Dacă la orice treaptă pierdem viziunea sărăciei noastre şi ne îmbătăm de ce avem, acolo ne-am oprit, şi oprindu-ne, şi de acolo cădem şi se va lua de la noi şi ceea ce încă nu avem şi ceea ce credem că avem. (Pr. Rafail Noica)
În Duminica a XXVI-a după Rusalii, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Suruceni a fost oficiată de slujitorii așezământului monahal în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși.
Evanghelia acestei Duminici ne vorbește despre întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu un tânăr bogat, care întreabă, ce ar trebui să facă ca să aibă viaţă veşnică?
O întrebare esențială la care trebuie să răspundă fiecare dintre noi. La întrebarea tânărului bogat, Mântuitorul răspunde: „Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie.” Tânărul „pleacă întristat”, nefiind în stare să renunțe la averile sale. Însă nu e cazul să ne înșelăm, crezând că nu ne paște aceeași primejdie. Problema bogăției nu e atât în cantitatea bunurilor, cât în dependența față de ele.
„Cine este astăzi bogatul din pericopa evanghelică? Acela care este dependent de el însuși și de cele ale sinelui său. Care se străduiește să dobândească putere prin mijloace omenești astfel încât să anuleze persoana lui Hristos. Se poate ca bogăția să nu fie averea materială. Poate să fie virtutea. Poate să fie ideologia. Poate să fie opinia. Poate să fie un narcisism care caută necontenit confirmarea lui în conflictele cotidiene de prietenie sau conjugale. Toate acestea sunt „averea noastră”, pe care nu avem curajul să o lăsăm, să o vindem și să-i urmăm lui Hristos”, ne spune părintele Varnava Iankos.
Mântuitorul Iisus Hristos ne spune: “Am venit ca ei să poată avea viaţă şi încă din belşug“, iată adevărată bogăție! Tâlcuind acest verset, IPS Hierotheos Vlachos susține: „Belşugul la care se referă Hristos reprezintă nu numai faptul de a fi şi de a trăi împreună, ci şi faptul că El ne-a făcut fraţi şi moştenitori ai împărăţiei. Pentru a se bucura de acest belşug de viaţă, omul trebuie să renunţe la tot ceea ce îi stă în calea obţinerii lui, adică la bogăţie, viaţă uşoară, slavă deşartă, la toate lucrurile trecătoare, precum şi la orice patimă rea şi urâtă a sufletului şi a trupului, la toată mizeria adunată în vremea visărilor, la tot ceea ce a auzit, văzut sau vorbit şi care pot dăuna sufletului. De aceea, pocăinţa înseamnă întoarcerea minţii către Dumnezeu, ajungerea la adevărata viaţă prin pocăinţă.”
În cuvântul de învățătură, Părintele Laurențiu Ionașcă, clericul mănăstirii, a evidențiat că tot ce se lucrează în inima noastră și de care suntem atașați mai tare decât de Dumnezeu, ne despart de Împărăția Lui.
În cadrul slujbei, numeroşi credincioşi au primit împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, pentru a continua Postul Nașterii Domnului uniţi cu Hristos şi întăriţi în credinţă.
„Lucru cel mai de vârf al Scripturii se află în cuvintele: „Vrei să fii desăvârșit?” Restul e istorie, sfaturi, tactici, îndemnuri, legi.” (Sfântul Vasile cel Mare)