Sfîntul Terapont a fost monah şi s-a învrednicit de rînduiala episcopiei în Ostrovul Ciprului. El şi-a săvîrşit nevoinţa pătimirii şi a luat de la Hristos Domnul cununa muceniciei, pe vremea cînd Biserica era prădată de cei fărădelege. Mai întîi sfintele lui moaşte se odihneau în Cipru, după aceea au fost aduse în Constantinopol în acest fel: cînd agarenii, cu voia lui Dumnezeu, au pustiit şi robit cu război toate părţile Răsăritului, luîndu-le în stăpînirea lor pentru păcatele noastre, atunci se apropiase şi de ostrovul Ciprului, vrînd să-i facă şi lui ca şi celorlalte.

Deci, sfîntul s-a arătat eclesiarhului bisericii sale, zicîndu-i: „Scoală-te degrabă şi ia moaştele mele şi du-le în cetatea lui Constantin, de vreme ce vrăjmaşii Crucii lui Hristos vor să năvălească asupra ostrovului şi voiesc să pustiiască acest loc. Spune aceasta la toţi dreptcredincioşii, ca să iasă de aici înainte de năvălirea agarenilor”. Această arătare şi poruncă a sfîntului, dacă a spus-o eclesiarhul celor dreptcredincioşi, îndată s-au gătit de călătorie pe apă şi, luînd o raclă nouă, a pus în ea moaştele sfinţitului mucenic; deci, luîndu-le cu ei, s-au urcat în corabie şi au plecat. Dar, pe cînd erau ei în largul mării, mergînd către Constantinopole, s-a ridicat o furtună pe mare, încît toţi, temîndu-se, se primejduiau de înecare. Atunci, îndată a început a ieşi din racla sfîntului ca un nor subţirel, o mireasmă plăcută, încît a umplut cu miros corabia, iar marea s-a revărsat ca la trei stadii. Din acea minunată şi bună mireasmă s-a liniştit furtuna mării.

Eclesiarhul, fiind legat cu mai fierbinte dragoste către sfîntul, pe cînd păzea sicriul lui, a auzit un glas din sicriu, chemîndu-l pe nume. Toţi au auzit aceeaşi, cum Sfîntul Terapont a chemat pe nume pe păzitorul moaştelor sale. Deci, din această pricină înspăimîntîndu-se, toţi s-au apropiat de sicriu vrînd să vadă moaştele sfîntului; dar, privind în sicriu, au văzut nişte mir cu bun miros, izvorînd ca un rîu din cinstitele lui moaşte, astfel că sicriul era plin de mir, încît se revărsa afară. Deci, cei ce erau în corabie, puneau în vase de sticlă mir de acela şi cu credinţă se ungeau din el, pentru tămăduirea sufletelor şi a trupurilor lor.

Ajungînd în cetatea lui Constantin, a pus acele moaşte izvorîtoare de mir în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe vremea împărăţiei lui Nichifor. După cîtăva vreme, pentru minunile ce se făceau de cinstitele lui moaşte, s-a zidit o biserică deosebită, în numele Sfîntului Mucenic Terapont şi acolo au fost puse moaştele lui. Din multele minuni ce s-au făcut de sfintele lui moaşte, puţine s-au dat scrierii; iar acelea care s-au scris, s-au făcut astfel:

Un bărbat, anume Florin, de neam italian, era muncit de un legheon de duhuri necurate. Acela s-a izbăvit de muncirea diavolească la moaştele Mucenicului Terapont, întorcîndu-se sănătos la casa sa. Acela povestea, că a văzut fum subţire ieşind din racla mucenicului, fum ce mirosea foarte plăcut. Acea bună mirosire nesuferind ighemonul cel diavolesc, a fugit în goană ca de o bătaie.

Un alt bărbat, anume Anastasie, cetăţean al Bitiniei, avea de mulţi ani o mînă uscată care atîrna moartă din umăr. Acela, mergînd la biserica Sfîntului Terapont, în care se aflau moaştele lui, a cîştigat tămăduire pe cînd se cînta Vecernia Botezului Domnului, de vreme ce mîna lui s-a întins şi s-a făcut sănătoasă ca şi cealaltă. El a luat înaintea tuturor, cu mîna cea tămăduită, un vas, în care urma să se facă aghiasmă, şi l-a umplut cu apă. Toţi cei ce au văzut aceea, au preamărit pe Dumnezeu, Cel preamărit în sfîntul Său, Terapont.

Un alt bărbat, anume Gheorghe, în rînduiala ostăşească, din lucrarea diavolească avea faţa întoarsă înapoi şi avea un ochi orb. Acela, rugîndu-se la mormîntul mucenicului, a cîştigat grabnică tămăduire, pentru că faţa lui s-a îndreptat şi a văzut cu ochiul, pentru care a dat mulţumire doctorului celui fără de arginţi.

Un slăbănog oarecare, anume Teodor, a fost adus în biserica mucenicului. Aceluia i s-a arătat sfîntul în vis, dîndu-i pîine şi vin în pahar, iar el, luîndu-le din mîna sfîntului, îndată s-a deşteptat şi a simţit în sine putere şi sănătate desăvîrşită; deci, s-a sculat sănătos din pat, slăvind pe Hristos şi pe mucenicul lui, zicînd: „O, părinte Teraponte, cît îţi este de lesne a tămădui toate bolile!”

La moaştele Sfîntului Terapont a fost adusă o copilă mică, ale cărei picioare erau lipite, încă din pîntecele maicii sale, iar călcîiele îi erau întoarse înapoi şi crescute în dosul lor. Deci, părinţii, făcînd rugăciune cu lacrimi la moaştele sfîntului, îndată s-au îndreptat picioarele copilei, după obişnuita rînduială, a firii omeneşti, de vreme ce s-au întins şi s-au dezlegat spre umblarea cea cuviincioasă. Astfel, copila a ajuns la creşterea cea desăvîrşită, umblînd şi slăvind pe Dumnezeu.

O femeie oarecare, cu numele Maria, s-a îmbolnăvit de o boală grea, care se numeşte cancer. Deci, zăcînd foarte mult şi deznădăjduindu-se de sănătatea sa, a alergat cu umilite rugăciuni la Sfîntul şi a luat grabnică şi desăvîrşită tămăduire cu rugăciunile lui.

Altei femei, curgîndu-i sînge de şapte ani, a alergat cu credinţă la Sfîntul Terapont şi, îndată ce s-a atins numai de falca lui, s-a oprit curgerea sîngelui ei şi s-a întors sănătoasă la casa sa.

Iarăşi, altă femeie, pătimind de idropică şi alergînd la sfîntul, a văzut în vis pe sfîntul mucenic, ungînd trupul ei cu nişte amestecături. Deşteptîndu-se din somn şi-a văzut umflătura trupului său trasă înapoi şi, curgînd mult puroi, s-a făcut sănătoasă.

Un ostaş din cetele armeneşti, anume Ştefan, era cu trupul jumătate uscat şi gîrbovit la pămînt; asemenea şi un alt ostaş, anume Teodor, fiind cuprins de aceeaşi boală, amîndoi alergară cu rugăciuni şi cu credinţă la moaştele sfinţitului mucenic şi au dobîndit grabnică tămăduire. După aceştia, venind un lepros la mormîntul sfîntului, s-a curăţat de lepră, cu rugăciunile aceluia; deci, plecînd sănătos, a dat mulţumire lui Dumnezeu.

Un scolastic, avînd sub sînul său o vătămare de boală mare, venind la mormîntul sfîntului şi, rugîndu-se, a adormit. El a văzut pe sfîntul în vis, punînd un plasture pe vătămarea lui şi, deşteptîndu-se, a simţit uşurare de boala lui; iar după o zi, rana lui s-a tămăduit desăvîrşit şi s-a dus sănătos, lăudînd pe Dumnezeu. Foarte multe neputinţe şi boli se tămăduiau prin ungerea mirului ce ieşea din cinstitele moaşte ale Sfîntului Terapont. Diavolii se goneau din oameni, iar cei ce mureau, erau întorşi de la porţile morţii, cu rugăciunile Sfîntului Mucenic Terapont şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava în veci. Amin.

Leave a reply

required