Încetați cu înțelepciunea voastră cea lumească, voi frații mei. Înțelepciunea e născută, nu făcută. Așa precum Înțelepciunea Se naște în Dumnezeu, tot astfel ea se naște pe pământ. Înțelepciunea născută crează, dar nu este creată.
Așadar, voi fanfaronilor vă lăudați cu intelectul vostru! Ce este intelectul vostru în afara amintirii multor fapte? Și dacă voi vă amintiți atâtea, cum de ați putut uita momentele de minunată naștere a înțelepciunii înlăuntrul vostru? Uneori vă aud vorbind despre cugete mărețe care s-au născut în voi în chip neașteptat, fără a face vreun efort. Cine v-a adus aceste cugete, voi, intelectualilor? Cum de s-au născut ele fără un tată, dacă voi acceptați că nu le-ați zămislit voi?
Cu adevărat vă spun vouă: tatăl acestor cugete este Atotsfântul Duh, iar maica lor supraviețuiește ca un locșor pur, neprihănit al sufletului vostru, acolo unde Atotsfântul Duh încă mai îndrăznește să intre.
Așadar, orice înțelepciune din cer și de pe pământ se naște din Fecioara și din Atotsfântul Duh. Acesta a plutit deasupra purității celui dintâi ipostas și Omul Absolut, Înțelepciunea lui Dumnezeu S-a născut.
Ceea ce puritatea Tatălui este în cer, fecioria Maicii este pe pământ. Ceea ce reprezintă lucrarea Sfântului Duh în cer, tot astfel lucrează El și pe pământ. Așa cum este nașterea înțelepciunii în cer, la fel este și nașterea ei pe pământ.
O, suflete al meu, veșnica mea surpriză! Ceea ce s-a întâmplat odată în cer și cu voi trebuie să se întâmple odată pe pământ. Trebuie să deveniți precum o fecioară, ca voi să puteți primi Înțelepciunea lui Dumnezeu. Trebuie să fiți ca o fecioară, astfel încât Duhul lui Dumnezeu să Se poată îndrăgosti de voi. Toate inimile din cer și de pe pământ își au izvorul în Fecioara și în Duhul.
O fecioară dă naștere la înțelepciunea creatoare. O femeie desfrânată crează cunoaștere stearpă, aridă. Doar o fecioară poate vedea adevărul, în vreme ce o femeie desfrânată poate doar recunoaște lucruri.
O, Doamne, în Treime slăvit, curățește-mi vederea sufletului meu și pleacă-Ți chipul asupra lui, astfel încât sufletul meu să poată străluci cu slava Domnului său, așa încât minunata istorie a cerului și a pământului să-i poată fi dezvăluită, ca să se poată umple de strălucire ca lacul meu atunci când soarele se află deasupra sa la amiază.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul Lacului, Traducere din limba engleză de Paul Bălan, 2006, Editura Anestis

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.