Dăm pământ şi primim în schimb cer. Facem schimb, dând materie şi primind duh. Orice sudoare, orice durere, orice nevoinţă pentru Dumnezeu este ca un schimb de valută. Ţi se ia sânge şi ţi se insuflă duh. Harul acesta creşte atât cât poate omul să cuprindă, în funcţie de mărimea vasului. Se cheamă har al „faptei” sau har curăţitor. „Fapta” este urmată de „luminare”. Acesta este al doilea stadiu. Harul luminator.
Adică, după ce a fost instruit bine de harul „faptei” (sau curăţitor) şi cade şi se ridică de nenumărate ori, cel care se nevoieşte primeşte luminarea cunoştinţei, claritatea minţii, care vede astfel adevărul. Vede lucrurile în natura lor adevărată, fără meşteşug, fără ştiinţa şi fără raţionamentele omeneşti. Fiecare lucru stă firesc la locul lui, în adevărul lui. Dar până ajunge aici, trece prin multe alte experienţe şi prin dureroase schimbări. Când ajunge aici însă, găseşte pacea gândurilor şi repaus, odihnă din partea ispitelor.

Gheron Iosif, Mărturii din viaţa monahală, Editura Bizantină

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.