De la întemeierea lor, mănăstirile au fost și rămân a fi un veritabil nucleu de promovare a evlaviei şi a credinței. Și acest lucru este cel mai important pentru că menirea unei mănăstiri este ridicarea monahismului prin cultură și punerea lui în slujba bisericii și a neamului, este continuarea vieții monahale, în rugăciune și post, dar și alinare pentru cei sărmani și neputincioși – un centru de cultură spirituală și de educație creștinească.

Străvechea vatră monahală de la Suruceni – citatadelă a credinței strămoșești aflată în preajma Chişinăului, este o oază a credinței strămoșești atestată documentar de la anul 1785.

Loc de rugăciune, reculegere, pomenire, bună-rânduială şi viață monahală, Sfânta Mănăstire Suruceni este un perimetru în care îţi propui să revii, pentru a descoperi noi şi noi aspecte ale felului în care creştinismul se trăieşte şi se gândeşte…

Revii cu multă bucurie lăuntrică, ori de câte ori ai ocazia în această garnizoană duhovnicească pentru un dialog față către față cu Veșnicia; pentru o reculegere interioară și o revigorare sufletească prin atingerea de Sfintele Moaște ale Sf. Mare Mucenic Gheorghe, a Sf. Antipa de la Calapodești și a altor sfinți, părticele din Moaștele cărora se păstrează cu sfințenie în biserica Mănăstirii.

Fă-ţi inima ta mănăstire! Bate acolo toaca. Sună de priveghere, tămăiază şi te roagă (Sfântul Luca al Crimeei)

 Foto: Dumitru Digor, Mănăstirea Suruceni, 16.07.201

Leave a reply

required