Dar există draci? – întreabă unii. Nu sunt oare aceştia numai întruchipări ale răului din lume?
Biserica lui Hristos, întemeindu-se pe dumnezeiasca Descoperire (Iov 1,6; Marcu 1,23; Apocalipsa 20,10) şi pe cercarea Sfinţilor Părinţi, învaţă cu tărie că există demoni, numiţi si duhuri rele, draci. Asemenea îngerilor, duhurile rele sunt fiinţe duhovniceşti, nevăzute şi dăruite cu înţelegere, care s-au abătut de la bine din pricina relei întrebuinţări date voii slobode ce li s-a dăruit de Dumnezeu, punând, astfel, început răului în lume.
Cel ce crede în Dumnezeu, pe Care nu-L vede, se cade să creadă şi în lumea nevăzută, unde există şi îngerii şi diavolii, deoarece, chiar de sunt nevăzuţi, ei fiinţează.
Credinţa, acest minunat aparat dumnezeiesc, sădit întru noi în chip de neînţeles nouă, captează acestea aşa cum aparatul radio captează undele electromagnetice, cu neputinţă de prins fără ajutorul său, unde socotite ca inexistente înainte de inventarea radioului. Dar iată că „cele inexistente” s-au dovedit a exista! Acum știm cu toții că astfel de unde, ce ne înconjoară în chip nevăzut şi împânzesc pământul întreg, sunt cât se poate de adevărate!
Întocmai este si cu credinţa. Ea captează undele din lumea cealaltă şi ne convinge cu iscusinţă de existenţa îngerilor şi a diavolilor. Sfântul Apostol Pavel dă o definiţie clasică credinţei: „Credinţa este dovedirea lucrurilor celor nevăzute” (Evrei 11,1).
U
n tânăr i-a mărturisit schimonahului Zosima, vestit nevoitor Rus şi înţelept învăţător duhovnicesc din veacul al XlX-lea, că nu împărtăşeşte credinţa în existenţa diavolilor.
Iertaţi-mă, spuse el, dar nu cred în aşa mare măsură într-acele îngrozitoare arătări diavoleşti, despre care se scrie atât de mult în vieţile sfinţilor şi despre care am ascultat atâtea istorisiri. Ca să mă încredinţez personal de asta, am dorit să văd eu însumi pe înfricoşătorul şi scârbavnicul diavol. Pentru aceasta, m-am rugat mai cu seamă lui Dumnezeu, când m-am aşezat să dorm, şi nu m-am împrejmuit cu semnul Sfintei Cruci. Am stat întins mult timp, aşteptându-l, şi până la urmă am adormit, însă nici treaz, nici în vis, nu am văzut nimic îngrozitor.”
La aceste cuvinte, Părintele Zosima i-a răspuns: „Tocmai prin aceasta, că nu ţi s-a arătat, diavolul te-a întrecut în viclenie. Cugetă şi singur: ce folos ar fi avut el, dacă ţi se arăta? Doar ar fi tulburat şi ţi-ar fi speriat inima tânără. Atunci, în spaima ta, ai fi început să te rogi si să-L cauţi pe Dumnezeu, iar diavolul, biruit în felul acesta de un tânăr, ar fi fost ruşinat! Dar dacă nu ţi s-a arătat, mult a câştigat: prin întărirea îndoielii tale, el te-a călăuzit către necredinţa în existenţa lui. Pentru nimic altceva nu se osteneşte mai mult vrăjmaşul acesta, decât pentru ca pretutindenea să se ascundă. Căci el niciodată nu este primejdios în război deschis, ci cu războiul său nevăzut pierde pe mulţi!”

Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, pp. 10-11

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.