Sfîntul şi dreptul Iov se trăgea din seminţia lui Avraam, fiu din fiii lui Isav, care era al cincilea de la Avraam. El îşi avea petrecerea sa în pămîntul Hus, într-una din laturile Arabiei, şi era cel mai bogat om de la răsăritul soarelui, fiind foarte temător de Dumnezeu.

Dintre dobitoace avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute perechi de boi; asinele ce se păşteau erau cinci sute şi slugi foarte multe, avînd el lucruri mari pe pămînt, pentru că era bărbatul acesta de bun neam şi cu cinste mare între toţi cei ce vieţuiau la răsărit.

Acesta era om adevărat, fără prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de la tot lucrul rău. El avea şapte feciori şi trei fete. Şi feciorii, văzînd pe tatăl lor că face milostenie veşnic la mii de săraci, au început să facă la fel ca tatăl lor; şi mulţi oameni erau chemaţi la masă şi ei slujeau la masa celor necăjiţi acolo. Deci, într-o zi, se ospătau toţi împreună la cel dintîi frate, într-altă zi la celălalt frate şi aşa pînă la cel din urmă, cînd începeau iarăşi de la cel dintîi. Iar după ce se sfîrşeau cele şapte zile ale ospeţelor lor, Iov trimitea la dînşii, sfătuindu-i şi învăţîndu-i, ca fiecare să-şi cerceteze conştiinţa sa cu de-amănuntul, dacă n-a greşit ceva cu cuvîntul sau cu gîndul împotriva Domnului; pentru că se temea dreptul Iov de Dumnezeu foarte mult, nu cu temerea firii celei de rob, ci cu temerea dragostei celei de fiu şi cu dinadinsul se păzea pe dînsul şi pe toată casa sa, ca să nu facă vreo supărare Domnului Dumnezeu.

Şi acest om al lui Dumnezeu, aducea jertfă de curăţire, cum se aduceau jertfe sîngeroase atunci, socotind în sine: ca nu cumva copiii mei, fiind tineri, să fi greşit ceva cu gîndul lui Dumnezeu. Aşa făcea dreptul Iov în toate zilele.

Şi a fost ca în ziua de astăzi: Fost-a întru una din zile şi au venit îngerii Domnului înaintea Domnului. Îngerii lui Dumnezeu cei puşi ca să păzească neamul omenesc, au venit înaintea lui Dumnezeu, ca să-i aducă Lui rugăciunile oamenilor şi nevoile lor cele de multe feluri. Cu dînşii a venit şi diavolul, ispititorul şi clevetitorul oamenilor; nu că putea să stea împreună cu îngerii înaintea lui Dumnezeu la cer, de unde s-a lepădat, ci a stat departe, afară din cer, înaintea ochiului Celui Atotvăzător al lui Dumnezeu. Şi atunci a venit şi satana, iar Dumnezeu L-a întrebat: „Dar tu de unde vii?” Dar Dumnezeu i-a pus întrebarea, ca să ne răspundă nouă cum a fost istoria lui Iov.

Şi, răspunzînd diavolul către Domnul, a zis: „Înconjurînd pămîntul şi străbătînd partea cea de sub cer, şi iată sînt de faţă”. Şi i-a zis lui Domnul: „Oare socotit-ai în gîndul tău de robul Meu Iov, că nu este asemenea lui, cineva din oamenii cei ce sînt pe pămînt, fiind fără de prihană, drept şi credincios, depărtîndu-se de toate lucrurile cele rele?” Şi asta o spunea Dumnezeu, nu pentru că era sărac sau necăjit, ci foarte bogat.

Răspuns-a diavolul şi a zis Domnului: Oare Iov în deşert cinsteşte pe Dumnezeu? Oare nu ai îngrădit Tu pe cele dinlăuntru şi pe cele din afară ale casei lui şi pe toate cele ce sînt împrejurul lui; lucrurile mîinilor lui nu le-ai binecuvîntat şi dobitoacele lui nu le-ai înmulţit pe pămînt? Dar trimite mîna Ta şi Te atinge de toate cele ce are şi să vedem dacă nu Te va blestema pe Tine în faţă! Ca şi cum ar fi zis: „Cum nu s-ar teme, dacă i-ai dat atîta avere şi cinste? Dar, dă-l pe mîna mea, să vedem nu Te va blestema în faţă?”

Atunci Domnul a zis diavolului: Toate cîte sînt ale lui, le dau în mîinile tale; dar de el să nu te atingi! Vedem că diavolul nu poate face nimic fără voia lui Dumnezeu şi fără îngăduinţa Lui. Putea el să se ducă peste Iov şi mai înainte, că avea mare ură pe el, că era drept; însă, pînă n-a luat blagoslovenia lui Dumnezeu, nu s-a dus. Pentru că numai unde îi îngăduie Dumnezeu se duce; căci puterea drăcească este îngrădită de puterea Atotţiitorului Dumnezeu şi nu-i îngăduie să facă mai mult decît vrea El.

Şi a venit diavolul la Iov. Şi prima dată, cînd a ajuns asupra gospodăriei lui Iov, a pogorît foc din cer. Atunci un vestitor a venit la Iov şi i-a spus: „Foc a căzut din cer pe pămînt şi a ars oile tale, asemenea şi pe păstori i-a mistuit, iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun”. Pe cînd acesta grăia, a venit un alt vestitor şi a zis către Iov: „Perechile de boi arau şi asinele păşteau aproape de dînşii, cînd, venind hoţii, le-au furat pe ele, iar pe slugi le-au omorît cu sabia; şi, rămînînd eu singur, am venit ca să-ţi spun despre acestea”. În acelaşi timp un alt vestitor a venit la Iov şi i-a grăit lui: „Haldeii, făcînd trei tabere, au năvălit asupra noastră şi au înjugat cămilele şi le-au robit, şi slugile le-au ucis cu sabia; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun”.

La urmă a venit alt vestitor, grăind către Iov: „Feciorii tăi şi fetele, mîncînd şi bînd la fratele lor cel mai mare, deodată a năvălit dinspre pustie un vînt mare cu vifor şi s-a atins de cele patru unghiuri ale casei şi a căzut casa peste copiii tăi şi toţi au murit; iar eu am rămas singur şi am venit să-ţi spun”.

Acesta i-a rupt inima, dar tot n-a îndrăznit să zică cuvînt de rău împotriva lui Dumnezeu. Atunci Iov s-a sculat, şi-a rupt hainele sale, şi-a tuns perii capului, şi-a presărat ţărînă peste capul şi, căzînd cu faţa pe pămînt, s-a închinat Domnului şi a zis: Gol am ieşit din pîntecele maicii mele, gol mă voi duce în groapă; Domnul a dat, Domnul a luat! Precum a voit Domnul, aşa a făcut. Fie numele Domnului binecuvîntat de acum şi pînă-n veac! De toate acestea cîte i s-au întîmplat, Iov n-a greşit înaintea Domnului nici cu inima, nici cu gura; pentru că n-a zis nimic fără de minte împotriva Domnului. Atît de tare se temea Iov de Dumnezeu.

Atunci satana, văzînd că i-a luat totul şi nu l-a biruit, s-a dus iar la Dumnezeu. Şi a fost că în ziua aceasta, îngerii lui Dumnezeu au venit, ca să stea înaintea Domnului şi împreună cu ei a venit şi diavolul. Şi a zis Domnul către diavol: „Dar tu de unde vii?” Iar el a zis: „Străbătînd partea cea de sub cer şi înconjurînd tot pămîntul am venit”. Atunci Domnul a zis către dînsul: „Oare gîndit-ai la robul Meu Iov? Că nu este nici un om ca acesta din cei de pe pămînt, care i-ar fi fost lui asemenea: fără de prihană, drept, credincios, ferindu-se de tot răul şi neţinîndu-se de răutate; iar tu în zadar i-ai cerut averile, slugile şi fiii lui, ca să le pierzi”.

Răspunzînd diavolul, a zis către Domnul: „Piele pentru piele; toate cîte le are omul, le va da pentru sufletul său! Deci, nu aşa! Ci trimite mîna Ta şi Te atinge de trupul şi de oasele lui; atunci vei vedea, de nu Te va blestema în faţă!” Iar Domnul a zis către diavol: „Iată, ţi-l dau ţie, dar să nu te atingi de sufletul lui”. Iată ce este mai scump la om! Sufletul. Că sufletul este mai scump decît tot ce există în lumea aceasta. De aceea îi atîta luptă pentru mîntuirea sufletului.

Şi a venit diavolul, cu voia şi cu îngăduinţa lui Dumnezeu, şi l-a lovit pe Iov, de la cap pînă la picioare cu lepră. Atunci Iov, cînd s-a văzut lepros din creştet pînă-n talpă, a căzut la pămînt de durere; şi, a ieşit afară din cetate, unde şedea pe gunoi, curăţindu-şi rănile cu un hîrb. Şi n-a fost bătaia lui Iov o zi, o lună sau un an, ci şapte ani şi jumătate l-au mîncat viermii de viu pe Iov! Aşa a răbdat. Iar soţia lui, rămînînd sănătoasă, pentru că pe ea n-a lovit-o diavolul, că era mai slabă în credinţă, se ducea cu traista prin sat, la cerut; şi îi aducea cîte ceva de hrană. Singurul ajutor îi era soţia lui; singura mîngîiere, ca să nu moară de foame.

Trecînd multă vreme şi văzînd diavolul că nu l-a biruit pe Iov, a încercat prin femeie, cu care biruise în rai pe Adam. Ştia că femeia e mai slabă. Şi a zis către dînsul femeia lui: „Iată, acum te mănîncă viermii de viu în gunoi, ţi-a luat toată averea şi copiii de atîţia ani şi tu nu zici nici un cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi nu-ţi pierzi răbdarea! Pînă cînd vei răbda acestea? Iată, voi mai îngădui încă puţin timp, aşteptînd nădejdea mîntuirii mele; că s-a pierdut pe pămînt pomenirea ta, fiii şi fetele tale; durerile şi ostenelile pîntecelui meu, pe care în zadar i-am născut cu chinuire; iar tu singur şezi afară, fără acoperămînt, pe gunoi şi plin de viermi, iar eu rătăcesc slujind şi trecînd din loc în loc şi alergînd din casă în casă, aşteptînd apusul soarelui, ca să mă odihnesc de ostenelile mele şi de durerile cele ce acum mă cuprind. Deci, zi vreun cuvînt de hulă împotriva lui Dumnezeu şi mori”.

Iar Iov îi spunea cu blîndeţe, că vedea că diavolul vorbeşte prin gura ei: „Pentru ce grăieşti aşa, ca o femeie din cele nebune? Nu sînt eu Iov care eram ca împăraţii de bogat şi cinstit în lume? Nu-ţi aduci aminte ce cinste am avut noi pe pămînt şi cîtă avere şi cîte slugi aveam? Apoi, cum am primit cele bune din mîna Domnului, oare pe cele rele să nu le suferim?”

Auzind trei prieteni ai lui de toate răutăţile care au venit asupra lui, au mers la dînsul fiecare din ţara sa: Elifaz, împăratul Temanului, Bildad, stăpînitorul Savheilor şi Ţofar, împăratul Mineilor. Aceştia erau ca nişte împăraţi de bogaţi, boieri mari din alte ţări, care cumpărau mii de vite de la Iov, miei şi lînă. Ei auziseră de bătaia lui Iov, dar nu credeau că-i chiar aşa; şi se sfătuiseră între dînşii, ca să-l cerceteze pe Iov şi să-l mîngîie.

Văzîndu-l de departe, cum îl ştiau ce om cinstit era, ce palate şi ce slugi avea, nu l-au cunoscut şi au strigat cu glas mare şi au plîns, rupîndu-şi hainele şi presărîndu-şi ţărînă peste capetele lor. Ei au stat la dînsul şapte zile şi şapte nopţi şi nimeni dintre dînşii n-a vorbit către dînsul vreun cuvînt, pentru că vedeau rănile lui cumplite şi foarte mari. Şi gîndeau, ce va fi asta? Ce fel de bătaie a lui Dumnezeu este asta?

Şi la şapte zile a deschis cuvîntul Elifaz şi, în loc să-l mîngîie pe Iov în rănile şi în durerea lui, în loc să-l îmbărbăteze, că erau prieteni de altădată, au început să-l rănească cu cuvîntul: „Iov, mi se pare că te-a retezat Dumnezeu ca pe un copac tomnatic, care nu face roadă. De ce-ai ajuns tu aşa? Ai oprit plata văduvelor şi simbria lucrătorilor! Ai fost nemilostiv şi aspru! Ai fost mîndru! Ai uitat de Dumnezeu! Ai făcut fărădelegi înaintea Lui!” Şi aşa mereu l-a mustrat. La fel şi al doilea prieten şi al treilea.

Iar Iov a început a le spune lor cu blîndeţe: „Dragii mei; prietenii mei, spre dosadă aţi venit aici şi spre rană mie. Mai bine ziceam eu gropii, „muma mea”, şi viermilor, „voi sînteţi fraţii şi surorile mele”, decît să vină prietenii mei şi să mă rănească cu cuvinte”. Adică, mai bine mă mîngîiam cu viermii şi cu gîndul la groapă, decît să aud din gura voastră acestea.

Şi le-a spus Iov: „Voi mă învinuiţi că am oprit plata slugilor şi că am făcut nedreptate. Eu nu mă laud, dar adevărul voi vorbi. Eu am fost tatăl sărmanilor şi maica văduvelor; eu am fost ochiul orbilor şi urechea surzilor; piciorul şchiopilor şi mîna ciungilor. Tunsura mieilor mei a încălzit umerii săracilor. Uşa mea nu s-a închis la tot străinul şi toată averea mea am socotit cu putere s-o împart la cei necăjiţi. Deci, nu-i adevărat ce vorbiţi voi. Adevărat că mîna Domnului mă ceartă pentru păcatele mele, dar ceea ce mă învinuiţi voi nu este adevărat”.

Văzînd Dumnezeu răbdarea lui Iov, după ce-au plecat cei trei prieteni, a apărut Dumnezeu în nori şi în vifor deasupra lui. Iov zăcea acolo de şapte ani jumătate, numai oasele şi inima rămăsese – căci carnea lui era mîncată de viermi. Şi cînd a venit Ziditorul cerului şi al pămîntului, Iov era acum rănit şi de prietenii lui, ocărît şi defăimat şi de soţia lui şi de toţi. Deodată aude glasul lui Dumnezeu din nori: „Iov, scoală-te ca un bărbat, ia veşmîntul tău – că i-a trimis un veşmînt din cel mai alb ca zăpada -, încinge-te şi să stăm de vorbă amîndoi!”

S-a sculat Iov, sănătos ca la 30 de ani şi frumos şi vesel, s-a îmbrăcat cu veşmîntul dat de Dumnezeu. Şi a spus Dumnezeu către el: „Iov, unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune-mi Mie care-i lăţimea cea de sub cer? În ce loc locuieşte întunericul şi ce loc are lumina? Unde erai tu cînd am măsurat Eu munţii cu aşezămîntul cunoştinţei, văile cu cumpăna şi dealurile; cînd am pus mării hotar nisipul şi am îngrădit marea cu nisip şi I-am spus: „Pînă aici să stai şi întru tine să se sfărîme valurile tale”? Eu am întins crivăţul pe uscat. Eu am făcut cuvîntători pe pămînt. Eu am măsurat greutatea vînturilor. Eu am însemnat calea fulgerilor sub cer. Eu am rînduit naşterile fiarelor din codri, naşterea dobitoacelor pămîntului şi a oamenilor. Eu am făcut orionul şi rariţa cea de miazănoapte şi am împodobit cerul cu stele, cu soare şi lună, şi lumină am dăruit zidirii Mele. Spune-Mi, unde erai tu atunci? Iov, Eu pe tine Te-am turnat ca laptele în pîntecele maicii tale, Te-am închegat ca brînza, Te-am ţesut ca pînza, Ţi-am făcut inimă şi oase şi te-am făcut făptura Mea în pîntecele maicii tale şi Eu am zidit inima ta şi am ştiut că nu-ţi vei pierde răbdarea. Eu am întemeiat inima ta întru tine şi credinţa şi răbdarea ta.

Şi acum, Iov, fiindcă ai aşteptat cu răbdare venirea Mea şi n-ai zis vreun cuvînt rău în atîtea scîrbe şi necazuri şi boale, iată, Eu îţi dăruiesc ţie de acum înainte încă 140 de ani de viaţă; şi vor fi averile tale îndoite. Şi vei ajunge să trăieşti pînă la al cincilea strănepot şi vei adormi plin de zile şi vei veni la Mine să te veseleşti cu Mine în veci”.

După ce l-a vindecat Domnul de bube, a binecuvîntat şi cele de pe urmă ale lui Iov, mai mult decît pe cele dintîi; şi erau dobitoacele lui paisprezece mii de oi, şase mii de cămile, o mie de perechi de boi şi o mie asini de herghelie. I s-au născut lui iarăşi şapte fii şi trei fete, precum avea şi mai înainte. Deci, Domnul a îndoit dobitoacele lui Iov, iar copiii nu i-a îndoit, ca să nu soco-tească cineva, cum că copiii lui cei dintîi au pierit ca şi dobitoacele; pentru că dobitoacele au pierit cu totul, iar copiii cei morţi n-au pierit, ci se vor afla la învierea drepţilor. Fetele lui erau atît de frumoase, încît nu se aflau sub cer alte fecioare mai frumoase ca fetele lui Iov, cărora le-a dat moştenire între fraţii lor.

Iov a trăit de toţi anii, 248, văzînd pe fiii fiilor săi, pînă la a patra seminţie; şi s-a sfîrşit întru adînci bătrîneţi. Iar acum petrece în viaţa cea neîmbătrînitoare unde anii nu se împuţinează, în Împărăţia Tatălui, a Fiului şi a Sfîntului Duh, a Unuia Dumnezeu în Treime, Căruia se cuvine slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://paginiortodoxe.tripod.com/

Leave a reply

required