„Pe vremea in care staretul Antonie conducea noul Schit al manastirii noastre, printre fratii din obste se afla si un monah cu o buna asezare calugareasca, dar care suferea de o patima bolnavicioasa, din pricina lipsei de odihna noaptea, din a carei cauza adesea nu venea la slujba de dimineata a obstii. In schit, ca si in manastire, Utrenia se canta la ora unu sau doua dimineata. Cu trecerea timpului, acest obicei a prins radacini intr-atat in calugarul nostru, incat a incetat cu totul sa se mai trezeasa la Utrenie. In acelasi timp, insa, ranile picioarelor parintelui Antonie s-au adancit atat, ca nici nu putea sa-si mai incalte ghetele, si de aceea nu mai venea la slujbele de obste, implinindu-si pravila de rugaciune la chilie.

Se pare ca acest calugar, ca indreptatire pentru nepasarea sa, sau poate din cauza vrajmasiei demonilor (cine stie?), s-a indaratnicit pana acolo in neascultarea lui incat, atunci cand monahul pus sa ii trezeasca pe frati venea sa il cheme la Utrenie din parte staretului, el nici nu raspundea. Acest lucru s-a adus la cunostinta batanului care, buneinteles, nu a sovait sa il cerceteze pe pacatos.

– Ce faci, sari peste Utrenie?, il intreaba mai-marele Schitului.

– Iarta-mi neputinta, batiuska, pentru Dumnezeu, ii raspunse monahul. Dar, va spun drept, nu ma pot destepta atat de devreme. As face orice, m-as stradui cu toata ravna sa ma indrept, dar asta e peste puterile mele. oare chiar I-ar placea lui Dumnezeu ca, ascultandu-va, sa duc o ascultare peste puterile mele, cartind si, purtand-o, a doua zi sa nu mai fiu bun de nimic?

Parintele Antonie l-a indemnat pe fratele indaratnic cu toata dragostea si puterea sa de convingere, l-a rugat, l-a implorat si a incercat sa ii dovedeasca faptul ca neascultarea intr-un singur lucru face zadarnica orice alta indreptare in altele. Numai ca monahul nostru nu se lasa convins nici daca ar fi trebuit sa paraseasca Schitul pentru totdeauna. In ce fel l-a facut staretul sa inteleaga? Calugarul cu pricina continua sa se duca sa-l trezeasca, dar monahul nostru continua sa doarma la Utrenie, pana cand s-a intamplat un anumit lucru care a frant indaratnicia inimii lui impietrite. Intr-o zi se slujea Utrenia si staretul insusi era de fata. Slujba s-a terminat, fratii au iesit din biserica, iar in urma lor a iesit staretul. Nu s-a dus la chilia sa, se indrepta direct spre chilia acelui calugar. Se apropie de usa, rosti o rugaciune si intra. Monahul, vazandu-l pe mai marele schitului, sari din pat speriat, dar parintele Antonie, in mantie, cazu in genunchi in fata lui:

„Frate, fratele meu care te pierzi, sunt raspunzator pentru tine, pentru sufletul tau, in fata Domnului. Pentru ca nu ai venit tu la sfanta ascultare, atunci am venit eu dupa tine. Fie-ti mila, frate, de tine insuti si de mine, pacatosul!”

Vorbea la picioarele ucenicului sau. Plangea, iar sub mantia lui era o balta de sange. Sangele ii cursese din ranile deschise, in ciubote, cat statuse in picioare, iar cand s-a plecat la pamant in fata fratelui sau, a curs tot, ca dintr-o galeata. Asa l-a mantuit marele barbat pe fratele sau mai slab”.

Ierom. Clement Sederholm, Staretul Antonie de la Optina, Editura Bunavestire, Bacau, 1998

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.