Cu ocazia zilei solemne de 15 Noembrie a. c. când P. S. Episcop Dionisie sărbătoreşte triumful quatriplu de 70 ani de existenţă, 55 ani de călugărie, 20 ani de arhierat şi 6 de episcopat în Eparhia noastră, am aderat şi eu, umilul, la sărbătorirea acestei grandioase şi solemne zi, cu toată inima mea, cu tot sufletul meu şi cu tot cugetul meu. Ca omagiu în scris, ce a-şi putea să-i prezint P. S. Episcop Dionisie în această solemnă zi, decât să-i reamintesc de cea mai scumpă latură a vieţii P. S. Sale şi anume de latura monahică? Căci în măsura, în care potentaţii lumii iubesc gloria şi bogăţii, bogăţia într’o măsură şi mai mare, a iubit şi iubeşte P. S. Dionisie—monahismul, căruia i a dedicat întreaga viaţă.
Şi cum să nu-i amintim acum P. S. Dionisie de acea clipă solemnă, când adolescentul Dimitrie, în vârsta de 15 ani părăseşte şi pe mamă, şi pe tată, şi pe fraţi, şi surori, şi tot ceea ce este lumesc şi-şi dedică viaţa întreagă Domnului lisus Hristos? Şi când ne gândim la lupta ce s’a dat între omenescul şi divinul, din sufletul adolescentului Dimitrie, ne’nfiorăm şi groaza ne apucă eu cleştele ei nemilos.Două lumi contradictorii s’au prezentat în faţa celui fraged la vârsta, dar călit şi oţelit la suflet, Lumea terestră, cu tot farmecul ei, cu toate bogăţiile şi desfătările ei, cu toate momelile ei viclene şi cu o poartă largă ce duce la pierzare, pe care cei mai mulţi apucă, şi lumea transcedentală, cu calea ei spinoasă şi plină de prăpăstii, cu o poartă îngustă pe care puţini apucă. Pe de o parte satana cu momelile lui: glorie, bogăţie, mândrie, plăceri, pe de altă parte Hristos, care cerea adolescentului, lepădare de sine, lepădare de tot ceea ce este lumesc, sărăcie, castitate, ascultare şi luarea Crucii, pentru a-L urma pe dealul Golgotei. Astfel de situaţie s’a prezentat celui care numără 15 ani, care îngrozeşte şi cere tărie de caracter ca granitul, chiar omului matur.
Şi cum să nu ne minunăm noi muritorii de rând, când la aşa vârstă fragedă, în adolescentul Dimitrie omenescul este înfrânt de divinul Dionisie, care dând în urmă pe satana, ia crucea şi urmează lui Hristos, pentru a fi desăvârşit? Şi de aceia m’am gândit mult, că orice omagiu i-am aduce P. S. Dionisie, ar fi în disproporţie mare faţă de 55 ani de monahism, sau mai bine zis, de lupta pe care a repurtat-o cu victorie glorioasă şi o repurtează zilnic P. S. Dionisie.
Pentru aceasta cerem scuză micimii noastre îndrăzneţe, dea omagia în câteva rânduri umile pe eroul lui Hristos, care prăznueşte astăzi victoria unui răsboiu de 55 ani. Pe de altă parte, fac aceasta şi îndrăznesc s’o fac, pentru a lua cu toţii exemplu de felul trăirii vieţii în Hristos a P. S. Dionisie. La cel ce radiază numai lumină, venim noi astăzi, cei ce trăim în întunerec să luăm lumină; la cel ce arde de focul divin, venim noi cei reci, să ne încălzim; la izvorul cel viu şi nesecat venim noi cei însătoşaţi să bem apă; la cel ce reprezintă umilinţă venim noi cei mândri, să ne umilim; la cel ce reprezintă sărăcia materială, dar bogăţia cea spirituală, venim noi, cei bogaţi; materialiceşte, dar săraci spiritualiceşte să ne îmbogăţim: la cel ce reprezintă blândeţea mielului venim noi, cei aspri, să ne îmblânzim; la cel ce reprezintă dragostea divină venim noi, cei ce urâm, să ne învăţăm a iubi. Venim cu toţii astăzi să luăm pildă vie dela P. S. Dionisie de felul cum trebue trăită viaţa în Hristos. Căci Hristos este prototipul trăirii vieţii în Dumnezeu şi fiecare creştin în conformitate cu puterile sale spirituale trebue să realizeze viaţa Domnului Iisus. Şi cine oare a realizat mai mult viaţa şî învăţăturile Mântuitorului, decât P. S. Dionisie? El, din frageda copilărie, cu adevărat l’a iubit pe, Dumnezeu şi-L iubeşte, precum spune Mântuitorul; „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău“. (Mat. 22-37)
Căci numai astfel putem să ne explicăm lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos, la o vârstă aşa de fragedă. Cu adevărat a realizat învăţătura Domnului, căci fiind chemat ca şi bogatul din Sf. Evanghelie spre desăvârşire, nu ezită nici o clipă, căci imediat se leapădă de sine, ia Crucea şi urmează de acum timp de 55 ani Domnului. .
Printr’un fenomen de atracţie mistică, de jos în sus şi printr’o îmbrăţişare extaziată a divinului, realizează în sine până acolo viaţa lui Iisus, încât astăzi ca şi Dumnezeescul Pavel poate să spună: „M’am răstignit împreună cu Hristos şi nu mai trâesc eu, ci Hristos este, cel ce trăeşte în Mine“. (Galat. 11,-20).
Iar iubirea de Dumnezeu a fost complectată şi prin iubirea de oameni plinind şi partea a doua, din cea mai mare poruncă din lege: „Iar pe aproapele tău să-l iubeşti, ca pe tine însuţi” (Mat. 22).
În zilele de bejănie ale Neamului, P. S. Dionisie i-a ajutat pe toţi Românii şi cu fapta şi cu cuvântul şi cu scrisul, fiind cel mai mare demofil şi patriofil. Iar în ultimul timp iubirea de aproapele s’a transformat în misiune sfântă, devenind păstorul cel mai bun al turmei lui Hristos şi închinându-şi orice clipă carităţii creştine. Iar dacă Mântuitorul ne-a spus ca să fim blânzi şi smeriţi, P. S. Dionisie a realizat şi realizează această poruncă, fiind blândeţea şi smerenia întruchipată. De la Sf. Ierarh Nicolae, păstorul din Mira Lichiei, un chip similar al blândeţei şi smereniei, îl găsim întruchipat în P. S. Dionisie. Iar dacă Mântuitorul s’a smerit pe sine şi a luat chip de rob şi a primit moartea pe cruce, nu mai puţin şi în această privinţă P. S. Dionisie a căutat să realizeze viaţa Domnului. Din frageda copilărie, fiind blând ca mielul şi smerit, a primit să muncească, să fie sărac, să fie cinstit, să fie ascultător până la robie şi să înceapă viaţa dela cea mai mică ascultare pentru ca apoi să ajungă la cea mai mare din viaţa terestră, numai prin muncă. Şi acum poate să spună ca Sf. Apostol Pavel: „Ci prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt şi harul lui hărăzit mie n’a fost zădarnic. Ba am muncit mai mult decât ei toţi. Totuşi nu era, ci harul lui Dumnezeu, care este cu mine”. (Cor. 15-10).
Iar dacă P. S. Dionisie a realizat aceasta numai graţie harului lui Dumnezeu, ar spune unii, noi venim cu dumnezeescul Pavel şi-i spunem P. S. Dionisie: „Ba am muncit mai mult decât toţi“, căci nu cred că cineva a muncit mai mult decât P. S. Dionisie pentru Domnul Iisus Hristos. Iar dacă spunem cu dumnezeescul Pavel: „Totuşi nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care este cu mine“, atunci datori suntem să slăvim pe P. S. Dionisie, care prin meritele sale s’a învrednicit şi se învredniceşte de aşa mare har dela Dumnezeu. Căci în măsură, în care noi iubim pământescul, el a iubit şi iubeşte cerescul; în măsură în care noi suntem adoratorii lui mamona, este adoratorul lui Dumnezeu; şi pe cât de mult noi fugim de cruce şi Golgota, pe atât de mult el a alergat cu crucea pe Golgota. Căci fiecare trebue să purtăm câte o cruce în viaţă şi el a ales-o pe cea mai grea şi mai mare; în măsura în care noi iubim bogăţia, el a iubit şi iubeşte sărăcia; în măsura în care noi iubim gloria, el a iubit şi iubeşte smerenia, şi pe cât de mult noi urăm pe duşmani, cu atât de mult el i-a iubit şi-i iubeşte, fiind adevărat exemplu de realizător al vieţii Domnului.
Sărbătorim pe acel, care s’a lepădat de sine şi de tot ceea ce este lumesc, şi şi-a luat crucea şi de jumătate de veac urmează lui Hristos. Sărbătorim pe acel, care este chipul blândeţei, al bunătăţii, al smereniei şi al dragostei. Sărbătorim pe acel, care cu adevărat a realizat şi realizează viaţa DomnuIui. Sărbătorim pe eroul, care şi-a făcut din viaţă o luptă cerbice. Sărbătorim triumful monahismului, care prin P. S. Dionisie a fost ridicat la cea mai înaltă treaptă. Sărbătorim triumful mănăstirilor, cari prin mănăstirea Suruceni, ne-au dat un ierarh exemplar şi un mare patriot. Sărbătorim triumful ortodoxiei şi al naţionalismului, îmbinate aşa de armonic în P. S. Dionisie. Şi atunci ce cuvinte de omagiu putem aduce P. S. Sale, care să poată exprima real, multilaterala-i personalitate?
Şi de aceia îndrăznim de a vă prezenta oglinda fidelă, în care se oglindesc toate virtuţile creştineşti ale P. S. Voastre şi munca titanică, depusă pentru Hristos, în troparul bisericesc: „îndreptător credinţei şi chip blândeţelor, învăţător înfrânării te-ai arătat pe tine turmei tale, adevărul lucrurilor.
Pentru aceasta ai câştigat cu smerenie cele înalte şi cu sărăcie cele bogate.”
Şi acum închinându-ne smeriţi în faţa P. S. Voastre, care sărbătoriţi 55 ani de triumf în luptă pentru Hristos, vă declarăm solemn, că simţim cea mai mare fericire de a avea în Eparhia noastră un astfel de păstor şi rugător. Rugăm din suflet, pe bunul Iisus vă să ocrotească şi mai departe sub sceptrul său ceresc şi să vă dea biruinţă în lupta ce o repurtaţi zilnic pentru triumful Bisericii şi al Neamului, şi să vă dăruiască ani mulţi şi fericiţi, pentru a conduce şi mai departe turma ce v’a încredinţat-o.
Iar noi, tineretul teolog, cu sabia spiritului ascuţită, din ambele părţi, facem zid de granit în jurul P. S. Voastre—eroul lui Hristos— şi aşteptăm să ne rostiţi porunca divină: „Îndrăzniţi! Căci Eu am biruit lumea”.
D. Pasencu
student teolog.