Fericit este omul care nu se mânie degrab şi nu primeşte mânia. Cel ce nu este stăpânit de duhul iuţimii, nu supără pe Duhul Sfânt. Un om blând ca acesta, de toţi se slăveşte, de îngeri se laudă şi este iubit de Hristos. Trupul şi sufletul acestuia, totdeauna este sănătos. Iar cel ce este stăpânit de duhul iuţimii, se mânie de multe ori pentru nimic şi-şi ucide sufletul său.

Precum dragostea este mai înaltă decât faptele bune, aşa şi ura de fraţi este mai grea decât toate păcatele, căci cel ce urăşte pe fratele său rămâne în moarte. Atât cel ce opreşte plata aproapelui, cât şi cel ce urăşte pe fratele său se vor osândi în chinuri cu ucigaşii.

Când vei păcătui, să nu aştepţi osândirea şi mustrarea de la altul, ci mai înainte de a te osândi şi certa altul, căieşte-te singur de cele făcute de tine şi nu te ruşina să le mărturiseşti la duhovnic. Ai săvârşit cele de ruşine şi nu te-ai ruşinat, acum de mărturisire, care te îndreaptă, de ce te ruşinezi? Spune-ţi aici păcatele ca să nu le spui nevrând dincolo. Că mărturisirea păcatelor înseamnă iertarea şi ştergerea lor. Zi gândului tău că dacă acum nu se va mărturisi, dincolo, în mijlocul priveliştei a toată lumea, toate le vei mărturisi. Să nu fie ruşine mărturisirea păcatelor, ci dreptate şi faptă bună.

Să plângem aici pentru păcatele noastre, ca prin această jertfă să plăcem lui Dumnezeu. Cu apa aceasta adăpându-se, omul aduce roade. Cu această apă ţărâna se spală, focul se stinge, întunericul se luminează, legăturile se dezleagă, cei rătăciţi se întorc şi toţi se mântuiesc. Cu aceste lacrimi şi Petru şi-a spălat păcatele făcute, că, ieşind afară, a plâns cu amar.

Sfântul Cuvios Efrem Sirul, Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, p. 67

Leave a reply

required