Inima este centrul vieții și al sufletului nostru. Pentru aceea și Dumnezeu ne-o cere, zicând : ” Fiule, dă-Mi inima ta ! ” ( Pilde 23, 26 ) .

Iar Iov zice : „Nimic nu este mai adânc decat inima omului „. Sfântul Vasile cel Mare, în cartea sa Exaimeron, spune că” inima este rădăcina vieții ” .

Ea se zidește la toate fiintele intai si tot ea se preface in pamant, cel mai pe urma. Inteleptul Solomon zice: ” Cu toata strajuirea strajuieste inima ta, ca intr-insa sunt izvoarele viietii ” ( Pilde 4, 23 ) . Altfel, inima se face izvor al mortii, in loc de izvor al vietii. Dupa Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Damaschin, inima omului este centrul a patru puteri si anume: Inima este centrul tuturor puterilor firesti ale omului, adica puterea hranitoare ( nutritiva ) , seminala, crescatoare, etc. Inima este si centrul puterilor sufletesti ale omului, care sunt în număr de cinci și anume:

voința; 

rațiunea, formata din cinci parti : minte, gând, ce răsare din minte ca raza din soare, cugetare, alegere și hotărâre;

simțirea, numită și puterea poftitoare;
mânia ( puterea mânioasă ) ;
și cuvantul ( puterea cuvântătoare ) .

Aceste cinci puteri se numesc puteri sufletești și își au sediul tot în inimă. Apoi inima este centrul ( locul ) puterilor afară de fire, adică al patimilor. Păcatele și patimile se numesc afară de fire, pentru că nu au fost create de Dumnezeu, nici nu sunt din început în om. Păcatele își au sediul tot în inimă, după cuvântul Mântuitorului care zice : ” Din inimă ies gândurile cele rele, uciderile, desfrânările, mărturiile mincinoase, hulele… ” ( Matei 16, 19 ) .

Inima este înca centrul suprafiresc, adică centrul duhovnicesc al tuturor darurilor Sfântului Duh și al tuturor faptelor bune, care își au sediul tot în inimă. Dacă punem străjer la poarta ininii pe minte, adică gândul cel bun, el nu va lăsa să intre înăuntru păcatele celor cinci simțiri, iar patimile cele ce ies din inima le va opri, ca să nu se prefacă în păcate. Deci, paza inimii constă în a pune gândul portar al inimii pentru a opri orice cuget pătimaș să nu intre în inimă. Mintea, care intră în inimă, este foarte greu strâmtorată, căci la început se simte ca într-o temniță. Pe urmă, se deprinde și se simte foarte bine, căci inima este cămara firească a minții.

Extras din Ne vorbește Părintele Cleopa – vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Leave a reply

required