1. Mai înainte de tot lucrul şi în toate faptele tale să-ţi meargă faţă şi să te povăţuiască totdeauna judecata şi cumpătarea, că aşa niciodată şi întru nimic nu te vei înşela; vei fi mai presus de toată înşelăciunea. Precum toate lucrurile cele dinafară nu pot fi văzute fără ochi, tot aşa şi lucrurile lăuntrice, cele duhovniceşti, pot fi înţelese numai prin judecată şi chibzuinţa minţii.

2. Să nu începi şi să nu faci niciodată nimic, pînă ce mai înainte nu te vei uni în rugăciune cu Dumnezeu ca să judeci de este bine sau nu ceea ce vrei să faci.

Căci nimic nu face pe om mai fără de poticneală şi mai fără de alunecare în toate lucrurile ca dreapta judecată şi cumpătarea. „Ca să judeci despre toate cele cîte le vei face”, a zis Domnul către Isus Navinul.

3. Precum orbul umblă nu fără de primejdie, tot aşa şi nebunul nu poate face nimic bun. De aceea, nu te supune poftei şi dorinţei trupului, ci în toată vremea şi în tot lucrul urmează numai judecata şi cumpătarea.

4. Cea dintîi pricină a căderii lui Adam, precum s-a zis, a fost lipsa de judecată. Dacă el ar fi judecat asupra poruncii date lui de Dumnezeu, dacă şi-ar fi urmat judecata, n-ar fi făcut călcare de poruncă şi nu s-ar fi înşelat prin mîncarea din pomul oprit.

5. Urmînd judecata şi cumpătarea nimeni nu poate să cadă, iar cel ce nu are dreaptă judecată nimic bun nu poate să facă. Precum începutul şi rădăcina a tot păcatul sînt nebunia şi dobitoceasca necunoaştere de sine, tot astfel, începutul şi rădăcina a tot binele sînt dreapta judecată şi cumpătarea.

6. Cel orb cu ochii cei dinafară, în toate căile sale adesea şi în multe chipuri, se poticneşte, iar cel ce nu are dreaptă judecată, pentru că nu urmează cumpătarea, totdeauna rătăceşte în întunericul necunoştinţei şi al păcatului. Însă cel ce s-a cunoscut pe sine şi vede lumina cea gîndită a minţii totdeauna şi în toate este fără de poticnire.

7. Ce este păcatul? Lucrare a poftei trupeşti. Dar ce este lucrarea poftei trupeşti? Nimic altceva decît nebunie. Nimeni nu păcătuieşte, decît aflîndu-se în nebunie şi necumpătare: tot binele se face cu judecată, iar tot răul – din lipsă de judecată.

8. Tot păcatul are întotdeauna înainte nebunia, iar virtuţilor şi facerilor de bine întotdeauna le premerge judecata. Lipsa de judecată niciodată nu va aduce omului odihnă şi mîngîiere, dacă însuşi cugetul, prin luminarea sa, nu va împăca şi nu va linişti sufletul. Precum orbul nu poate fi împăcat pînă cînd nu va vedea lumina, tot astfel şi nebunul nu poate avea odihnă pînă cînd nu-şi va recăpăta judecata.

9. Judecata şi cumpătarea se cuvine a le cinsti mai înainte de toate virtuţile, căci în judecată şi cumpătare se cuprind începutul şi pricina a tot binele, aşa încît nici virtutea nu este virtute pe deplin dacă nu va fi însoţită şi călăuzită de judecată şi cumpătare.

10. Precum între toate simţirile fireşti vederea celor văzute este cea mai dorită şi mai cu bucurie, tot aşa în toate cele gîndite şi presupuse întîia şi cea mai mîngîietoare este judecata şi chibzuinţa tuturor lucrurilor. Iată în ce este viaţa veşnică! Iată în ce este şi căderea şi chinul!

Alfavita duhovnicească a Sf. Dimitrie al Rostovului, CAPITOLUL V.

Cum că în toate se cuvine a urma judecata şi cumpătarea, şi nu trupul cel dobitocesc

Leave a reply

required