Aşa cum sugerează şi numele său, „Valahul”, acest sfânt mucenic era de neam valah, adică român din Ţara Românească. El s-a născut în acest ţinut binecuvântat de Dumnezeu în anul 1644, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire gospodărească. În acel timp a venit la conducerea ţării Mihnea al III-lea Voievod (1658-1659), poreclit „Turcitul”. Acesta a pornit o răscoală împotriva stăpânirii otomane, datorită haraciului care îi era impus de la Curtea Otomană.

Auzind aceasta, sultanul Mehmet a trimis o oaste de turci în Ţara Românească, pentru a pune capăt revoltei, şi a pedepsi pe domnitorul revoltat. De frică, Mihnea a fugit peste munţi, în Transilvania, unde a şi murit, iar turcii, văzând aceasta, au pustiit ţara, robind mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii. Printre aceştia se afla şi tânărul Ioan, care ajunsese la vârsta de 15 ani, şi care primise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită frumuseţe a chipului. Pe drum însă, un păgân din cei ce duceau pe români în robie s-a oprit asupra lui Ioan şi plăcându-i frumuseţea exterioară a trupului, l-a cumpărat, având asupra sa gând urât. Sfântul s-a împotrivit însă acestei fapte nelegiuite, nerecunoscând de stăpân decât pe Stăpânul tuturor, Hristos. Înfuriindu-se, păgânul se pregătea să-l lege pe Ioan de un copac, pentru a-şi duce urâciosul gând până la capăt, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea lui Dumnezeu, şi-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, şi prinzând curaj, l-a ucis pe păgân.
Nu mult după aceea, agarenii care duceau pe robi către Constantinopol au observat lipsa stăpânului lui Ioan. Aflând adevărul, l-au legat în lanţuri pe Ioan şi aşa l-au dus până la Constantinopol, chinuindu-l cumplit. Ajuns la Constantinopol, Ioan a fost dus la judecată, unde a mărturisit adevărul. spunând că omorându-l pe păgân nu a făcut decât să-şi apere fiinţa lui de creştin adevărat. Vizirul, auzind acestea, l-a dat pe Sfântul Ioan în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi. Aceasta a fost îndată răpită de frumuseţea tânărului, şi l-a dus în casa ei, unde i-a promis că dacă se va lepăda de credinţa sa şi va trece la aceeaşi lege cu a ei, îl va lua de bărbat, în locul celui mort, făgăduindu-i bogăţii şi desfătări nenumărate. ca pildă, femeia i-a dat chiar pe Mihnea Turcitul, care fusese şi el rob la turci, dar trecând în legea mahomedană, ajunse domnitor în Ţara Românească. Ioan însă s-a împotrivit, nevrând să se lepede de credinţa sa, aducându-şi aminte de Iosif, fiul lui Iacov, care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar. Aceste ispitiri au durat 2 ani şi jumătate, după care femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat şi l-a dat pe Ioan eparhului cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Acolo mucenicul a fost supus la multe, cumplite şi înfricoşătoare chinuri. În acest timp, femeia vizita adesea pe Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile şi o va lua de soţie. Ioan însă, asemenea unui diamant, a rămas statornic în credinţa sa, căutând numai spre Hristos de la Care primea putere şi înţelepciune.
Văzând toţi că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luat hotărârea de a-l pierde pe Ioan cu moartea. Astfel, binecuvântatul mucenic al Domnului a fost dus la spânzurătoare, în data de 12 mai 1662, şi astfel, şi-a dat viaţa în mâinile lui Hristos, de la care a şi primit cununa biruinţei.
Viaţa Sfântului, împreună cu pătimirea sa a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat grec din acea vreme, după care a fost tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim Aghioritul, şi apoi trecută în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti.

Sfantul Mucenic Ioan Valahul
-Sinaxar-

În cursul veacurilor toate neamurile crestine au plătit cu mare tribut de sânge credinţa lor în’ Mântuitorul Hristos. Nu putea, bineînţeles, să facă excepţie nici poporul român, ce dintru începuturi a fost crestin. La scurt timp după binecredinciosul domn Matei Basarab (1632-1654), a urcat pe tronul Tării Românesti, Mihnea al III-lea Radu, poreclit „Turcitul”(1658-1659). Acesta, cu toate că îşi petrecuse întreaga tinereţe la curtea sultanului şi ajunsese domn sprijinit de turci, s-a aliat cu domnitorii Moldovei şi Transilvaniei, nevrând să mai plătească tributul. Mai mult, a omorât şi peste 2000 de turci aflaţi atunci în Ţara Românească. Auzind toate acestea sultanul Mehmet al IV-lea a trimis o oaste în Ţara Românească, una în Transilvania, iar în Moldova i-a trimis pe tătari. Cu toate că Mihnea a reuşit să-i învingă pe turci, de teamă s-a retras în Transilvania, unde a şi murit la scurt timp (6 aprilie 1600). Tătarii au învins pe moldoveni şi apoi au facut mari distrugeri în toată ţara. La fel s-a întâmplat şi în Transilvania. Turcii l-au învins pe voievod la Deva si apoi s-au retras spre sud pe văile Oltului şi Jiului, arzând, pradand si luand in robie mulţi bărbaţi, femei şi copii. Intre cei robiti se afla si tanarul Ioan, în vârstă de 15 ani care se tragea dintr-o familie „de neam bun”. Se spune despre el că „era frumos la chip, luminos în privire şi bine legat în trup”, care „ca o biserică fumega plină de miresme”. Chiar dacă cei robiţi erau socotiţi ca un bun al sultanului, ei puteau fi vânduţi oricărui mahomedan. Astfel, unul din soldaţii care-l duceau în robie, fiind mai bogat, l-a cumpărat vrând să-şi potolească poftele păcătoase cu el. Crescut de părinţi în frica lui Dumnezeu şi respectând legea strămoşească, tânărul Ioan s-a împotrivit păgânului si găsind un moment prielnic l-a ucis. Prinzându-l ceilalţi soldaţi l-au dus la Constantinopol şi l-au dat soţiei celui ucis. Aceasta, respectând legea ei, l-a dus pe Ioan la judecată înaintea marelui vizir. După ce a recunoscut tot, vizirull-a încredinţat femeii să facă cu el ce va pofti. Pentru că Ioan era deosebit de frumos, păgâna nu l-a omorât, ci mai mult, ca oarecând soţia lui Puti far la vederea lui Iosif, s-a aprins de pofta păcătoasă a desfrânării şi l-a îndemnat să păcătuiască cu ea. Dar ca şi acela din vechime, tânărul Ioan, plin de curaj, a răspuns: „Curăţia sufletului mi-o voi păstra şi neîntinarea trupului o voi păzi şi nu mă voi însoţi cu tine”. În zadar a încercat să-I ademenească în fel şi chip să treacă la mahomedanism şi să-şi spurce îngerescul trup păcătuind cu ea. Văzând că nu reuşeşte să-I convingă să renunţe la legea strămoşească, ca oare când Irodiada, care a cerut capul Sfântului Ioan Botezătorul, păgâna, plină de furie l-a dat pe bravul ostaş al lui Hristos conducătorului cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Aici, timp de mai multe zile mărturisitorul credinţei celei adevărate a fost supus la chinuri îngrozitoare. Crezând că aşa o să-I facă să se lepede de credinţa ortodoxă, păgâna venea zilnic la el în temniţă ispitinndu-l. Însă el s-a dovedit tare în credinţă şi a rămas neclintit în hotărârea luată. Dându-şi seama că se ostenesc în zadar şi că toate chinurile la care-l supuseseră n-au facut altceva decât să-I întărească şi mai mult în dreapta credinţă, au cerut permisiunea vizirului să-I omoare. Acesta a fost de acord şi drept urmare călăii l-au dus la locul numit ParmaccKapi (Poarta Stâlpului) şi acolo l-au spânzurat. Aceste lucruri s-au petrecut în ziua de 12 mai 1662.

Pentru statornicia în legea străbună, pentru care a primit moarte martiri că, Sfântul Ioan a fost trecut, în urma şedintei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din 28 februarie 1950, în rândul sfinţilor. Canonizarea solemnă s-a facut în luna octombrie 1955. De atunci, el este prăznuit după cuviinţă, în fiecare an în ziua morţii sale, 12 mai.

Leave a reply

required