici cuprinde un ritual al iertării, iertare pe care creştinii şi-o cer unii de la alţii, şi-o dau unii altora la intrarea în Postul Mare. Această Vecernie este prima slujbă a Postului Mare.
Prima duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, era numită în vechime (până în sec. al XI-lea) a proorocilor Moise, Aaron, David şi Samuel. Denumirea actuală vine de la sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, instituită de patriarhul Metodie al Costantinopolului la 11 martie 843, pentru a fi sărbătorită în fiecare an în prima duminică a Postului Mare. Atât Apostolul cât şi Evanghelia se referă la vechea prăznuire a profeţilor Vechiului Testament, în frunte cu Moise. Se obişnuieşte în anumite locuri ca în această zi să se facă procesiuni cu icoane (în amintirea biruinţei iconodulilor în anul 842) şi să se citească Synodikonul Ortodoxiei, care este un act în care sunt anatemizaţi ereticii din toate timpurile şi sunt fericiţi apărătorii dreptei credinţe.
Duminica a II-a din Postului Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama. La Liturghie se citeşte despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Pomenirea Sfântului Grigorie Palama († 1359) ca apărător al isihasmului are o importanţă duhovnicească foarte profundă pentru acest post, în care suntem chemaţi să ne rugăm cât mai mult şi să încercăm bucuriile unei vieţi duhovniceşti, de credinţă, liniştire a minţii şi curăţie.
Duminica a III-a din Postului Mare este închinată Sfintei Cruci, pe de o parte, prin mutarea în această zi a sărbătorii din 6 martie, a Aflării Cinstitei Cruci, şi pe de altă parte, pentru apropierea jumătăţii Postului, moment în care Crucea Domnului se prezintă celui ostenit de nevoinţă ca un popas răcoritor şi dătător de noi puteri sufleteşti. Începând cu săptămâna a IV-a, se adaugă la Liturghie ecteniile pentru cei spre luminare, fapt ce vădeşte vechea practică a pregătirii pentru Botez a catehumenilor.
Duminicile a IV-a (a Sfântului Ioan Scărarul) şi a V-a (a Cuvioasei Maria Egipteanca) ne pun înainte pilda de nevoinţă a acestor doi Sfinţi, pomeniţi în această perioadă. Aceşti doi sfinţi ne însufleţesc cel mai mult în această perioadă a Postului Mare – Sfântul Ioan Sinaitul, prin lucrarea sa, Scara, ne îndeamnă să purcedem pe calea virtuţilor, iar Sfânta Maria Egipteanca, prin viaţa sa de pocăinţă, este un exemplu de îndreptare şi de sfinţire a conduitei.
Săptămâna Patimilor. Întreaga Săptămână a patimilor este o meditaţie la pătimirile Domnului, dar şi la ultimele fapte şi învăţături date de El. Pe de altă parte, aceasta este o perioadă de intensificare a eforturilor noastre duhovniceşti în vederea unei pregătiri mai bune pentru praznicul Învierii. De aceea, este numită şi Săptămâna Mare încă din sec. al IV-lea, în Constituţiile Apostolice, iar acest epitet a trecut la toate zilele acestei săptămâni. Inclusiv postul din această săptămână, începând cu Sâmbăta lui Lazăr şi până în Sâmbăta Mare, este văzut şi trăit ca un post mai special, de pregătire pentru Paşti şi o continuare firească şi mai intensă a Postului Mare de 40 de zile, încheiat în vinerea dinainte de Florii. (sursa: Ziarul Lumina)
„Cu adevărat, trăim ca şi când El n-ar fi venit niciodată. Acesta este singurul păcat adevărat, păcatul păcatelor, nesfârşita tristeţe şi tragedie a noastră. Dacă pricepem aceasta, atunci putem înţelege ce este Paştile, de ce este nevoie de post şi ce implică acesta. Pentru că abia atunci înţelegem că tradiţiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele şi slujbele sale, există, întâi de toate, cu scopul de a ne ajuta să ne recăpătăm vederea şi gustul acestei vieţi noi, pe care atât de uşor o risipim şi o înşelăm, pentru a face pocăinţă şi a ne întoarce la ea“.
(Pr. Alexander Schmemann, Postul cel Mare, Ed. Sophia)