• Pomenirea Sfântului Apostol Hermas

Acest sfînt apostol a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli mai mici. El este pomenit în Epistola către Romani a Sfîntului Apostol Pavel (16 : 14). Hermas era elin de neam, dar a trăit mult timp la Roma. El a fost episcopul cetăţii Filipopolis şi şi-a sfirşit alergarea pămîntească cu mucenicie. El a alcătuit o carte foarte folositoare intitulată „Păstorul”, potrivit descoperirilor făcute lui de către un înger al Domnului. Hermas fusese un om foarte bogat dar, din pricina păcatelor lui şi păcatelor fiilor lui el a ajuns în cea mai neagră sărăcie.

Odată, pe cînd sta la rugăciune, un bărbat îmbrăcat în strai alb strălucitor a venit înaintea lui şi i-a zis că el este îngerul pocăinţei, trimis la el ca să stea cu el pînă la sfîrşitul zilelor lui. Îngerul i-a dat şi douăsprezece porunci:

1. Să crezi în Domnul Dumnezeu;

2. Să trăieşti în simplitate şi nevinovăţie; să nu grăieşti cele rele; să dai milostenii tuturor celor care cer;

3. Să iubeşti adevărul şi să fugi de minciună;

4. Să păzeşti curăţia gîndurilor;

5. Să înveţi răbdarea şi generozitatea;

6. Să cunoşti că un duh bun şi altul rău îl însoţesc pe om pururea de-a lungul vieţii lui pe pămînt;

7. Să ai frică de Dumnezeu şi nici o frică de diavol;

8. Să lucrezi toată fapta bună, şi niciodată nici o faptă rea;

9. Să te rogi lui Dumnezeu din adîncul inimii tale, cu credinţa că rugăciunea ta se va împlini;

10. Să te păzeşti de întristare, sora bună a îndoielii şi a mîniei;

11. Să deosebeşti prin cercare proorociile mincinoase de cele adevărate;

12. Să te păzeşti de toată dorinţa rea.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Ermie

Ermie a slujit ca soldat în armata imperială pînă la adînca sa bătrîneţe, cînd s-a încununat şi cu mucenicie pentru Hristos împăratul Dumnezeu. Cum răul judecător a încercat în van să-1 înduplece pe Ermie să se lepede de Sfînta Credinţă şi să jertfească idolilor, el a poruncit să se zdrobească dinţii lui Ermie cu o piatră şi să i se jupuiască pielea feţei cu un cuţit. După acestea 1-au aruncat într-un cuptor de foc, dar harul lui Dumnezeu 1-a păzit, şi Ermie a ieşit de acolo. Apoi, la porunca judecătorului, el a fost silit să bea otrava pregătită de un vrăjitor, dar ea nu i-a putut face mucenicului nici un rău. Văzînd aceasta, vrăjitorul a rămas uluit şi pe dată L-a mărturisit şi el cu glas mare pe Hristos, din care pricină a fost decapitat pe loc. După aceea torţionarii i-au scos mucenicului ochii, iar el a răbdat fără plîngere; în loc de aceasta, el i-a strigat judecătorului: «Ia-ţi ochii aceştia ai mei trupeşti, judecătorule, care mie nu-mi mai trebuie; ci ochii mei cei adevăraţi sînt în inimă, şi cu ei văd lumina adevărului». Ermie atunci a fost spînzurat de picioare dar toţi cei din jurul lui care au făcut aceasta au orbit şi au început să umble împiedicîndu-se şi căzînd. Sfîntul Ermie le-a strigat ca să se apropie de el, şi-a pus mîinile peste ei şi le-a redat vederea, cu rugăciunile către Dumnezeu. Văzînd acestea, judecătorul s-a sălbăticit ca o fiară turbată, a scos junghierul şi i-a tăiat capul omului lui Dumnezeu. Creştinii au luat în taină trupul Mucenicului Ermie şi 1-au îngropat cu cinste. Sfintele lui moaşte vindecă minunat pe toţi bolnavii de toate bolile lor grele şi de toate nenorocirile. Sfîntul Ermie a luat mucenicia la anul 166, în timpul domniei împăratului Antonin.

• Pomenirea Sfântului Mucenic Filosofus

Acest mucenic al lui Hristos s-a născut în apropiere de cetatea Alexandriei. În timpul prigoanelor împotriva creştinilor, Sfîntul Filosofus nu a voit să se lepede de Hristos Domnul înaintea dregătorilor lumeşti şi ai judecătorilor. Pentru aceasta, păgînii 1-au supus pe mucenic unor torturi sălbatice. După ce 1-au schingiuit în nenumărate feluri, ei 1-au mai şi legat de mîini şi de picioare de un pat moale şi au adus acolo o desfrînată care să-1 incite la păcat. Cînd Sfîntul Filosofus a simţit ridicîndu-se în el patima stîrnită de atingerile desfrînatei, el şi-a muşcat atît puternic limba cu dinţii încît şi-a tăiat-o, şi apoi a scuipat-o cu putere în figura desfrînatei. Astfel patima lui a pierit, iar desfrînata schimonosită de spaimă a fugit de acolo degrabă. El după aceea a fost omorît prin tăierea capului, cam pe la anul 252, pe cînd era un om încă tînăr, şi s-a strămutat la locaşurile cele cereşti ale împărăţiei veşnicei tinereţi

Sursa: http://sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com/

Leave a reply

required

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.