Fără credinţă în Dumnezeu, nici robia n-o poţi îndura şi nici libertatea n-o poţi menţine. (Sf. Nicolae Velimirovici)
În Duminica a XXV-a după Cincizecime, numeroși creștini s-au adunat la Mănăstirea Suruceni pentru a participa alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.
Evanghelia despre tămăduirea femeii gârbove, rânduită a se citi în această Duminică, ne descoperă importanța întâlnirii cu Hristos, Cel care ne ridică din starea de gârbovire, ne vindecă și ne prezintă ţinta noastră finală, Împărăţia cerurilor.
Femeia aceasta se asemănă nouă, celor gârboviți de grija zilei de mâine și de nenorocitul duh al indiferenței față de mântuirea sufletului, care ar trebui să fie scopul vieții noastre.
„Dacă ai crede într-o viaţă fară de sfârşit atunci ai fi gata să sacrifici totul: şi munca şi averea ta, şi odihna şi sănătatea, şi însăşi viaţa. Tu însă vieţuieşti în nepăsare: omori vremea în zadar, îţi cheltui averea pe nimicuri, petreci în desfătări, nu te gândeşti la mânia viitoare şi de neînlăturat a lui Dumnezeu; nu-ţi răscumperi prin nimic păcatele tale cele fără de număr; nu arăţi pocăinţă sinceră. Adu-ţi aminte mai des, omule, de veşnicie; nu uita că tot ce este aici e putreziciune,” ne spune Sfântul Ioan de Kronstadt.
Mântuitorul Hristos o numește pe femeia vindecată „fiică a lui Avraam”, un adevărat exemplu a unei credinţe trăite, verificate în timp, în necazurile şi greutăţile vieţii. Cine este fiu sau fiică a lui Avraam crede şi nădăjduiește în Domnul și atunci când, potrivit judecăţii omeneşti, nu se mai întrevede nici o nădejde. Prin credinţă puternică, prin rugăciune smerită, prin osteneala venirii la sinagogă, această „fiică a lui Avraam” a știut să facă față încercării la care a fost supusă timp de optsprezece ani.
Spre o astfel de credință ne îndeamnă Arim. Zaharia Zaharou: „Nimeni din cei ce s-au dăruit pe sine cu credinţă lui Dumnezeu nu va rămâne necercat. Fiecare va fi pus la încercare în chip diferit, uneori foarte aspru. Unii pot ajunge chiar şi în pragul morţii; dar, dacă în clipa aceea încercăm să ramânem neclintiţi, dând slavă şi mulţumită Domnului, atunci și credinţa noastră, la fel ca cea a lui Avraam, va fi mai tare decât moartea, fiindcă ea biruieşte nu numai lumea, ci şi moartea însăşi. Iată de ce este atât de important să înţelegem credinţa ca „nădejde mai presus de orice nădejde”.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Mihail Costandache a vorbit despre smerenia și răbdarea cu care-și purta crucea femeia gârbovă. Chiar dacă nu i-a cerut nimic Mântuitorului, El însuși s-a apropiat de ea și a vindecat-o. „Întotdeauna Hristos are inițiativa vindecării omului, chiar și atunci când acesta nu se așteaptă la nimic și nu mai cere tămăduirea sa. Dumnezeu alege locul și timpul pentru ca să ne vindece de boală, de suferință și de alte nenorociri”, a menționat părintele.
Mulțime de credincioși, „cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste”, s-au apropiat pentru a primi Sfânta Taină a Împărtășaniei.