„Când ai bogăție, cugetă cum vei îndura cu vrednicie sărăcia. Când ești fericit, cugetă cum vei îndura cu vrednicie nefericirea. Când te laudă oamenii, cugetă cum vei îndura cu vrednicie defăimările lor. Iar în toată viața cugetă cum vei muri cu vrednicie.” (Sfântul Nicolae Velimirovici)

Duminica a XXIV-a după Rusalii, cea a bogatului căruia i-a rodit țarina, a adunat la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, numeroși creștini pentru a se ruga alături de obștea monahală la Sfânta Liturghie, oficiată de slujitorii așezământului monahal.

Sfânta Evanghelie din această duminică ne prezintă chipul unui bogat lacom și nemulţumitor, ajuns într-o stare de robie a sufletului, printr-un ataşament excesiv de bunurile materiale.

„Scopul pe care-l dăm vieţii ne pătrunde în toate activităţile. Dacă, de exemplu, căutăm mai întâi să câştigăm bani, tot ceea ce facem decurge din aceasta. Munca, poziţia socială n-ar trebui să aibă nici o importanţă în relaţiile dintre persoane. Cel care-L iubeşte mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă mai mult, cel care se străduieşte mai mult să păzească poruncile lui Dumnezeu, acela va fi mai aproape de Domnul. Aceasta este important. Totul, în viaţa noastră, are un sens spiritual. Să căutăm, deci, mai întâi, felul în care putem munci păstrând inima noastră, duhul nostru, mintea noastră în Dumnezeu. În viaţă nimic nu este banal, mic, nesemnificativ. Progresul nostru duhovnicesc depinde, în primul rând, de atitudinea noastră”, ne spune Sfântul Sofronie Saharov.

Cât de mult se înşală oamenii, căutând fericirea departe de ei înşişi, în bogăţie şi în cinste, în desfătări și bucurii trecătoare, în deşertăciunile acestei lumi.  

Plinătatea vieții unui om n-o reprezintă averile sale, ci îmbogățirea în Dumnezeu, dar puțini dintre semenii noștri conștientizează acest adevăr. 

„Pentru îmbogăţirea materială ne străduim din răsputeri, dar cu Dumnezeu nu ne îmbogăţim, ci sărăcim. Unii au mulţi, mulţi bani şi feluri de avuţii, dar pe Dumnezeu nu-L au deloc în inimă. În schimb, zavistie faţă de bunul, faţă de avutul altuia avem cu carul, dar nu avem bunăvoire. Domnul Se dă pe Sine Însuşi ţie spre moştenire, omule, dă toată fiinţa Sa dumnezeiască şi omenească, preacurată, nestricăcioasă, nemuritoare, atotdreaptă, atotfericită, preaînţeleaptă. Pentru ce nu primeşti această bogăţie nesecată, netăinuită, pentru ce fugi de ea, alergând după cele stricăcioase, după pulbere, după băşici de săpun ce pier? Pentru ce te încarci singur cu lanţuri crude? Vino-ţi în fire, dezmeticește-te, trezește-te!”, ne îndeamnă Sfântul Ioan de Kronstadt.

Bogăției pământești Scriptura îi opune o altă bo­găție, adevărata bogăție. „Toate sunt ale voastre” (I Cor 3, 21), ne spune Sfântul Apostol Pavel.  Avem totul dacă‑L avem pe Hristos, întru El să ne îmbogățim.

În cuvântul rostit la finalul Sfintei Liturghii, părintele Victor Ceresău a tâlcuit fragmentul evanghelic, menționând că nu bogăția este rea în sine, ci întrebuințarea ei fără discernământ. Dumnezeu ne oferă numeroase daruri, dar vrea să ne vadă dăruind la rândul nostru, asemănându-ne, astfel, cu El Însuși. Doar astfel putem de­ve­ni vrednici de a primi bogăţia cea ade­văra­tă, viața veșnică cu Dumnezeu.

Această prezentare necesită JavaScript.

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.