Am găsit mănăstirea Suruceni bogată duhovnicește, frumoasă, plină de viață și culoare ca toamna de afară, străjuită de rugăciunile și ocrotirea duhovnicească a Sfântului Ierarh Dionisie, Episcopul Cetății Albe-Ismail, canonizarea căruia va fi proclamată la sfârșitul acestei luni cu prilejul sărbătorii Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, de Hramul Catedralei Patriarhale din București, în 27 octombrie 2019, după Sfânta Liturghie oficiată de Patriarhul Daniel împreună cu mai mulți membri ai Sfântului Sinod ai Bisericii Ortodoxe Române.

De prezența duhovnicească și urmele rodnicii activități a Sfântului Ierarh Dionisie la Suruceni ne mărturisesc chiar și bătrânii și falnicii tei și brazi ai mănăstirii, sub care s-a odihnit și recules cândva și vrednicul Stareț, toate fremătând la dragostea lui Dumnezeu.

„Un suflet care îl are pe Dumnezeu și pe casnicii Săi, nu este pustiu, și nici singur.”

De fiecare dată când mergem la Suruceni ne încărcăm de har prin întâlnirea cu sfinții ocrotitori ai acestor locașuri de pe teritoriul mănăstirii, prezenți prin Sfintele lor Moaște, odoare de preț ale mănăstirii, ceea ce o face să fie unică între mănăstirile din țara noastră, având această mare bogăție – ceata sfinților lui Dumnezeu.

Mănăstirea Suruceni ne oferă tuturor binecuvântatul prilej de a ne închina la Racla cu 55 părticele din moaştele Sfinţilor și o părticică de lemn din Crucea Mântuitorului, Capul Sfintei Cuvioase Singlitichia, Racla cu fragment din mâna Sf. Mare Mucenic Pantelimon, Racla cu mâna Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodești, Părticele din moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion, Părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, Părticele ale Sfinților din catacombele romane, și altele.

„Mănăstirea Suruceni – grădina frumoasă și plină de tihnă a Sfântului Dionisie – loc de reculegere pentru mulțime de pelerini.”

Fiecare călugăr e un înger pe pământ, înger în trup care ne mărturisește despre lumea cea cerească. Evlavia monahilor înaintași care s-au nevoit în această mănăstire, dar și cea a măicuțelor de astăzi, a făcut din mănăstirea Suruceni să aibă un nume și un renume. Nume dat de istorie și un renume pe care i-l dau viețuitoarele de astăzi – așezare monahală de rezonanță istorică căutată de mulțime de pelerini de pretutindeni. Acest lucru se datorează harului și binecuvântării pe care le au monahii pentru cinul îngeresc pe care l-au primit. Anume această părticică de dumnezeire și iubire încearcă s-o transmită măicuțele fiecărui închinător al mănăstirii, făcându-le pe toate să vibreze de iubire…

Text: Serghei CRUDU, teolog

Foto credit: Preot Mihail BORTĂ

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.