Mieluşeaua Ta, Iisuse, Fotini, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă rastignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Troparul Sfintei Muceniţe Fotini, Samarineanca – gl. al 4-lea.

Creştin ortodocşii o prăznuiesc, an de an, la 13/26 februarie, pe Sfânta Muceniţă Fotini, samarineanca. Din Sfânta Scriptură aflăm că în vremea propovăduirii Sale, umblând prin locurile Palestinei, Mântuitorul Iisus Hristos a ajuns şi la o cetate a Samariei, numită Sihar.

Părintele arhimandrit Cleopa spunea, într-una dintre predicile la duminica samarinencii, că, în vremea aceea, “toţi locuitorii din provincia Samaria făceau parte dintr-un fel de sectă a Vechiului Testament, separându-se de templul din Ierusalim şi respectând numai primele cinci cărţi ale lui Moise. De aceea, între iudei şi samarineni era o veche duşmănie, încât nici nu vorbeau unii cu alţii”.

În aceste locuri se afla şi fântâna lui Iacov. Ostenit de călătorie, Mântuitorul S-a aşezat lângă fântână, pentru a se odihni. “(…) era ca la al şaselea ceas. Atunci a venit o femeie din Samaria să scoată apă. Iisus i-a zis: «Dă-Mi să beau!» Că ucenicii Săi se duseseră în cetate să cumpere merinde. Femeia samarineancă I-a zis: «Cum!, tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă…?» – Pentru că Iudeii nu au amestec cu Samarinenii –. Iisus i-a răspuns, zicând: «Dacă ai fi cunoscut darul Lui Dumnezeu şi Cine este Cel care-ţi zice: Dă-Mi să beau!, tu ai fi cerut de la El, şi El ţi-ar fi dat apă vie». Femeia I-a zis: «Doamne, nici găleată nu ai, iar fântâna este adâncă; de unde dar ai apa cea vie? Eşti tu cumva mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat această fântână, şi el însuşi a băut din ea, ca şi fiii lui şi turmele lui?» Iisus, răspunzând, i-a zis: «Tot cel ce va bea din apa aceasta iarăşi va înseta; dar cel ce va bea din apa pe care Eu i-o voi da nu va mai înseta în veac, că apa pe care i-o voi da Eu se va face într’însul izvor de apă săltătoare spre viaţă veşnică». Femeia I-a zis: «Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez, nici să mai vin aici să scot»“. (Ioan 4, 6-15).

Mai târziu, femeia samarineancă a călăuzit numeroşi păgâni spre “izvorul de apă vie”. Aşa cum citim în volumul “Vieţile Sfinţilor de peste tot anul”, predicând cuvântul Evangheliei, împreună cu fiii ei, i-a determinat pe mulţi să creadă cu tărie în Hristos.

Pe vremea lui Neron, imparatul Romei, s-a pornit prigoana mare impotriva crestinilor. Caci dupa ce sfintii apostoli Petru si Pavel au patimit mucenicia, cautau si pe ucenicii lor sa-i piarda. Atunci, sfanta Fotini, aflandu-se cu Iosi, fiul ei, in cetatea Cartaginei, in Africa, propovaduia acolo Evanghelia lui Hristos, cu indrazneala. Iar Victor, fiul ei cel mai mare in varsta, facand vitejii mari in razboiul cu avarii, care se ridicasera cu oaste asupra romanilor, a fost facut general de catre imparat si a fost trimis, dupa aceea, in Italia, ca sa chinuiasca pe toti crestinii ce se aflau acolo. Atunci ducele Sebastian, care era in Roma, auzind de el si chemandu-l la sine, i-a zis: stiu bine, generale, ca esti crestin, si mai stiu ca maica ta impreuna cu Iosi, fratele tau, urmau lui Petru. Dar ceea ce ti-a poruncit imparatul cauta sa faci cu toata nevointa, ca sa nu-ti primejduiesti viata. Atunci Victor i-a zis: eu vreau sa fac voia cerescului si nemuritorului Imparat; cat priveste insa porunca imparatului Neron, ca sa chinuiesc pe crestini, nici macar nu pot sa aud un lucru ca acesta. Atunci ducele ii zise: te sfatuiesc, Victore, ca pe un bun prieten, ca de vei sedea la judecata si vei cerceta pe cei ce se cunosc ca sunt crestini si-i vei chinui, vei plini si voia imparatului si vei dobandi si averile crestinilor. Dar trimite stiri maicii tale si fratelui tau sa nu-si mai arate pe fata invataturile lor, invatand pe elini, ca sa se lepede de credinta parinteasca, pentru ca sa nu cazi si tu in nevoie pana in cele din urma; ci sa va pastrati credinta in Hristos, precum voiti. Victor insa i-a zis: departe de la mine sa fac una ca aceasta si sa chinuiesc vreun crestin, sau sa iau ceva de la dansul, sau sa sfatuiesc, cum zici tu, pe mama mea sau pe fratele meu ca sa nu propovaduiasca pe Hristos Dumnezeu; ci inca mai vartos si eu propovaduitor al lui Hristos sunt si voi fi, ca si ei si suntem gata sa primim orice rau ce ni se va intampla. Atunci ducele zise: eu, frate, te sfatuiesc ceea ce iti este de folos, iar tu vei vedea ce vei face. Acestea zicand ducele, indata a orbit si a cazut jos, din pricina unei dureri neasteptate si crude a ochilor si a ramas fara glas. Ridicandu-l de la pamant, cei ce se aflau acolo, l-au asezat pe un pat, si a zacut trei zile nevorbind nimic. Apoi, dupa trei zile, a strigat cu glas mare, zicand: unul este Dumnezeu: Cel al crestinilor! Si Victor intrand la dansul i-a zis: cum de te-ai schimbat asa, indata? Iar el i-a zis: ma cheama Hristos, dulcele meu Victor! Si indata catehizandu-l si invatandu-l, l-a botezat si dupa ce a iesit din apa, indata a vazut si a slavit pe Dumnezeu. Vazand multimea aceasta minune s-a infricosat ca nu cumva sa pateasca si ei asemenea, de nu vor crede si au venit catre Victor de s-au botezat.

Dupa aceasta a ajuns la urechile imparatului Neron, ca Victor, generalul Italiei si Sebastian ducele cetatii propovaduiesc invatatura lui Petru si a lui Pavel si a celorlalti apostoli si ca aduc pe toti la Hristos. Inca si ca mama generalului, Fotini, cu Iosi fiul ei, trimisi fiind la Cartagina, faceau si ei asemenea. Imparatul, fierband de manie, a trimis slujitori in Italia sa aduca pe crestinii de acolo, barbati si femei, la Roma. Atunci Domnul s-a aratat acestor crestini zicandu-le: „Veniti catre Mine toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi. Nimic sa nu va temeti, ca Eu sunt cu voi si Neron cu ai lui va fi biruit”. Iar catre Victor, a zis: „De acum Fotin va fi numele tau, caci multi luminandu-se prin tine, vor veni la Mine; iar cuvantul tau va intari pe Sebastian spre marturisire; si fericit va fi cel ce se va nevoi pana la sfarsit”. Acestea zicand Hristos Domnul, S-a suit la cer.

Si au fost descoperite si sfintei Fotini toate cele ce erau sa i se intample mai tarziu. Purcezand ea de la Cartagina cu multime de crestini, a ajuns la Roma cea mare. Si s-a tulburat toata cetatea, zicand: cine este aceasta, care a venit cu atata multime? Dar ea, cu indrazneala, marturisea pe Hristos. Atunci a fost prins de catre soldati si Fotin fiul ei, impreuna cu Sebastian ducele. Iar sfanta mergand mai inainte de dansii, s-a infatisat lui Neron, cu Iosi si cu cei ce erau cu dansa. Si Neron i-a zis: pentru ce ati venit la noi? Iar sfanta i-a spus; pentru ca sa te invatam, sa te inchini lui Hristos. Dupa aceia cei ce se gaseau de fata au adaugat: Sebastian ducele si Victor generalul, cei ce tagaduiesc credinta in zeii vostri au venit din Italia la Roma. Si imparatul a poruncit sa-i aduca, si venind ei inauntru, la imparat, acesta le-a zis:ce aud despre voi? Si sfintii i-au raspuns: cate ai auzit despre noi, imparate, toate sunt adevarate. Iar el privind cu cautatura salbatica asupra sfintilor, le-a zis: va lepadati de Hristos, sau voiti mai degraba sa pieriti intr-un chip cat se poate de groaznic? Dar sfintii, ridicand ochii spre cer, au zis: O, Hristoase, Imparate al cerului, sa nu se intample niciodata una ca aceasta, ca sa ne despartim de credinta si dragostea pe care o avem catre Tine!. Apoi imparatul a intrebat, iarasi, pe sfinti: care este numele vostru? Iar sfanta i-a zis: eu am fost numita Fotini de Iisus Hristos, Dumnezeul meu; iar surorile mele: cea de a doua, care s-a nascut dupa mine, se numeste Anatoli; a treia, Foto; a patra, Fotida; a cincea, Paraschevi; si a sasea, Chiriachi. Iar fiii mei acestia: cel dintai se numeste Victor, care a fost numit mai pe urma de Domnul meu Iisus Hristos, Fotin; iar al doilea, care este cu mine, Iosi. Atunci Neron a zis: cu totii v-ati inteles intre voi sa va supuneti la chinuri si sa muriti pentru Nazarinean? Si sfanta a zis: da, toti pentru Dansul, cu veselie si cu bucurie, vom muri. Atunci imparatul a poruncit sa fie supusi toti sfintii la cele mai grele chinuri, pana ce vor inceta sa mai creada in Hristos. Insa cu ajutorul lui Dumnezeu, sfintii au indurat toate felurile de chinuri, marturisind cu tarie ca Hristos este Dumnezeu. Aceasta a facut ca multi dintre chinuitori si dintre pagani care erau de fata sa creada in Dumnezeul crestinilor si sa marturiseasca pe Hristos Dumnezeu adevarat. Din pricina aceasta au fost si ei supusi la chinuri si ucisi fiind au primit cununa muceniciei dimpreuna cu sfanta Fotini si cu toti sfintii care erau impreuna cu ea.

FOTINIA (fem.) – nume afectiv cu implicaţie devoţională creştină, corespunde numelui personal grecesc Photeiné, un derivat de la substantivul grecesc phos, photos, „lumină”. Numele personal este corelat şi cu adjectivul photeinos, „strălucitor, luminos”, fie este considerat un derivat cu sufixul -inos de la Phota, numele grecesc al sărbătorii Botezului Domnului (Boboteaza).

  • Nume calendaristic creştin.
  • Intermediar slav şi neogrecesc: Svetlana
  • Forme vechi atestate la noi: Fota, Fotea, Fotie şi fem. Fotina, Fotinia, Fotinica, Luminiţa.

Leave a reply

required