Părinte, uneori pornim să facem o treabă și apar o mulțime de piedici. Cum vom putea pricepe dacă piedicile sunt de la Dumnezeu?
Să cercetăm dacă suntem noi vinovați. Dacă nu suntem noi vinovați, piedica este de la Dumne­zeu spre binele nostru. De aceea nimeni nu trebuie să se mâhnească dacă nu s-a făcut treaba sau dacă a întârziat.
Odată, coboram grăbit de la Sfânta Mă­năstire Stomiu, ca să merg la Konița pentru o treabă urgentă. La un punct dificil al drumului – Golgota îl numeam – am întâlnit un cunoscut al mănăstirii, pe moșul Anastasie, cu trei catâri încărcați. Din pricina urcușului abrupt li se răsuciseră samarele lor, iar un animal era aproape de prăpastie, primejduindu-se să cadă în ea. „Dumnezeu te-a trimis, Părinte”, mi-a spus bătrânul Anastasie. L-am ajutat să descarce catârii și i-am încărcat din nou, i-am pus pe drum și l-am lăsat. După ce am înaintat destul, am ajuns la un loc unde, cu puțin mai înainte, avusese loc o alu­necare de teren pe o lungime de 300 m, care distru­sese și cărarea. Copaci și pietre se rostogoliseră până în pârâu. Dacă n-aș fi întârziat, m-aș fi aflat acolo exact în clipa în care s-a făcut alunecarea de teren. „Bătrâne Anastasie”, am spus, „M-ai mântuit! Dum­nezeu te-a trimis!”.
Hristos vede de sus pe fiecare din noi cum acționează și de aceea El știe cum și când să acționeze pentru binele nostru. Știe cum și unde să ne condu­că, numai noi să cerem ajutorul, să-I spunem dorin­țele noastre și să-L lăsăm pe El să le rânduiască pe toate.

Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.2: Trezvie duhovnicească, Editura Evanghelismos, București, 2011, pp. 279-280

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.