Zavistia este dușmănirea pe nedrept, veșnică și nepieritoare, împotriva celui ce se bucură de un anumit bun.

Zavistia este o patimă cumplită, care duce la o asemenea rătăcire, încât face pe om să-și disprețuiască însăși mântuirea; zavistia întunecă cele bune.

Dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune despre zavistie următoarele: “O altă patimă, care a pus stăpânire asupra vieții oamenilor și care roade inima mai mult decât [roade] rugina fierul, este zavistia, înăuntrul căreia se află [adunate] multe rele, dar unul este deloc de neglijat, anume că face rău celui cuprins de ea. Pentru că zavistnicul poate foarte puțin să-l vatăme pe cel pe care-l pizmuiește, dar pe sine se consumă în întristare și suspin, din cauza bunăstării aproapelui; n-a reușit să micșoreze bucuria vecinului, însă în sinea lui este mâncat de ranchiună.”

Zavistia este mai rea decât mersul la război, pentru că în cazul celui care poartă război, odată ce s-a lămurit cauza pentru care a fost declanșat războiul, se spulberă și dușmănia, dar zavistuitorul nu are nici o cauză [pentru care să pizmuiască], în afară de nebunia și de gândul lui satanic; el pururea pizmuiește și uneltește.

Cu ce-ar putea fi asemănat un astfel de suflet? Cu ce viperă, cu ce șarpe, cu ce vierme, cu ce gândac? Nimic nu este mai viclean și mai blestemat decât un suflet ca acesta. Din cauza lui Bisericile au căzut, s-au născut ereziile, aînarmat mâna fratelui [împotriva fratelui].

Zavistnicul are ochiul rău, care pizmuiește cele bune. Fiind pizmuitor și uitând de propria mântuire, nu țintește decât un singur lucru: vătămarea celui pizmuit; dacă cineva l-ar numi pe zavistnic demon și fiară, n-ar greși; cei care zavistuiesc și uneltesc sunt mai răi până și decât fiarele; căci acelea se aruncă asupra noastră, fie pentru că au nevoie de hrană, fie pentru că au fost asmuțite, aceștia însă de multe ori, chiar și atunci când li se face bine, se poartă cu binefăcătorii lor ca și când ar fi fost nedreptățiți de ei.

Zavistuitorul nu urmărește decât un singur lucru: să-și împlinească dorința, fie că va fi pedepsit, fie că va fi nimicit. Ochiul celui ce pizmuiește zămislește suferințe: trăiește pururi alături de moarte, îi socotește pe toți a fi dușmani, chiar și pe cei care nu l-au nedreptățit cu nimic.

Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012, p. 346-347

Leave a reply

required

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.